Nu, războiului, apropiere față de toate victimele: editorial de Andrea Tornielli

Nu, războiului, apropiere față de toate victimele
de Andrea Tornielli, 21 noiembrie 2023

De mai bine de un secol, Sfântul Scaun, cu un crescendo de declarații determinate de amenințările din ce în ce mai grave de război și de utilizarea unor arme din ce în ce mai sofisticate și mai distrugătoare, declară cu tărie "nu" războiului. De la apelul profetic al lui Benedict al XV-lea împotriva "măcelului inutil" al Marelui Război până la cuvintele reiterate cu orice ocazie de papa Francisc despre război ca o înfrângere pentru umanitate, magisteriul Episcopilor Romei a clarificat și a aprofundat faptul că nu există "războaie juste" și că chiar dreptul la autoapărare trebuie să fie proporționat, așa cum învață Catehismul Bisericii Catolice.

Încă de la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și apoi, din nou, în ultimele săptămâni, după atacul inuman al Hamas, cu brutalitățile  comise împotriva civililor israelieni, urmat de contraofensiva armatei israeliene, care a ras de pe fața pământului atât de multe case din Gaza, ucigând mii de palestinieni nevinovați, au fost aduse critici la adresa atitudinii papei și a Sfântului Scaun. O atitudine care, de multă vreme, a fost confundată de unii cu una de "neutralitate", ca și cum la Vatican, din cauza unui exces de diplomație, nu ar exista capacitatea de a evalua greșelile și motivele părților aflate în conflict.

Prin urmare, merită să ne amintim - încă o dată - că Sfântul Scaun nu a fost niciodată "neutru" sau "echidistant" în fața războaielor. În schimb, a căutat întotdeauna să fie imparțial, adică să nu rezulte sau să nu apară implicat în conflict și, în același timp, "echi-apropiat", adică aproape nu de cei care provoacă războaie, ci de cei care suferă, de cei care plătesc consecințele conflictelor, de civilii uciși, de cei răniți, de mamele și tații soldaților căzuți, de victimele nevinovate ale terorismului și ale represaliilor.

Mass-media de la Vatican nu pot decât să urmeze aceeași linie editorială, respingând acea polarizare care pare a fi caracteristica nu numai a războaielor în curs ci și, în general, a lumii în care trăim astăzi. A păstra deschise canalele de dialog cu toată lumea, a nu închide niciodată ușile în speranța de a ajunge la o încetare a focului și apoi de a negocia o pace justă, a se preocupa de victimele nevinovate, indiferent de partea în care se află, a reflecta asupra cauzelor mai mult sau mai puțin îndepărtate ale unui conflict, a evita folosirea unui limbaj al urii și al demonizării, nu înseamnă nicidecum a ignora faptul că există un agresor și un agresat, și nici a ignora legitimitatea auto-apărării. Dimpotrivă, înseamnă să ne îngrijim de soarta celor nevinovați, să nu stingem niciodată lumânarea pâlpâitoare a speranței de pace, să folosim orice mic semn de deschidere, indiferent de unde vine, să credem în diplomație și, mai presus de toate, să ne îngrijorăm de soarta victimelor, de cei mutilați, de cei strămutați. Aceasta înseamnă, de asemenea, să ieșim din logica polarizării și a gândirii unice.

Este posibil să condamnăm atacul terorist inuman al Hamas asupra civililor israelieni și, în același timp, să ridicăm îndoieli și întrebări cu privire la răspunsul armat al armatei de la Tel Aviv datorită numărului mare de victime civile și a tragediei umanitare din Gaza?

Există conflicte în care cel mai nepotrivit este să fii suporter, iar cel care se desfășoară în Orientul Mijlociu se numără cu siguranță printre acestea, generat de o situație foarte complexă, în care responsabilitățile unora se adaugă la ale celorlalți și nu le justifică.

În încercarea de a relata despre războaiele în desfășurare și de a oferi elemente de gândire, farul nostru este reprezentat de cuvintele profetice ale actualului Succesor al lui Petru, care continuă să avertizeze întreaga omenire cu privire la riscul unui război global și al autodistrugerii. Încercăm să facem jurnalism separând faptele de opinii și opiniile noastre de ale altora. A le relata pe acestea din urmă, a da voce unor personalități care ni se par demne de interes, nu înseamnă a le împărtăși. Înseamnă mai degrabă a încerca să înțelegem, valorificând vocile mai critice și mai puțin ideologice.