"Evanghelia suferinţei": Expoziţie fotografică la Spitalul Gemelli, dedicată sfântului Ioan Paul al II-lea  "Evanghelia suferinţei": Expoziţie fotografică la Spitalul Gemelli, dedicată sfântului Ioan Paul al II-lea  

"Evanghelia suferinţei": Expoziţie fotografică la Spitalul Gemelli, dedicată sfântului Ioan Paul al II-lea

Cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului, ajunsă în acest an la cea de-a 29-a ediţie, la Spitalul Gemelli din Roma va fi inaugurată a doua parte a expoziţiei fotografice dedicată sfântului Ioan Paul al II-lea. Cu titlul "Evanghelia suferinţei în inima Europei", expoziţia este inaugurată joi, 11 februarie, şi are în centru "magisteriul suferinţei", ilustrat printr-o serie de fotografii legate de experienţe personale şi istorice ale papei Ioan Paul al II-lea. Pontiful polonez a cunoscut suferinţa cauzată de boală şi a trăit-o în spiritul unei mărturii creştine care a avut un puternic impact nu doar asupra credincioşilor ci şi asupra persoanelor aflate departe de Biserică.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

5 februrie 2021 – Vatican News. Fotografiile care alcătuiesc expoziţia se referă mai ales la spitalizările şi vizitele papei  Wojtyla la Spitalul Gemelli, imaginile devenind un itinerar istoric şi spiritual pentru vizitatori. Aceştia au ocazia de a lua contact, prin intermediul imaginilor, nu doar cu momente de suferinţă ale papei Ioan Paul al II-lea, dar şi cu seninătate sa, pe care nu a pierdut-o nici în perioadele de încercare, şi cu privirea sa care reuşea să vadă dincolo de durere, dincolo de suferinţă, o privire ţintită spre scopul final al vieţii.   

"Sfântul Ioan Paul al II-lea a trăit o experienţă singulară şi extraordinară de boală şi suferinţă bine reprezentată de această expoziţie care documentează, prin cuvinte şi imagini, internările papei la Spitalul Gemelli" – a explicat episcopul Claudio Giuliodori, asistent ecleziastic la Universitatea Catolică "Sacro Cuore", din Roma, subliniind că iniţiativa îşi propune să ofere o cheie de lectură a Scrisorii apostolice "Salvifici doloris" a lui Ioan Paul al II-lea, pentru o mai bună înţelegere a valorii salvifice a suferinţei, pe care pontiful polonez nu doar a predicat-o dar a şi trăit-o ca pe o cale spre sfinţirea sa.

În contextul Zilei Mondiale a Bolnavului, dar şi a actualei perioade marcată de pandemie, expoziţia fotografică de la Spitalul Gemelli îşi propune suscitarea unei reflecţii asupra suferinţei trăită în lumina credinţei, în comuniune cu Isus cel Răstignit, aşa cum a trăit-o Ioan Paul al II-lea – un autentic maestru al suferinţei valorizate, transformată – prin credinţă – în forţă.  

Tot în luna februarie, calendarul iniţiativelor din Dieceza de Roma propune, de asemenea, celebrările prilejuite de cea de-a 43-a Zi Naţională pentru Viaţă, marcată duminică, 7 februarie. "Libertate şi viaţă" este tema Mesajului transmis de Conferinţa Episcopală din Italia pentru această Zi care se doreşte a fi o oportunitate de sensibilizare în privinţa valorilor libertăţii autentice, în perspectiva exercitării acesteia în slujba vieţii.  



05 februarie 2021, 11:42