Prefaţa papei Francisc la o carte despre primele tradiţii franciscane

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

8 aprilie 2021 – Vatican News. Scrie papa Francisc în introducerea volumului: «Această carte a fost dorită pentru tine, tânărul meu frate, iar eu aş voi să te introduc în lectura sa oferindu-ţi în dar cuvinte pline de toată încrederea şi stima avută faţă de tine şi faţă de toţi tinerii.

Poate ţi s-a întâmplat să deschizi Evangheliile şi să asculţi ceea ce Isus a spus într-o zi în binecunoscuta Predică de pe Munte: "Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide! (Mt 7,7-8)". Sunt cuvinte tari, încărcate de o mare şi angajantă promisiune, însă, ne-am putea întreba: sunt de luat în serios? Într-adevăr dacă îi cer Domnului el îmi va asculta cererea; dacă îl caut îl voi găsi; dacă bat îmi va deschide? Tu ai putea obiecta: nu este oare adevărat că uneori experienţa pare să contrazică această promisiune? Nu este oare adevărat că mulţi cer şi nu obţin, caută şi nu găsesc, bat la porţile cerului şi dinăuntru nu se aude decât tăcere? Atunci, putem sau nu să avem încredere în aceste cuvinte? Nu vor fi şi acestea, precum multe altele pe care aud în jurul meu, izvor de iluzie şi, deci, de dezamăgire?

Îţi înţeleg îndoielile şi apreciez întrebările tale. Nici nu s-ar putea altfel. Acestea îmi suscită şi mie întrebări şi îmi amintesc un alt pasaj din Sfânta Scriptură care, pus alături de cuvintele lui Isus, pare să le lumineze în toată profunzimea lor. În Cartea lui Ieremia, Domnul spune prin intermediul profetului: "Mă veţi căuta şi mă veţi găsi pentru că mă veţi căuta din toată inima voastră. Mă voi lăsa găsit de voi" (Ier 29, 13-14). Dumnezeu se lasă găsit, da, însă numai de omul care îl caută din toată inima.

Deschide Evangheliile, citeşte despre întâlnirile lui Isus cu persoanele care mergeau la el şi vei vedea cum pentru unele dintre ele s-au împlinit promisiunile sale.  Sunt acele persoane pentru care găsirea unui răspuns devenise o chestiune esenţială. Domnul s-a lăsat găsit de insistenţa văduvei stăruitoare, de setea de adevăr a lui Nicodim, de credinţa centurionului, de strigătul văduvei din Nain, de pocăinţa sinceră a femeii păcătoase, de dorinţa de însănătoşire a leprosului, de nostalgia luminii avută de orbul Bartimeu. Fiecare dintre aceste figuri ar fi putut rosti, cu drepturi depline, cuvintele Psalmului 63: "Sufletul meu e însetat de tine, pe tine te doreşte trupul meu, ca un pământ pustiu, uscat şi fără apă".
 
Cine caută găseşte dacă caută din toată inima, dacă pentru el Domnul devine vital precum apa pentru deşert, ca pământul pentru o sămânţă, ca soarele pentru o floare. Şi acest lucru, dacă vă gândiţi bine, este foarte frumos şi foarte respectuos faţă de libertatea noastră: credinţa nu se dă în mod automat, ca un dar indiferent de implicarea ta, ci îţi cere să te implici în prima persoană şi cu toată fiinţa. Este un dar care se vrea dorit. Este, în esenţă, Iubirea care vrea să fie iubită (…).»