În inima Domnului, suntem stele chemate să formeze o constelație: papa Francisc, la Ziua vocațiilor

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
9 mai 2022 – Vatican News. ”Pe toate continentele, comunitățile creștine invocă de la Domnul darul vocațiilor la preoție, la viața consacrată, la alegerea misionară și căsătorie. Este ziua în care cu toții, în calitate de botezați, trebuie să ne simțim chemați să-L urmăm pe Isus și să-i spunem DA, să-L imităm pentru a descoperi bucuria de a da viața, de a sluji cu bucurie și înflăcărare Evanghelia”: a spus papa Francisc duminică, 8 mai 2022, la saluturile rugăciunii ”Regina Coeli”, vorbind despre Ziua mondială de rugăciune pentru vocații, pe care Biserica catolică o marchează în cea de-a patra duminică a Paștelui, după calendarul roman sau latin, numită prin tradiție ”Duminica Bunului Păstor”. 

”Chemați să edificăm familia umană” este tema mesajului special pe care papa Francisc l-a transmis cu ocazia acestei importante Zile pastorale, ajunsă la cea de-a 59-a ediție anuală. Mesajul papei a fost difuzat de Sala de Presă a Sfântului Scaun în limbile arabă, engleză, franceză, germană, italiană, portugheză, polonă și spaniolă. 

”Chemați să edificăm familia umană”

Într-un timp în care, notează papa în mesaj, ”încă mai bat vânturile reci ale războiului și samavolniciei”, și în care ”asistăm deseori la fenomene de polarizare”, Biserica catolică a început un parcurs sinodal pentru că simte ”urgența de a merge împreună, cultivând dimensiunile ascultării, participării și împărtășirii. Împreună cu toți bărbații și femeile de bună voință, vrem să contribuim la edificarea familiei umane, să-i vindecăm rănile și să o lansăm către un viitor mai bun”. În această perspectivă sinodală, Mesajul pentru a 59-a Zi mondială de rugăciune pentru vocații îndeamnă la o reflecție despre ”ampla semnificație a vocației”. 

Vocația: preoți și laici, co-protagoniști ai misiunii

”Sinodalitatea, mersul împreună este o vocație fundamentală pentru Biserică și numai în acest orizont este posibil a descoperi și a valorifica diversele vocații, carisme și slujiri. În același timp, știm că Biserica există pentru a vesti Evanghelia, ieșind din ea însăși și răspândind sămânța Evangheliei în istorie. Atare misiune este posibilă punând, întocmai, în sinergie toate domeniile pastorale și, chiar mai înainte, implicându-i pe toți discipolii Domnului. Într-adevăr, în virtutea Botezului primit, fiecare membru al Poporului lui Dumnezeu a devenit un discipol-misionar (cf. Mt 28,19). Fiecare botezat, oricare ar fi funcția lui în Biserică și gradul de instrucțiune al credinței lui, este un subiect activ al evanghelizării (exort. ap. Evangelii gaudium, 120). Trebuie să ne ferim de mentalitatea care separă preoții de credincioșii laici, considerându-i protagoniști pe cei dintâi și executanți pe cei din urmă, și să ducem mai departe misiunea creștină ca un unic Popor al lui Dumnezeu, credincioși laici și păstori de suflete împreună. Întreaga Biserică este o comunitate evanghelizatoare”. 

Vocația: custozi unii față de alții și față de Creație

În această perspectivă, ”cuvântul vocație nu trebuie înțeles într-un sens restrictiv, raportându-l doar la cei care îl urmează pe Domnul pe calea unei consacrări speciale. Toți suntem chemați să participăm la misiunea lui Cristos de a reuni omenirea împrăștiată și de a o împăca cu Dumnezeu. Mai în general, orice persoană umană, mai înainte chiar de a trăi întâlnirea cu Cristos și de a îmbrățișa credința creștină, primește odată cu darul vieții o chemare fundamentală: fiecare dintre noi este o creatură voită și iubită de Dumnezeu, pentru care El a avut un gând unic și special, iar această scânteie dumnezeiască, ce locuiește în inima fiecărui bărbat și a fiecărei femei, suntem chemați să o dezvoltăm în decursul vieții noastre, contribuind la creșterea unei omeniri însuflețite de iubire și de primirea reciprocă. Suntem chemați să fim custozi unii față de alții, să construim legături de armonie și împărtășire, să avem grijă de rănile Creației ca să nu fie distrusă frumusețea ei. În cele din urmă, să devenim o unică familie în minunata casă comună a Creației, în varietatea armonioasă a componentelor ei. În acest sens amplu, nu doar persoanele la nivel individual, dar și popoarele, comunitățile și asociațiile de diferite feluri au o vocație. 

