Postul Mare 2019. Mesajul papei Francisc: să regăsim orizontul Învierii
Cetatea Vaticanului – A. Dancă
26 februarie 2019 – Vatican News. Misterul mântuirii, împlinit prin moartea și învierea lui Cristos, lucrează în noi, dar cuprinde istoria și întreaga creație: spune papa Francisc în Mesajul pentru Postul Mare 2019, prezentat astăzi la Sala de presă a Sf. Scaun. Răscumpărarea creației, forța distrugătoare a păcatului și puterea vindecătoare a căinței și a iertării sunt cele trei puncte care marchează Mesajul papei pe drumul de pregătire la sărbătoarea Paștelui.
Anul acesta, credincioșii de rit roman sau latin încep Postul Mare miercuri, 6 martie, ziua de post și abstinență marcată de ritul impresionant al punerii cenușii pe cap, în timp ce Învierea Domnului va fi celebrată pe 21 aprilie. La rândul lor, credincioșii de rit bizantin - greco-catolici și ortodocși - încep Postul Mare cu ziua de post și ajun de luni, 11 martie, după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, urmând ca sărbătoarea Paștelui să fie celebrată pe 28 aprilie.
La conferința de presă de marți, 26 martie a.c., Mesajul papei Francisc pentru Postul Mare 2019 a fost prezentat de card. Peter Turkson, prefectul Departamentului pentru serviciul dezvoltării umane integrale, mons. Segundo Tejado Muñoz, subsecretarul departamentului amintit, și dr. Alberto Piatti, Executive Vice President la ”Impresa Responsabile e Sostenibile di ENI” (Italia).
Vă oferim mai jos în traducerea noastră de lucru Mesajul Sfântului Părinte pentru Postul Mare din acest an:
Mesajul papei Francisc pentru Postul Mare 2019
”Creația așteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu” (Rm 8,19)
Dragi frați și surori,
An de an, prin intermediul Maicii Biserici, Dumnezeu ”dăruiește credincioșilor săi harul să aștepte plini de bucurie, cu sufletele curățate de păcat, tainele sfinte ale învierii pentru ca [...] să primească cu prisosință harul pe care îl revarsă asupra fiilor săi” (cf. Prefața I pentru Postul Mare). În acest fel putem păși, din Paști în Paști, spre împlinirea acelei mântuiri pe care am primit-o deja prin misterul pascal al lui Cristos: ”în speranță am fost mântuiți” (Rm 8, 24). Această taină a mântuirii, care lucrează deja în noi pe timpul vieții pământești, este un proces dinamic care cuprinde și istoria și întreaga creație. Sfântul Paul ajunge să spună: ”Creația așteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu” (Rm 8,19). În această perspectivă aș vrea să ofer câteva puncte de reflecție care să însoțească drumul nostru de convertire în Postul Mare.
1.Răscumpărarea creaţiei
Celebrarea Triduum-ului Pascal al pătimirii, morţii şi învierii lui Cristos, moment culminant al anului liturgic, ne îndeamnă de fiecare dată să trăim un itinerariu de pregătire, conştienţi fiind că devenirea noastră asemenea lui Cristos (cf Rm 8,29) este un dar inestimabil al milostivirii lui Dumnezeu.
Dacă omul trăieşte ca fiu al lui Dumnezeu, dacă trăieşte ca persoană răscumpărată, care se lasă condusă de Duhul Sfânt (cf Rm 8,14) şi ştie să recunoască şi să pună în practică legea lui Dumnezeu, începând cu legea scrisă în inima sa şi în natură, el face bine şi creaţiei, colaborând la răscumpărarea acesteia. De aceea creaţia – spune sfântul Paul – are ca o dorinţă intensă să se manifeste fiii lui Dumnezeu, mai exact ca toţi cei care se bucură de harul misterului pascal al lui Isus să trăiască pe deplin roadele, destinate să ajungă la maturația deplină în însăşi răscumpărarea trupului omenesc. Când caritatea lui Cristos transfigurează viaţa sfinţilor – spirit, suflet şi trup – aceştia aduc laudă lui Dumnezeu şi, prin rugăciune, contemplaţie, artă implică în aceasta şi creaturile, după cum demonstrează în mod minunat "Cântecul creaturilor" de sfântul Francisc de Assisi (cf enciclica Laudato si', 87). Însă în această lume armonia generată de răscumpărare este din nou şi mereu ameninţată de forţa negativă a păcatului şi a morţii.
2. Forţa distructivă a păcatului
De fapt, când nu trăim asemenea fiilor lui Dumnezeu, avem deseori comportamente distructive faţă de aproapele şi faţă de alte creaturi – dar şi faţă de noi înşine – considerând, în mod mai mult sau mai puţin conştient, că ne-am putea folosi după bunul plac. Atunci, pune stăpânire lipsa de cumpătare, conducând la un stil de viaţă care violează limitele pe care condiţia noastră omenească şi natura ne cer să le respectăm, dând curs acelor dorinţe necontrolate care, în Cartea Înţelepciunii, sunt atribuite celor răi, adică acelora care nu-l au pe Dumnezeu ca punct de referinţă al propriilor acţiuni, nici o speranţă pentru viitor (cf 2,1-11). Dacă nu suntem orientaţi în mod continuu spre Paști, spre orizontul Învierii, este clar că logica de a obţine totul imediat, de a avea tot mai mult, în final se impune.
