Sute de catolici din R. Moldova se pregătesc să-l întâlnească la Iași pe Papa Francisc
Cetatea Vaticanului / Chișinău – A. Dancă
25 mai 2019 – Vatican News. Apropierea orașului Iași din România cu teritoriul moldav a reprezentat motivația care a încurajat participarea Diecezei de Chișinău la întâlnirea cu Sfântul Părinte de la Iași. Suveranul Pontif ajunge la Iași sâmbătă, 1 iunie a.c., va face o vizită de rugăciune în noua catedrală catolică și, succesiv, are o așteptată întâlnire cu tinerii și familiile în fața Palatului Culturii.
Vor fi peste 600 de credincioși din R. Moldova
Toate cele 20 de parohii ale diecezei moldave, inclusiv cele aflate pe teritoriul transnistrean, au răspuns la invitația episcopului de Chișinău, Mons. Anton Coșa, de a merge la întâlnirea cu Papa, la Iași, în pofida dificultății distanței și a traversării frontierei. În ansamblul, vor fi peste 600 de credincioși care vor participa la evenimentul religios de la Iași.
Participarea autorităților din R. Moldova
Credincioșilor li se va alătura și un grup de reprezentanți diplomatici în Republica Moldova. Totodată, a fost anunțată prezența primului ministru al țării, Pavel Filip, însoțit de ministrul de externe de la Chișinău.
Eveniment spiritual, dar și mediatic
Evident, prezența Papei Francisc a trezit un viu interes pentru opinia publică moldavă, contribuind la diverse întâlniri televizate și interviuri, precum și la prezentarea cu diferite ocazii, în media locale, a figurii papei și a misiunii sale în conducerea Bisericii Catolice. Inevitabil, aceasta a dus la un impact pozitiv asupra diecezei și la creșterea atenției față de implicarea ei în evanghelizare și în operele de caritate. Un grup de jurnaliști TV îi va însoți pe credincioșii din Chișinău la întâlnirea cu Papa Francisc.
Parohiile moldave sunt implicare într-un parcurs spiritual de pregătire, inclusiv cu vizionarea unui film despre viața Papei Francisc, pe lângă momentele de rugăciune și reflecție comunitară.