Vocația: a primi privirea lui Dumnezeu

”În această mare vocație comună, se încadrează chemarea mai particulară pe care o adresează Dumnezeu ajungând la existența noastră prin Iubirea sa și îndreptând-o către țelul ei ultim, către o plinătate care depășește până și pragul morții. Așa a vrut Dumnezeu să vadă și vede viața noastră. 

Lui Michelangelo Buonarotti sunt atribuite aceste cuvinte: ”Orice bloc de piatră are în interiorul lui o statuie și este îndatorirea sculptorului să o descopere”. Dacă aceasta poate fi privirea artistului, cu atât mai mult Dumnezeu ne vede în acest fel: în acea tânără din Nazaret a văzut-o pe Maica lui Dumnezeu; în pescarul Simon, fiul lui Iona, l-a văzut pe Petru, piatra pe care să edifice Biserica sa, în vameșul Levi l-a întrevăzut pe apostolul și evanghelistul Matei; în Saul, prigonitorul crunt al creștinilor, l-a văzut pe Paul, apostolul neamurilor. Întotdeauna, privirea sa de iubire ne ajunge, ne atinge, ne eliberează și ne transformă făcându-ne să devenim persoane noi. 

Aceasta este dinamica din orice vocație: suntem ajunși de privirea lui Dumnezeu, care ne cheamă. Vocația, ca de altfel și sfințenia, nu este o experiență extraordinară rezervată doar câtorva oameni. După cum există sfințenia ușii de-alături (cf. exort. ap. Gaudete et exsultate, 6-9), tot la fel vocația este pentru toți, pentru că toți sunt priviți și chemați de Dumnezeu. 

Un proverb din Extremul Orient spune că un înțelept se uită la ou și știe să vadă vulturul; se uită la sămânță și întrezărește pomul măreț; se uită la omul păcătos și știe să întrezărească sfântul din el. Așa ne privește Dumnezeu: în fiecare dintre noi, El vede potențialul, uneori necunoscut nouă înșine, și pe parcursul întregii noastre vieți lucrează fără încetare pentru ca să-l putem pune în serviciul binelui comun. 

Așa se naște vocația, grație artei dumnezeiescului Sculptor care, cu mâinile sale, ne face să ieșim din noi înșine, pentru ca în noi să se prindă contur acea capodoperă care suntem chemați să fim. În particular, Cuvântul lui Dumnezeu, care ne eliberează de egocentrism, este capabil să ne purifice, să ne lumineze și să ne creeze din nou. Să ne dispunem, așadar, în ascultarea Cuvântului pentru a ne deschide la vocația pe care Dumnezeu ne-o încredințează. Și să învățăm să-i ascultăm și pe frați și pe surorile în credință, pentru că în sfaturile lor și în exemplul lor poate să se ascundă inițiativa lui Dumnezeu, care ne arată drumuri mereu noi de parcurs. 

Vocație: răspuns la privirea lui Dumnezeu

”Privirea iubitoare și creatoare a lui Dumnezeu a ajuns la noi într-un fel cu totul singular în Isus. Vorbind de tânărul bogat, evanghelistul Marcu notează că Isus, privindu-l fix, l-a îndrăgit (10,21). Asupra fiecăruia și fiecăreia dintre noi se așază această privire plină de iubire a lui Isus. Frați și surori, să ne lăsăm atinși de această privire și să ne lăsăm duși de El dincolo de noi înșine! Și să învățăm a ne privi unul pe altul astfel încât persoanele cu care trăim și pe care le întâlnim, oricare ar fi ele, să se poată simți primite și să poată descoperi că există Cineva care le privește cu iubire și le îndeamnă să-și dezvolte întregul potențial. 

