La Radio Vatican, un grup de ministranți însoțiți de părintele Eronim Vârgă

Preotul român Eronim Vârgă, care slujește în Germania, în Dieceza de Limburg, a venit marți, 30 iulie a.c,, în vizită la Radio Vatican, însoțind un grup de ministranți care participă la Pelerinajul internațional, ajuns la cea de-a XIII-cea ediție, care reunește peste 50 000 de ministranți din Germania și din alte țări europene, inclusiv din România.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 30 iulie 2024.
Părintele Eronim Vârgă a solicitat telefonic posibilitatea de a vizita sediul Radio-Vatican, în special capela unde, în trecut, tot cu ocazia unui pelerinaj al ministranților, a celebrat Sfânta Liturghie, moment de care-și amintește cu emoție și recunoștință.

Deși suntem în renovare și nu putem primi oaspeți, cererea părintelui Eronim Vârgă ne-a bucurat și înduioșat. Cu ajutorul colegilor de la redacția în limba germană, în special a colegelor Christine Seuss și Stefanie Christine Stahlhofen, cărora le mulțumim pentru disponibilitate, a fost posibilă o scurtă vizită.

Le dorim tuturor slujitorilor la altar, băieți și fete, veniți la Roma, inclusiv celor din România, un pelerinaj rodnic care să-i ajute să pătrundă – prin rugăciune și efortul de a ajunge la mormântul apostolului Petru – înțelesul mersului împreună pe drumul credinței, pentru a ajunge cu bine la destinația finală: Cerul, locuit de Dumnezeu.

 

30 iulie 2024, 15:04