Cauza oricărui rău, după cum ştim, este păcatul care, încă de la apariţia sa în mijlocul oamenilor, a întrerupt comuniunea cu Dumnezeu, cu ceilalţi şi cu creaţia, de care suntem legaţi mai ales prin corpul nostru. Rupându-se comuniunea cu Dumnezeu, s-a rupt şi acel raport armonios al fiinţelor omeneşti cu mediul înconjurător în care sunt chemaţi să trăiască, astfel încât grădina s-a transformat într-un deşert (cf Gen 3, 17-18). Este vorba despre acel păcat care-l face pe om să se considere Dumnezeu al creaţiei, să se simtă patronul absolut şi s-o folosească nu pentru scopul dorit de Creator, ci pentru propriul interes, în detrimentul creaturilor şi al altora.
Când legea lui Dumnezeu este abandonată, legea iubirii, se ajunge la afirmarea legii celui mai tare asupra celui mai slab. Păcatul care locuieşte în inima omului (cf Mc 7,20-23) – şi se manifestă ca aviditate, ca poftă pentru un exces de bunăstare, ca dezinteres faţă de binele altora şi, deseori faţă de propriul bine – duce la exploatarea creaţiei, a persoanelor şi a mediului, potrivit acelei neînfrânate lăcomii care consideră orice dorinţă ca pe un drept şi care, mai devreme sau mai târziu, va sfârşi prin a-l distruge şi pe cel stăpânit de lăcomie.
3.Forța vindecătoare a căinței și a iertării
De aceea, creația are necesitatea stringentă ca să se reveleze fiii lui Dumnezeu, cei care au devenit ”noua creație”: «dacă cineva este în Cristos, este o creatură nouă; cele vechi au trecut, iată, au devenit noi» (2 Cor 5,17). Într-adevăr, prin manifestarea lor, chiar și creația poate ”să facă paștele”: să se deschidă la ceruri noi și la un pământ nou (cf. Ap 21,1). Și drumul către Paști ne cheamă întocmai să renovăm chipul nostru și inima noastră de creștini, prin intermediul căinței, convertirii și iertării pentru a putea să trăim întreaga bogăție a harului misterului pascal.
Această ”nerăbdare”, această așteptare a creației va găsi împlinire atunci când se vor manifesta fiii lui Dumnezeu, adică atunci când creștinii și toți oamenii vor intra cu hotărâre în acest ”travaliu”, care este convertirea. Toată creația este chemată, împreună cu noi, să iasă ”din sclavia stricăciunii spre libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu” (Rm 8,21). Postul Mare este semnul sacramental al acestei convertiri. Postul îi cheamă pe creștini să întrupeze mai intens și mai concret misterul pascal în viața lor personală, familială și socială, în special prin post, rugăciune și pomană.
A posti, adică a învăța să ne schimbăm atitudinea față de ceilalți și de creaturi: de la ispita de ”a devora” totul pentru a sătura lăcomia noastră, la capacitatea de a suferi din iubire, care poate să umple golul inimii noastre. A ne ruga pentru a ști să renunțăm la idolatria și la autosuficiența eu-lui nostru și a ne declara nevoiași de Domnul și de milostivirea sa. A da de pomană pentru a ieși din nechibzuința de a trăi și a strânge totul pentru noi înșine cu amăgirea de a ne asigura un viitor care nu ne aparține. Și, în acest fel, să regăsim bucuria planului pe care Dumnezeu l-a pus în creație și în inima noastră, acela de a-L iubi pe El, pe frații noștri și lumea întreagă, și a găsi în această iubire adevărata fericire.
Dragi frați și surori, ”Postul Mare” a fost pentru Fiul lui Dumnezeu o intrare în pustiul creației pentru a-l face să fie din nou acea grădină a comuniunii cu Dumnezeu care era mai înainte de păcatul de la început (cf. Mc 1,12-13; Is 51,3). Postul Mare să fie pentru noi o reparcurgere a aceluiași drum pentru a duce speranța lui Cristos și în creație, care ”va fi eliberată de sclavia stricăciunii pentru a intra în libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu” (Rm 8,21).
Să nu lăsăm să treacă în zadar acest timp prielnic! Să-i cerem lui Dumnezeu să ne ajute ca să punem în practică un parcurs de adevărată convertire. Să lepădăm egoismul, privirea țintuită înspre noi înșine și să ne îndreptăm spre Paștele lui Isus; să devenim aproapele fraților și surorilor în dificultate, împărțind cu ei bunurile noastre spirituale și materiale. În acest fel, primind în concretețea vieții noastre victoria lui Cristos asupra păcatului și a morții, vom atrage și asupra creației forța sa transformatoare.
Din Vatican, 4 octombrie 2018
Sărbătoarea Sfântului Francisc din Assisi