Viața noastră se schimbă când primim această privire. Totul devine un dialog vocațional între noi și Domnul, dar și între noi și ceilalți. Un dialog care, trăit în profunzime, ne face să devenim tot mai mult cei care suntem: în vocația la preoția sacramentală, pentru a fi instrumentele harului și milostivirii lui Cristos; în vocația la viața consacrată pentru a fi o preamărire a lui Dumnezeu și o profeție a noii umanități; în vocația la căsătorie pentru a fi un dar reciproc și generatori și educatori ai vieții. În general, în orice vocație și slujire din Biserică, ce ne cheamă să-i privim pe alții și lumea cu ochii lui Dumnezeu, pentru a sluji binelui și a răspândi iubirea prin fapte și prin cuvinte. 

Aș vrea să menționez aici, în această privință, experiența doctorului Iosif Grigore Hernandez Cisneros. În timp ce lucra ca medic la Caracas, în Venezuela, a vrut să devină terțiar franciscan. Mai târziu, s-a gândit să devină călugăr și preot, dar sănătatea nu i-a îngăduit. A înțeles atunci că chemarea lui era chiar profesia medicală în care s-a dăruit în particular celor săraci. Atunci, s-a dedicat fără rețineri bolnavilor afectați de epidemia de gripă numită spaniolă, care în acel timp făcea ravagii în lume. A murit fiind lovit de un automobil, în timp ce ieșea dintr-o farmacie de unde procurase medicamente pentru o bătrână bolnavă de care se îngrijea. Un mărturisitor exemplar despre ceea ce înseamnă a primi chemarea Domnului și a-și da adeziunea în plinătate. A fost beatificat anul trecut. 

Vocație: a edifica o lume fraternă

”Ca și creștini, suntem nu doar chemați, adică interpelați fiecare personal de o vocație, dar și con-vocați. Suntem ca piesele unui mozaic, frumoase deja când sunt luate una câte una, care numai împreună compun o imagine. Strălucim, fiecare, ca o stea în inima lui Dumnezeu și pe firmamentul universului, dar suntem chemați să compune constelații care să orienteze și să lumineze drumul omenirii, pornind de la mediul în care trăim. Acesta este misterul Bisericii: în forma convivială a diferențelor, ea este semn și instrument pentru ceea ce întreaga umanitate este chemată să fie. De aceea, Biserica trebuie să devină din ce în ce mai sinodală: capabilă să pășească unită în armonia diversităților, în care toți trebuie să contribuie și pot participa activ. 

Când vorbim de vocație, de aceea, este vorba nu doar de a alege aceasta sau acea formă de viață, de a-și consacra existența unei anume slujiri sau de a urma fascinația carismei unei familii religioase sau a unei mișcări sau a unei comunități bisericești; e vorba de a realiza visul lui Dumnezeu, marele plan al fraternității pe care Isus îl avea în inima sa când l-a rugat pe Tatăl: Ca toți să fie una (In 17,21). Orice vocație în Biserică și, în sens mai amplu, chiar în societate, contribuie la un obiectiv comun: a face să răsune între oameni acea armonie a multelor și variatelor daruri pe care numai Duhul Sfânt știe să o realizeze. Să mergem împreună – preoți, consacrate și consacrați, credincioși laici – și să lucrăm împreună pentru a da mărturie că o mare familie umană unită în iubire nu este o utopie, ci planul pentru care am fost creați de Dumnezeu. 

Să ne rugăm, frați și surori, pentru ca Poporul lui Dumnezeu, în mijlocul vicisitudinilor dramatice ale istoriei, să răspundă tot mai mult la această chemare. Să implorăm lumina Spiritului Sfânt pentru ca fiecare dintre noi să-și poată găsi locul lui și să dea ce are mai bun în acest mare proiect!”.

Mesajul papei Francisc la Ziua vocațiilor are data de 8 mai 2022, a patra duminică a timpului pascal după ritul roman sau latin.