2018.08.14 Collemaggio Perdonanza 2018.08.14 Collemaggio Perdonanza 

Începe vineri, în oraşul italian L'Aquila, Sărbătoarea Iertării

Cu începere de vineri, 28 august, în cursul serii, odată cu celebrarea Vesperelor, credincioşii care vizitează – până sâmbătă seară, 29 august – bazilica Santa Maria di Collemaggio, din localitatea L'Aquila, situată în regiunea italiană Abruzzo, beneficiază de indulgenţa plenară care se obţine cu ocazia Sărbătorii Iertării, instituită, în 1294, de papa Celestin al V-lea, prin documentul numit "bula Iertării".

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

28 august 2020 – Vatican News. Programul celebrărilor începe la ora locală 19, cu ritul deschiderii Porţii Sfinte a bazilicii Santa Maria di Collemaggio urmată de Sfânta Liturghie prezidată de cardinalul Metteo Zuppi. Celebrarea eucaristică are loc la încheierea paradei istorice care începe din centrul oraşului şi care, anul acesta, este dedicată tuturor acelora care s-au implicat fără rezerve în favoarea aproapelui, în contextul situaţiei sanitare de urgenţă cauzată de noul coronavirus.

Pentru obţinerea indulgenţei plenare, credincioşii trebuie să viziteze bazilica Santa Maria di Collemaggio şi să recite Crezul, Tatăl Nostru, Bucură-te, Marie şi Slavă Tatălui şi să se spovedească şi să primească Sfânta Împărtăşanie în aceiaşi zi sau într-una din următoarele opt zile.

Din luna decembrie a anului trecut, Iertarea Celestiniană (instituită de papa Celestin al V-lea) a devenit patrimoniu UNESCO, deoarece reprezintă un simbol al reconcilierii, al coeziunii şi al integrării sociale, fiind totodată un eveniment care promovează valori precum împărţirea cu ceilalţi, ospitalitatea şi fraternitatea.

Celebrările prilejuite de Sărbătoarea Iertării vor avea loc în conformitate cu regulile anti-covid care includ prezenţa în bazilică a unui număr limitat de credincioşi, respectarea distanţei între persoane şi purtarea măştilor de protecţie.

"Iertarea Celestiniană are rădăcini spirituale, evanghelice. Ideea care l-a determinat pe papa Celestin al V-lea să instituie Sărbătoarea Iertării a fost tocmai răspândirea iertării dobândită de la Dumnezeu şi în rândul oamenilor, astfel încât să devină o atitudine de viaţă", a explicat cardinalul Giuseppe Petrocchi, arhiepiscop mitropolit de L'Aquila, în Mesajul adresat credincioşilor locali şi pelerinilor cu prilejul Sărbătorii Iertării din acest an.
"Iertarea" – a mai spus - "ne învaţă că dragostea este în măsură să înlăture obstacolele egoismului şi să acorde prioritate adevărului şi binelui".
 

28 august 2020, 11:04