Doi noi Fericiți, preoți, martiri fără compromisuri pentru Evanghelie
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
5 iulie 2022 – Vatican News. ”Exemplul acestor martiri să ne ajute să dăm mărturie fără compromisuri pentru Vestea cea bună, dedicându-ne cu generozitate slujirii celor mai slabi”: a spus papa Francisc la rugăciunea ”Îngerul Domnului” de duminică, 3 iulie a.c., vorbind despre doi misionari martiri, beatificați sâmbătă în Argentina: Petru Ortiz de Zarate, preot diecezan, și Ioan Anton Solinas, preot iezuit. Cei doi misionari au fost uciși din ură față de credință în 1683 pentru că, a subliniat papa în cuvântul său, duceau mesajul de pace al Evangheliei în rândul populațiilor indigene. Sfânta Liturghie și ceremonia de beatificare a celor doi noi Fericiți au avut loc la San Ramon de la Nueva Oran, în districtul Salta, din Argentina, sâmbătă, 2 iulie a.c., fiind prezidate de cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Departamentului pentru cauzele sfinților. Istoria primei evanghelizări pe continentul american, citim pe site-ul Departamentului amintit într-un articol dedicat celor doi preoți martiri, numără o mulțime de misionari, mai ales spanioli și portughezi, care și-au dedicat viața răspândirii credinței și apărării indigenilor. Cei doi noi Fericiți și-au desfășurat cea mia mare parte a activității lor misionare pe teritoriul Argentinei de astăzi.
Fericitul Petru Ortiz de Zarate (1626-1683)
Părintele Petru Ortiz de Zarate s-a născut în 1626 în Argentina, dar într-o familie originară din Țara Bascilor, în Spania. La 17 ani s-a căsătorit și a avut doi copii. A îndeplinit diferite funcții civile, printre care și cea de primar. A rămas văduv și după ce, cu ajutorul bunicii materne, a rezolvat situația fiilor, a s-a pregătit să devină preot și a fost hirotonit în 1657. Și-a dedicat toate energiile unei intense activități apostolice. Numit paroh de Jujuy în 1659, a rămas acolo timp de 24 de ani. S-a deosebit prin spiritul de rugăciune, atenția față de cultul divin și de muzica sacră, punând pe primul plan administrarea sacramentelor. Cu zel apostolic, a străbătut lungi distanțe pentru a susține promovarea umană și creștină a populațiilor indigene, oferind asistență celor săraci și bolnavi. A construit mai multe biserici și capele, punând la dispoziție ultimele resurse financiare pe care le adunase în decursul vieții. Anul 1683 marchează de o manieră decisivă slujirea și vocația lui. În luna mai a pornit la drum, cu Evanghelia și sacramentele, împreună cu alți doi preoți – printre care Fericitul martir Ioan Anton Solinas – și un grup de vreo șaptezeci de persoane. După o călătorie lungă și plină de pericole, au ajuns teferi în Valea Zenta, unde pe 27 octombrie, Petru Ortiz de Zarate, Ioan Anton Solinas și 18 laici – printre care și unii indigeni – au fost uciși cu sălbăticie de aborigenii etniilor Tobas și Mocovìes.
Fericitul Ioan Anton Solinas (1663-1683)
Este de origine italiană celălalt Fericit martir, preotul iezuit Ioan Anton Solinas, care s-a născut în 1663 în Sardinia. A intrat în ordinul iezuit (Societatea lui Isus) și a îmbrățișat vocația misionară, dorind să ducă Evanghelia la aborigenii americani. Ajunge mai întâi în Spania, unde și-a completat studiile de teologie și a fost sfințit preot, apoi în Argentina. Primul său domeniu de apostolat a fost în așa-numita „Reduccion di Itapua”, în Paraguay, unde a sosit în 1678 și a dat dovadă de o mare pasiune apostolică și de caritate creștină față de indigeni, generozitate împărtășită succesiv și în ”Reduccion de Santa Ana”. Anul 1683 avea să fie și pentru el ultimul an al vieții și slujirii preoțești: a fost trimis în misiunea din Chaco împreună cu părintele Petru Ortiz de Zarate și, în timp ce se aflau în apropierea fortăreței San Rafael au fost atacați de aborigenii etniilor Tobas și Mocovìes, fiind asasinați cu cruzime pe 27 octombrie.
În dimineața acelei zile, cei doi preoți au celebrat Sfânta Liturghie împreună cu optsprezece credincioși laici, printre care se aflau mai mulți amerindieni convertiți la credința creștină. La scurt timp după celebrarea euharistică, au fost încercuiți de vreo 150 de băștinași care, prefăcându-se că vin cu gânduri de pace, i-au atacat cu sulițe și securi, torturându-i și dezmembrând trupurile neînsuflețite. Mai mulți martori oculari au relatat episoade de o violență ieșită din comun care nici nu poate fi redată în cuvinte.
Doi martiri, însoțiți de alți martiri
Cauza formală a martiriului în ceea ce privește intenția persecutorului (ex parte persecutoris) arată că multe triburi erau în conflict între ele, iar misionarii, care duceau mesajul de pace al Evangheliei, s-au găsit în centrul contrastelor, dar motivația predominantă care a mânat lucrarea prigonitorilor era ura față de credință (odium fidei). Cât privește martiriul formal îndurat de victime (ex parte victimarum), Slujitorii lui Dumnezeu erau conștienți de riscurile pe care le presupunea misiunea lor, dar erau dispuși să fie mărturisitori până la ultima suflare a acelei Evanghelii pe care au primit-o, au iubit-o și au predicat-o din dragoste pentru Cristos. De adăugat că la început, cauza beatificării i-a inclus pe cei 18 Slujitori ai lui Dumnezeu uciși împreună cu noii Fericiți, dar în 2002, din lipsă unei documentații certe, cauza a fost restrânsă la cei doi preoți martiri, pe care acum Biserica îi cinstește în rândul Fericiților.
