Sfântul Iosif Allamano (1851-1926). Scurt profil biografic

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
20 octombrie 2024 – Vatican News. Duminică, 20 octombrie a.c., papa Francisc a prezidat Sfânta Liturghie în Piața Sfântul Petru și a ridicat la cea mai înaltă treaptă a cinstirii creștine mai mulți Fericiți – martiri, preoți, persoane consacrate și credincioși laici. Biserica peregrină pe acest pământ îl preamărește pe Dumnezeu cel minunat în sfinții săi și se bucură pentru ”această companie de frați și surori mai mari, care au parcurs același drum ca și noi, care au cunoscut aceleași nevoințe ca și noi și care trăiesc pentru totdeauna în îmbrățișarea lui Dumnezeu" (papa Francisc, Audiența generală, 21 iunie 2017).

De adăugat că, pe lângă cei cincisprezece Fericiți canonizați de papa Francisc în timpul actualei adunări sinodale despre sinodalitate și în Ziua mondială a misiunilor, un alt Fericit, tânărul italian Carol Acutis, va fi canonizat în timpul Jubileului din 2025.

Vă prezentăm aici un profil biografic al Sfântului Iosif Allamano, preot și fondator, canonizat de papa Francisc pe 20 octombrie 2024.

Preot plin de râvnă

Iosif Allamano s-a născut pe 21 ianuarie 1851 la Castelnuovo Don Bosco (Italia). A fost educat în primii ani de viață prin exemplul și cuvântul mamei sale, Maria Anna Cafasso, sora mai mică a Sfântului Iosif Cafasso. La vârsta de șase ani, l-a întâlnit pentru prima și singura dată pe sfântul său unchi, pe care avea să-l propună ca model de viață tinerilor preoți și viitorilor misionari. A mers la Torino și a intrat în Oratoriul Salesian din Valdocco (Torino) pentru studiile liceale, în timpul cărora l-a avut ca director spiritual pe Sfântul Ioan Bosco.

Hirotonit preot la 20 septembrie 1873 de arhiepiscopul de Torino, mons. Lorenzo Gastaldi, după câteva luni de activitate pastorală în parohia din Passerano d'Asti - condusă de unul dintre unchii săi preoți - Iosif a fost chemat la Seminarul diecezan mai întâi ca asistent și apoi, la numai 25 de ani, ca director spiritual al clericilor.

În 1880, arhiepiscopul de Torino căuta un rector pentru sanctuarul Consolatei, dar nimeni nu dorea să accepte această misiune din cauza unei situații foarte dificile, clădirea veche fiind aproape în ruină, iar internatul pentru pregătirea tinerilor preoți fiind închis din cauza controverselor legate de predarea moralei. Această sarcină delicată i-a fost încredințată părintelui Allamano, care a acceptat din ascultare, chiar dacă l-a costat foarte mult. Avea să rămână acolo 46 de ani, practic, pentru tot restul vieții sale.

Tânărul rector, care a făcut tot posibilul pentru ca sanctuarul să redevină un centru spiritual pentru întregul oraș, a lansat numeroase inițiative: slujbe, împărtășanii, spovezi, novene, sâmbete mariane, pelerinaje, celebrări liturgice îngrijite, restaurări și extinderi inovatoare a structurilor existente. Între timp, se interesa de problemele sociale ale muncitorilor. A desfășurat o muncă de pionierat în domeniul presei catolice locale. De asemenea, a îmbunătățit și a sporit Opera Exercițiilor Spirituale, pentru preoți și credincioșii laici, de la sanctuarul ”Sfântul Ignațiu”.

Două institute de viață consacrată misiunilor

Încă din copilărie, Iosif arătase pasiune și interes pentru misiuni. A înțeles, cu tot mai multă claritate, că fiecare preot este un misionar și că misiunea este cea mai înaltă realizare a vocației preoțești. Știa că există mulți preoți la Torino și în tot Piemontul, drept care s-a gândit cum să-i adune. A cultivat acest proiect ani de zile, trecând peste toate dificultățile și obstacolele. În 1901 a fondat institutul de viață consacrată Misionarii Consolatei, pentru care a primit aprobarea arhiepiscopului său, monseniorul Agostino Richelmy, și a Conferinței Episcopale Subalpine. Un an mai târziu, pleca în Kenya primul și micul grup de misionari, urmat în curând de multe alte grupuri.

Dar Iosif Allamano a simțit imediat urgența prezenței femeilor, consacrate cu totul pentru evanghelizare. La început, el a obținut colaborarea prețioasă a Surorilor de la centrul Cottolengo din Torino. Papa Pius al X-lea, în timpul unei audiențe private, l-a ajutat să înțeleagă voința lui Dumnezeu în nevoia concretă de femei misionare care se manifesta în Africa. Astfel, în 1910 a fondat al doilea institut de viață consacrată, Surorile Misionare ale Consolatei.

În timp ce își continua slujirea de rector al sanctuarului de la Consolata, Allamano însoțea îndeaproape creșterea celor două institute. Îi întâmpina personal pe candidați și se întâlnea cu ei săptămânal. A cerut ajutor și a transformat buletinul sanctuarului într-un instrument de legătură vie și directă cu misiunile. A avut o corespondență strânsă cu misionarii aflați deja în Africa și, de la aceștia, solicita scrisori, rapoarte sau jurnale pentru a vesti mai bine Evanghelia. Pentru el, "fiecare preot este un misionar prin natura sa. Vocația ecleziastică și vocația misionară nu se deosebesc în mod esențial. Este nevoie doar de o mare dragoste pentru Dumnezeu și de zel pentru suflete. Nu toată lumea va putea să-și împlinească dorința de a merge în misiune, dar această dorință ar trebui să fie în toți preoții. Apostolatul printre necredincioși este, în această privință, gradul superlativ al preoției" (G. Allamano, Così vi voglio, n. 25).

În 1925, a avut marea consolare de a asista, la Roma, la beatificarea unchiului său după mamă, Iosif Cafasso, descris de Papa Pius al XI-lea drept "perla clerului italian". Dar starea de sănătate a părintelui Allamano devenea tot mai precară. A murit în pace, la sanctuarul Consolatei din Torino la 16 februarie 1926.  

În vederea canonizării

Pentru canonizare, postulatorul a prezentat Departamentului pentru cauzele sfinților presupusa vindecare miraculoasă, atribuită mijlocirii Fericitului Iosif Allamano, a unui bărbat indigen din pădurea Amazonului, Sorino Yanomami. Atacat de un jaguar pe 7 februarie 1996, Sorino a rămas cu craniul fracturat și a avut o scurgere a masei encefalice. După opt ore de îngrijiri medicale neadecvate, bolnavul a fost dus cu avionul la un spital din Boa Vista, unde a ajuns într-o stare deplorabilă, cu o rană craniană mare în regiunea frontală-parietală.

Alături de Sorino, care după operație a fost dus la Terapie Intensivă, a rămas soția sa împreună cu șase călugărițe ale Consolatei, un preot și un frate misionar, tot din institutul Consolatei, care au cerut în rugăciune mijlocirea Fericitului Allamano și au așezat o relicvă a acestuia la patul rănitului. Novena comemorării liturgice a Fericitului Allamano începea în chiar ziua atacului, astfel că rugăciunile au fost recitate de călugărițe pentru a cere de la fondatorul lor vindecarea lui Sorino. Acesta din urmă s-a trezit la zece zile după operație și nu prezenta vreo consecință neurologică. La 4 martie, a fost transferat la o casă de cură, iar la 8 mai s-a întors în satul său complet vindecat, reluându-și viața normală.