Sfânta Maria Leonia Paradis (1840-1912). Scurt profil biografic

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
20 octombrie 2024 – Vatican News. Duminică, 20 octombrie a.c., papa Francisc a prezidat Sfânta Liturghie în Piața Sfântul Petru și a ridicat la cea mai înaltă treaptă a cinstirii creștine mai mulți Fericiți – martiri, preoți, persoane consacrate și credincioși laici. Biserica peregrină pe acest pământ îl preamărește pe Dumnezeu cel minunat în sfinții săi și se bucură pentru ”această companie de frați și surori mai mari, care au parcurs același drum ca și noi, care au cunoscut aceleași nevoințe ca și noi și care trăiesc pentru totdeauna în îmbrățișarea lui Dumnezeu" (papa Francisc, Audiența generală, 21 iunie 2017).

De adăugat că, pe lângă cei cincisprezece Fericiți canonizați de papa Francisc în timpul actualei adunări sinodale despre sinodalitate și în Ziua mondială a misiunilor, un alt Fericit, tânărul italian Carol Acutis, va fi canonizat în timpul Jubileului din 2025.

Vă prezentăm aici un profil biografic al Sfintei Maria Leonia Paradis, călugăriță și fondatoare, canonizată de papa Francisc pe 20 octombrie 2024.

Ajutorarea preoților și slujirea săracilor

Fiică a lui Joseph și a Emiliei, Elodia Virginia Paradis – după numele de la botez - s-a născut în 1840 în apropiere de Québec, în Canada, într-o familie cu mai mulți episcopi. După primele învățături religioase primite în familie, la vârsta de nouă ani a fost trimisă de părinții săi la surorile Congregației "Notre Dame" din Laprairie. În 1849 și 1850, a primit Mirul și Prima Împărtășanie, iar respectul față de preoți și dragostea crescândă pentru cei umili și săraci datează din acei ani, atât de mult încât aceste simțăminte au devenit temele fundamentale ale întregii sale vieți.

Când s-a simțit chemată la viața religioasă, a cerut sfatul unui preot, Camille Lefebvre, care a încurajat-o să intre în congregația recent formată a Surorilor Marianite ale Sfintei Cruci, pentru serviciul domestic în Casele "Preoților Sfintei Cruci" și, totodată, pentru educația tinerilor. Elodia a intrat ca postulantă în rândul acestor călugărițe la 21 februarie 1854 în orașul Sfântul Laurențiu. În anul următor, la 19 februarie 1855, a devenit novice cu numele de Sora Maria a Sfintei Leonia și, la vârsta de 17 ani, în ciuda sănătății sale precare, a depus voturile profesiunii religioase la 22 august 1857.

Dovedind calități excelente de învățătoare, a fost trimisă în diferite Case din Canada, iar în 1862 a plecat în Statele Unite ca guvernantă în noul orfelinat ”Sfântul Vincențiu” din New York, unde a rămas până în 1870. În timpul șederii sale în Statele Unite, a trăit împreună cu surorile congregației evenimentul dureros al separării, în 1869, a grupului de surori americane de ”Casa Mamă” franceză a Surorilor Marianite ale Sfintei Cruci. În 1870, sora Maria Leonia s-a alăturat grupului de Surori americane și a mers la Casa ”Notre-Dame”, din statul Indiana. 

În 1874, acceptând invitația părintelui Camille Lefebvre, sora Maria Leonia, împreună cu o Soră, a călătorit în Canada, la Memramcook, în provincia Brunswick, pentru a forma la viața călugărească tinerele pe care părintele Lefebvre însuși le adunase pentru a-și putea desfășura activitatea în Colegiul ”Sfântul Iosif”, pe care el îl fondase. În timp ce sora Maria Leonia era foarte ocupată cu munca sa, arhiepiscopul de Montréal i-a propus să fondeze o nouă Comunitate pentru îndeplinirea serviciilor domestice din colegiile sale. Astfel, la 26 august 1877, un prim grup de 14 surori a îmbrăcat uniforma în cadrul unei scurte ceremonii, prezidată de părintele Lefebvre, care era provincial al congregației ”Sfânta Cruce” în Canada.

La 31 mai 1880, superiorul său general a autorizat înființarea noii comunități, numită "Micile Surori ale Sfintei Familii", independentă de Surorile Sfintei Cruci. Institutul, sub conducerea maicii Maria Leonia, avea scopul specific de a se ocupa de muncile domestice din comunitățile de viață consacrată, colegii și seminarii. Episcopul local, însă, nu a dat aprobarea bisericească, în ciuda dezvoltării lor remarcabile, astfel încât Maica Leonia, în 1895, a fost nevoită să se mute împreună cu celelalte surori la Sherbrooke, în provincia Québec, fiind primită cu bucurie de episcopul Paul La Rocque, care le-a dat o casă. La 26 ianuarie 1896, episcopul și-a dat aprobarea și astfel au înflorit noi vocații și au putut fi deschise noi Case și Conventuri.

Fondatoare, dar fără privilegii

Maica Leonia, deși fondatoare, a dorit să rămână o simplă Soră a Sfintei Cruci. Abia la 2 octombrie 1904, pentru a pune capăt insistențelor venite din partea episcopului și a fiicelor sale spirituale, a decis să poarte haina specifică a Institutului său de viață consacrată. Principala sa recomandare către Fiicele sale a fost ca acestea să îl ajute pe preot material și spiritual, venerând în el însăși persoana lui Cristos. Această slujire, văzută prin ochii credinței, trebuia să fie considerată sublimă de către ele. Cu acest spirit, Maica Maria Leonia a adus în Casele Parohiale și în Seminarii acea atmosferă proprie Sfintei Familii din Nazaret, una de curăție și pace, de ordine și discreție. Deși nu avea studii speciale, lăsându-se călăuzită de adorația Euharistiei și de citirea asiduă a Evangheliei, a predat cititul și scrisul unui număr mare de tinere, îndreptându-le spre viața călugărească pentru o misiune sublimă și, în același timp, umilă.

Institutul a avut un mare succes și, la jubileul său de aur, Maica Leonia a inaugurat, în 1907, noua Casă pentru Surori. Grav bolnavă de cancer, a îndurat totul multă vreme fără să-și arate suferințele, până când, brusc, sănătatea i s-a deteriorat și, după ce a primit ultimele sacramente, a murit pe 3 mai 1912 la Sherbrooke. Avea 72 de ani. A avut parte de funeralii cu adevărat triumfale. Institutul, deja numeros la moartea ei, s-a răspândit dincolo de Canada, ajungând în Honduras, Italia și Statele Unite. A fost beatificată de Sfântul Ioan Paul al II-lea în 1984 la Montréal, în timpul călătoriei sale apostolice în Canada.

Pentru canonizarea Mariei-Léonie Paradis, Postulatura Cauzei a prezentat Departamentului presupusa vindecare miraculoasă, în 1986, atribuită mijlocirii sale, a unei fetițe nou-născute cu "asfixie perinatală prelungită, cu insuficiență multiorganică și encefalopatie". Mama fetiței și o prietenă a acesteia au cerut în rugăciune mijlocirea Mariei-Leonia. La 10 zile după naștere, fetița a fost externată în stare bună de sănătate, fără a avea nevoie de vreo terapie. În anul canonizării Maicii Maria Leonia, fetița de odinioară este profesoară de limbi străine.