Țara Sfântă. "Învierea reîncepe din Gaza"
Părintele Gabriel Romanelli, paroh la Gaza
Vatican News – 1 aprilie 2024. «Ierusalim. La trei zile după masacru. Calvarul a rămas un loc al osândei: cruci, ciocane, cuie, frânghii. Roua dimineții acoperă florile sălbatice care cresc printre pietre. Liniște. Pietre sparte. Singurătate nesfârșită. Totul pare să se fi terminat. De acolo, Dumnezeu a "plecat" de pe Pământ, deși nu l-a abandonat niciodată. Sufletul Preasfânt al Răscumpărătorului s-a despărțit de Trupul Său chiar acolo, pe Calvar, în acea zi de întuneric, în jurul orei trei după-amiaza. Au trecut trei zile de la acea catastrofă... și totuși, foarte aproape de acolo... se află Locul adevăratului nou început al Omenirii: Mormântul lui Cristos. Da, dar mormântul este acum gol! A ieșit viu din el, a înviat din morți și acolo nu se va mai întoarce niciodată.
Cât despre Calvarul din Gaza, chiar și astăzi este un dezastru: atâția morți! Răniți, bolnavi, înfometați, oameni abandonați în voia sorții, ostatici și prizonieri, singurătate și depresie. Doar roua dimineții pe unele ierburi și câteva flori, pe puținele plante rămase, indică faptul că a sosit primăvara.
Primăvara a sosit și nu putem acoperi soarele realității cu mâinile noastre, nu ne putem preface, crezând că situația din Gaza ar fi una bună. Nu, lucrurile stau rău, foarte rău!
Însă, nici noi, în calitate de credincioși în Domnul Înviat, nu putem acoperi acel alt Soare, care este Isus Cristos, înviat din morți.
În Gaza, datorită sărbătorilor pascale, trăim învierea lui Cristos. El a fost primit de majoritatea fraților noștri în credință în Preasfânta Împărtășanie. Dar noi credem, de asemenea că, prin harul venirii Sale, El umple și luminează orice suflet dreptcredincios.
Poate că mulți nu au cunoscut încă planul Iubirii lui Dumnezeu revelat în Isus Cristos, Emanuel, Fiul lui Dumnezeu și Fiul lui David, Fiul Fecioarei Neprihănit Zămislită, dar aceasta nu înseamnă că nu au putut participa în mod misterios la harul Paștelui. Sfântul Paul ne învață că oricine se naște fără Lege va fi judecat fără Lege.
Așa stând lucrurile, îi revine Lui să judece și să vadă fiecare ființă umană, inclusiv pe fiecare dintre noi. Știm că El îi iubește pe cei care Îl caută cu o inimă sinceră și, sunt convins, că majoritatea acestor oameni binecuvântați de pe aceste meleaguri nu doresc, în adâncul sufletului lor, acest război. Ei nu îl doresc, ba chiar îl detestă.
Din Gaza, din acele morminte, mulți, chiar foarte mulți, așteaptă ziua învierii finale. Dar noi, care am văzut de atâtea ori popoare întregi renăscând din cenușă, putem ajunge să ne gândim că de acolo va începe din nou învierea. Din păcate, s-ar putea să mai dureze încă ceva timp. Dar Dumnezeu, pentru că este Drept, nu-i va abandona pe acei bieți oameni de pe Calvar. Mai devreme sau mai târziu va veni lumina unei noi speranțe, umană, limitată, dar care va fi, în același timp, un semn și o ocazie pentru toți de a crede în El, de a-L aștepta și de a-L iubi.
Cu inima plină de bucuria Învierii, și deși in medio tribulationis (n.n. în mijlocul chinurilor) comunitatea noastră catolică din Gaza vă urează un Paște fericit și vă mulțumește pentru toate rugăciunile și pentru tot ajutorul vostru.»