Mama Fericitului Carol Acutis: Fiul meu, un exemplu de pace pentru această lume în război!
Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
13 octombrie 2024 – Vatican News. Sâmbătă, 12 octombrie a.c., a fost celebrată Sfânta Liturghie la Santuario della Spogliazione (n.n.Sanctuarul Dezbrăcării), din Assisi cu ocazia memorialului liturgic al tânărului milenar, Carol Acutis. Succesiv, în palatul episcopal din Assisi, a fost inaugurată expoziția despre miracolele euharistice, care va rămâne deschisă până la jumătatea lunii noiembrie. ”Sfântul Carol Acutis, în Anul Jubiliar, va reaprinde speranța în Isus”, a spus episcopul Diecezei de Assisi, monseniorul Domenico Sorrentino. La Sanctuarul Dezbrăcării, ”ne amintim că Sfântul Francisc s-a oferit cu totul lui Isus, pentru a spune că era „totul” pentru el și pentru a îndeplini misiunea încredințată de a „repara Biserica”. Carol Acutis s-a oferit lui Isus, pentru a face cu El, nu pe acest pământ, ci din cer, o lucrare incredibilă, ca influencer de sfințenie, de bucurie, de viață deplină”, a subliniat episcopul diecezelor de Assisi - Nocera Umbra - Gualdo Tadino și Foligno, monseniorul Domenico Sorrentino, sâmbătă, 12 octombrie, la omilia Sfintei Liturghii în memoria liturgică a Fericitului Carol Acutis, celebrată în biserica Sfânta Maria cea Mare - Sanctuarul Dezbrăcării din Assisi.
„Providența”, a adăugat episcopul, ”a dorit ca proclamarea sfinției sale - canonizarea”, să aibă loc în anul jubiliar care va începe în câteva luni. Va fi anul în care trebuie să recuperăm, conform temei indicate de papa Francisc, speranța întemeiată pe Isus. Carol este încă Fericit. Dar până acum a sosit semnul din cer pentru ca el să poată fi declarat sfânt. Miracolul a sosit odată cu vindecarea unei fete din Costa Rica, așa cum a amintit un cântăreț costarican, Martin Valverde. Prin urmare, Carol va fi în curând Sfântul Carol. Dar acest titlu nu îl va propulsa la o înălțime de neatins. Dimpotrivă, vom continua să îl simțim, așa cum se simte un prieten, pur și simplu, Carol!”
Cu această ocazie”, scrie episcopul, ”mi s-a părut frumos să compun, în vederea canonizării, o nouă rugăciune, înfățișându-l în trăsăturile sale caracteristice. O rugăciune pe care puteți începe să o recitați chiar acum”.
Printre inițiativele organizate în vederea celebrării memoriei liturgice al Fericitului Carol Acutis, vineri, 11 octombrie, în Sala Episcopilor, din interiorul Sanctuarului Dezbrăcării, a fost inaugurată expoziția de miracole euharistice, concepută și realizată de tânărul Carol Acutis, care va rămâne expusă publicului până la jumătatea lunii noiembrie și va putea fi vizitată în fiecare zi între orele 10.00-18.00.
În sfârșit, pentru a încheia evenimentele din calendarul aniversării, sâmbătă, 12 octombrie, în Sanctuarul Dezbrăcării, a avut loc un moment de rugăciune și muzică cu Martín Valverde, un muzician popular în țările de limbă spaniolă și foarte devotat tânărului Fericit.
Decizia comemorării liturgice, pentru a avea loc la 12 octombrie, nu a fost luată doar pentru a comemora moartea lui Carol Acutis, la 12 octombrie 2006, când Carol avea doar 15 ani: „Pe 12 octombrie, în Spania, o sărbătorim pe Fecioara Maria de la Pilar, iar în Brazilia pe Fecioara Maria de la Aparecida, și este frumos să observăm această legătură dintre Carol și Maria, care i-a caracterizat întreaga viață”, a explicat pentru mass-media Vaticanului, Antonia Salzano, mama acestui martor pasionat al lui Cristos, care va fi canonizat în timpul Jubileului din 2025.