Papa a amânat călătoria apostolică în Malta
Cetatea Vaticanului – A. Dancă
23 martie 2020 – Vatican News. Din cauza situației mondiale în curs de evoluție și în deplin acord cu autoritățile și Biserica locală, anunțata călătorie apostolică a papei Francisc în Malta a fost amânată la o dată care va fi stabilită ulterior: aflăm dintr-o declarație făcută luni, 23 martie a.c., de Matteo Bruni, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun.
Călătoria apostolică a papei Francisc în Malta a fost anunțată pe 10 februarie a.c., în care se afirma că ”acceptând invitația președintelui Republicii Malta, a autorităților și a Bisericii catolice a țării, Sanctitatea Sa Papa Francisc va efectua o călătorie apostolică în Malta și Gozo pe 31 mai 2020”.
Evoluția pandemiei de Coronavirus și incertitudinea sanitară din mai multe țări au dus astăzi la decizia papei Francisc de a nu mai merge pe 31 mai în Malta, călătoria sa urmând să aibă loc la o dată ce va fi stabilită mai târziu.