Sanctuarul de la Lourdes, în Franța Sanctuarul de la Lourdes, în Franța 

Recunoscut oficial la Lourdes, al 71-lea miracol din 1862 până azi

A fost recunoscut oficial al 71-lea miracol care a avut loc la Lourdes, din 1862 până astăzi, și primul care vizează un cetățean al Regatului Unit. Soldatul John Traynor, anglo-irlandez care a fost grav rănit în Primul Război Mondial, și-a revenit complet la sanctuarul marian în 1923. Documentația necesară a fost găsită doar în ultimii ani, ceea ce l-a făcut pe arhiepiscopul de Liverpool să anunțe oficial recunoașterea miraculoasă la solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, la 8 decembrie 2024.

Delphine Allaire - Cetatea Vaticanului

În timp ce lumea întreagă urmărea cu atenție redeschiderea catedralei Notre-Dame din Paris, duminică, 8 decembrie, au venit vești de la Liverpool, în nordul Angliei, despre recunoașterea unui un nou miracol care a avut loc la sanctuarul de la Lourdes în 1923. Într-un comunicat de presă, arhiepiscopul orașului britanic a recunoscut ”un proces de vindecare miraculoasă absolut, în afara și deasupra puterilor naturii”. ”Ținând cont de ponderea dovezilor medicale, de mărturia credinței lui John Traynor (1883-1943) și de devoțiunea sa față de Fecioara Maria, declar cu mare bucurie că vindecarea lui John Traynor, care suferea de multiple boli, este efectivă”, a adăugat arhiepiscopul, prezentând recunoașterea vindecării de către dieceza de Lourdes drept „un semn de speranță” în pragul Anului Jubiliar 2025. Dieceza de Liverpool, locul de naștere a secretarului Sfântului Scaun pentru relațiile cu statele, arhiepiscopul titular Paul Richard Gallagher, va sărbători miracolul în propria catedrală în februarie anul viitor.

O credință simplă, plină de speranță

La Lourdes, recunoașterea post-mortem a fost proclamată tot duminică. Cu toate acestea, vindecarea a fost înregistrată și a devenit efectivă în urmă cu aproape un secol. Aceasta a apărut în 1926 în Journal de la Grotte, organul oficial al sanctuarului, dar nu a fost trimisă la Liverpool la acea vreme. În 2023, anul centenarului primului pelerinaj din Liverpool la Lourdes, echipele Oficiului de Constatări Medicale au redeschis dosarul. În două ocazii anterioare, Biserica din Liverpool încercase să obțină recunoașterea vindecării, dar lipseau documentele medicale. Mons. Jean-Marc Micas, episcop de Tarbes și Lourdes, a transmis documentele în această vară, iar comisia canonică s-a putut întruni la 29 noiembrie. În consecință, recunoașterea post-mortem a fost proclamată duminică, spre bucuria președintelui biroului de constatări medicale al sanctuarului: „Munca plină de răbdare a medicilor din Lourdes și a biroului de constatări este un motiv de mare bucurie”, a comentat Alessandro de Franciscis. Este pentru prima dată când un episcop al unei eparhii anglofone emite un decret de vindecare miraculoasă. Ceilalți 70 de vindecați în mod miraculos sunt în principal francezi, cu un mic grup de opt italieni, trei belgieni, un austriac și un elvețian.

„Procedura referitoare la John Traynor este unică, deoarece, de obicei, episcopul recunoaște o persoană în viață. Nu vor mai exista alte cazuri de acest tip”, adaugă medicul din Napoli care conduce cabinetul medical de la Lourdes din 2009. Potrivit medicului De Franciscis, John Traynor a fost întotdeauna considerat un „miraculat” „A fost un om credincios, în ciuda suferinței și a handicapului său sever, și a venit la Lourdes, sanctuar în care avea încredere. Asta ne învață cât de importantă este speranța. A fost, de asemenea, un om simplu, care abia știa să scrie și să citească. A devenit un reper pentru că i-a slujit pe cei săraci și a fost alături de cei bolnavi.”

De la Marina Regală la bazinele din Lourdes

Născut la Liverpool în 1883 dintr-o mamă imigrantă irlandeză, John Traynor s-a înrolat în Marina Regală la izbucnirea Primului Război Mondial. Rănit pentru prima dată la 8 octombrie 1914 în apropiere de Anvers (Belgia), el a fost lovit de mitralieră la 8 mai 1915 în timpul bătăliei de la Gallipoli (Turcia de astăzi). Numeroase operații medicale au eșuat. Și-a pierdut utilizarea brațului drept, dar a refuzat amputarea, și a suferit crize epileptice severe. În 1920, un chirurg din Liverpool a încercat să vindece epilepsia prin trepanare, ceea ce a dus la paralizia parțială a ambelor picioare. Starea sa era de așa natură încât, la începutul verii 1923, „a fost desemnat pentru ospiciul bolnavilor incurabili, unde urma să fie internat la 24 iulie 1923” (raportul oficial al ”Bureau des Constatations Médicales”, semnat de președinte, dr. Auguste Vallet, 2 octombrie 1926). În iulie 1923, a mers la Lourdes cu ocazia primului pelerinaj la sanctuar al diecezei de Liverpool. La 25 iulie, a fost vindecat după ce a fost scufundat în bazinele sanctuarului și apoi a luat parte la procesiunea euharistică și la binecuvântarea bolnavilor. În aceeași zi, medicii care însoțeau pelerinajul i-au confirmat starea. A plecat de la Lourdes în ziua următoare. La 7 iulie 1926, s-a prezentat la ”Bureau des Constatations Médicales” pentru a-și declara însănătoșirea.

John Traynor s-a întors la Lourdes în fiecare an ca brancardier până în 1939. A fost membru al organizației ospitaliere «Liverpool Brancardier Association». În Marea Britanie se spune că este primul catolic britanic vindecat la Lourdes. A murit pe 8 decembrie 1943 de o cu totul altă boală. ”Toate vindecările sunt importante, chiar și cele care nu sunt declarate, cele care nu sunt miraculoase. În orice caz, aceasta este o foarte frumoasă poveste de vindecare”, conchide președintele Oficiului de Constatări Medicale. Cel mai recent miracol recunoscut la Lourdes a fost în beneficiul unei călugărițe franceze, sora Bernadette Moriau, la 11 februarie 2018.

Puteți asculta aici, în franceză, interviul cu medicul Alessandro de Franciscis.

12 decembrie 2024, 11:25