Patriarhul Bartolomeu: "Darul relicvelor sfântului Petru, un pas crucial spre unitate"

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

19 septembrie 2019 – Vatican News. Darul unor relicve ale sfântului apostol Petru, pe care papa Francisc a dorit să-l facă succesorului sfântului Andrei, reprezintă "o nouă piatră de hotar", un "pas crucial" în drumul spre unitatea creştinilor. Astfel a evidenţiat patriarhul ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu, în ajunul călătoriei sale la Roma, în interviul pentru Vatican News şi l'Osservatore Romano, istorisind despre surpriza legată de darul neaşteptat al papei Francisc. Patriarhul ecumenic indică slujirea în folosul umanităţii drept calea maestră şi, răspunzând la o întrebare despre următorul sinod dedicat Amazoniei, a explicat motivele spirituale şi teologice ale implicării în favoarea mediului ameninţat de distrugere.

Sanctitate, care a fost prima dumneavoastră reacţie când aţi primit darul de la papa Francisc, scrinul conţinând cele 9 fragmente osoase considerate ca aparţinând sfântului apostol Petru?

«Trebuie să admitem că la început am rămas foarte surprinşi să aflăm că Sanctitatea Sa, fratele nostru papa Francisc, ne dăruia o asemenea comoară. Acest gest i-a surprins pe mulţi. Nici măcar delegaţia Patriarhatului ecumenic – care se afla la Roma pentru solemnitatea Sfinţii Petru şi Paul, sărbătoarea patronală a Bisericii noastre surori – nu se aştepta. De obicei, acest tip de evenimente este obiect de discuţii protocolare. De data aceasta nu a fost aşa. Apreciem cu toată sinceritatea acest dar, care este expresia unei spontaneităţi, un semn al adevăratei iubiri frăţeşti care-i uneşte azi pe catolici şi ortodocşi.»

Care este semnificaţia acestui gest?

«Putem deosebi cel puţin trei semnificaţii profunde. În primul rând, sosirea relicvelor sfântului apostol Petru la sediul Patriarhatului ecumenic de la Constantinopol este o binecuvântare în sine. Sfântul Petru este o figură centrală de sfinţenie pentru că este apostolic şi, în privinţa multor aspecte, este aproape de toţi creştinii: este apostolul mărturiei şi, în acelaşi timp, apostolul negării. Sfântul Petru este mărturisitorul învierii, semn de speranţă pentru toţi creştinii. Cea de-a doua semnificaţie care ar trebui amintită este legătura de fraternitate care-l uneşte pe sfântul Petru de sfântul Andrei, patron al Patriarhatului ecumenic. În acelaşi mod în care cei doi sunt fraţi de sânge, tot astfel Bisericile noastre din Roma şi Constantinopol sunt surori. În fine, cea de-a treia semnificaţie este mai ecumenică şi se referă la căutarea unităţii şi a comuniunii. Acest dar al fratelui nostru, papa Francisc, este o nouă piatră de hotar pe calea reapropierii, un pas crucial în dialogul carităţii început acum mai bine de cincizeci de ani de predecesorii noştri. Un dialog pus azi sub binecuvântarea sfântului apostol Petru. Să ne amintim aceste cuvinte ale apostolului care, în actualul nostru context, asumă o dimensiune foarte specială: «Iubiţi-vă mereu unii pe alţii cu inimi curate, pentru că aţi fost renăscuţi nu dintr-o sămânţă pieritoare, ci nepieritoare, prin cuvântul viu şi veşnic al lui Dumnezeu." (1 Petru 1,22)

În urmă cu peste 50 de ani, predecesorul sfinţiei voatre, Athenagoras, i-a dăruit sfântului Paul al VI-lea o icoană reprezentându-i pe fraţii Petru şi Andrei care se îmbrăţişează. Papa Francisc o defineşte un "semn profetic al restaurării comuniunii vizibile între Bisericile noastre". La ce punct se află acest parcurs?

«Este o foarte bună întrebare. La ce punct ne aflăm? Mult drum a fost parcurs în cei mai bine de cincizeci de ani. Însă, mai avem încă multe eforturi de făcut pentru a restabili legătura de comuniune care continuă să ne facă să suferim, precum negarea perfectei fraternităţi la care aspirăm. Diviziunea creştinilor este un scandal pentru Biserică pentru că nu există o autentică mărturisire a Evangheliei dacă nu este unită cu membrele trupului lui Cristos. Cum am spus deja, darul relicvelor sfântului Petru făcut Bisericii noastre de fratele nostru papa Francisc este un gest puternic care demonstrează implicarea Bisericii din Roma în slujba unităţii creştinilor. Într-un mod foarte simbolic, este un reflex aproape perfect al icoanei pe care aţi amintit-o în întrebare. Fraţii Petru şi Andrei se îmbrăţişează în mod mistic încă o dată pentru a ne învăţa să trăim legătura de fraternitate ecumenică de care suntem atât de legaţi. Pe calea unităţii, sunt necesare două străzi: prima, este definită dialog al carităţii şi este alcătuită din acele gesturi care ne-au apropiat după îmbrăţişarea dăruită reciproc la Ierusalim, în 1964, de papa Paul al VI-lea şi de patriarhul ecumenic Athenagoras. Cea de-a doua este chemată dialogul adevărului. Este constituită din organisme de dialog teologic care ne permit să considerăm tradiţiile comune pe care să edificăm viitorul nostru de comuniune, studiind cu onestitate şi respectând chestiunile care încă ne divid. La aceste două căi am dori să adăugăm o a treia, profetică: este cea la care am asistat prin acest dar neaşteptat.»

Darul relicvelor a fost însoţit de o scrisoare a papei Francisc care a fost publicată la 13 septembrie, zi în care Biserica de rit latin celebrează memoria predecesorului său, sfântul Ioan Gură de Aur. Un Părinte al Bisericii venerat de catolici şi de ortodocşi care, într-una din faimoasele sale omilii a spus: "Vrei să cinsteşti trupul lui Cristos? Nu-l neglija când este gol. Nu-l venera aici, în templu, cu stofe de mătase, pentru a-l neglija apoi afară, unde suferă frigul şi goliciunea. Cum se vesteşte azi Evanghelia, pornind de la aceste cuvinte?

«Credem că experienţa liturgică pe care se bazează viaţa noastră spirituală în calitate de creştini nu trebuie să ne separe de angajarea noastră în lume şi spre lume. După cum ştiţi, la sfârşitul Sfintei Liturghii spunem: "Să mergem în pace". Acest îndemn nu doar ne cere să menţinem pacea care ne-a fost dăruită dar ne solicită şi să o împărţim cu restul lumii. Când îl urmăm pe sfântul Paul şi mărturisim Biserica ca pe trup a lui Cristos trebuie să ne amintim că nu există alt mod de a duce la bun sfârşit misiunea şi a răspândi vestea cea bună a lui Cristos cel înviat decât slujirea,  diakonia (diaconia). Urmăm astfel exemplul lui Cristos însuşi care s-a dăruit în întregime "pentru viaţa lumii". Însă slujirea noastră va fi şi mai bună când creştinii vor fi redobândit deplina unitate în comuniune Bisericilor.»

Biserica Catolică se pregăteşte să celebreze un Sinod dedicat Amazoniei, o extinsă resursă verde pentru "mama noastră, Pământul". Dumneavoastră aţi fost întotdeauna foarte sensibil la tema salvgardării creaţiei. De ce este importantă răspândirea acestei sensibilităţi şi ce pot face împreună creştinii pentru a ajuta în mod concret acest parcurs?

«Protejarea mediului nostru natural este, de peste treizeci de ani, o angajare prioritară pentru Patriarhatul ecumenic. Motivele sunt ecologice dar şi teologice. Creaţia este un dar făcut de Dumnezeu întregii umanităţi. În creaţie, la care participă fiinţele omeneşti, se împlineşte harul salvator al lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Astfel, am fost întotdeauna deosebit de ataşaţi de idea că distrugerea naturii este înainte de toate o chestiune spirituală şi un păcat. Iată de ce răspunsul trebuie să fie spiritual. Ne rugăm pentru creaţie la fiecare Sfântă Liturghie. Ne rugăm pentru protejarea mediului îndeosebi la fiecare 1 septembrie. Rugăciunea este esenţială, însă reprezintă doar un prim pas. Creştinii trebuie să se implice în dezvoltarea unei ecologii spirituale bazată pe tema convertirii. Deseori, simţim chestiunea convertirii când vorbim, de exemplu, despre sacramentul spovezii. Aici, este acelaşi lucru. Dacă distrugerea mediului este un păcat, nu-l putem proteja fără să ne convertim. Căci din convertirea inimii se va ivi conştientizarea responsabilităţii noastre. În tradiţia creştină avem mijloacele pentru a gândi şi influenţa transformarea stilurilor noastre de viaţă: cultul, ascetismul, postul şi acţiunile de caritate.»

Pădurile din Amazonia au fost recent devastate de incendii…

«Ne rugăm cu toată intensitatea inimii pentru pădurea amazoniană a cărei distrugere este mai mult decât o catastrofă, este o nenorocire. Impactul acestor enorme incendii ar putea avea consecinţe timp de generaţii, lovind terenul, infrastructurile şi fiinţele omeneşti. Există o urgentă nevoie de a ne schimba practicile şi stilul de viaţă pentru că aceste fenomene extreme ne constrâng să luăm în considerare fragilitatea fundamentală a naturii, limitele resurselor planetei noastre şi sacralitatea unică a creaţiei.»