Papa: Oamenii Evangheliei sunt sinceri și departe de “spiritualitatea carilor de lemn”
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 16 ianuarie 2022. În cadrul audienței, pontiful s-a referit la comemorarea liturgică a sfântului Gaetan, din 7 august, amintind că la Buenos Aires, unde fondatorul părinților teatini este foarte iubit, credincioșii participă în număr mare la celebrări. “Oamenii îl cinstesc și se roagă la el ca patron al pâinii și al muncii”, a precizat Sfântul Părinte.
Pontiful a amintit activitatea sfântului Gaetan și a tovarășilor săi, “o fraternitate preoțească apostolică” înrădăcinată în viața spirituală și în iubirea concretă, care “a făcut să se dezvolte acel spital de campanie al Bisericii, de care este nevoie și astăzi”.
Pornind de la modelul oferit de sfântul Gaetan, papa Francisc i-a îndemnat astfel pe părinții teatini: “Vă încurajez să mergeți mai departe pe urmele sale, cu docilitate față de Duhul Sfânt, fără scheme rigide; și încă ceva: atenție la rigiditate, pentru că rigiditatea este o deviere care vine tocmai din clericalism, care este un alt lucru urât și sub orice formă de rigiditate există întotdeauna putregai; (așadar) fără scheme rigide, dar ferm înrădăcinați în aspectele esențiale: rugăciunea, adorația, viața comunitară, caritatea fraternă, sărăcia și slujirea celor săraci. Toate acestea cu o inimă apostolică, cu acea neliniște bună, evanghelică, de a căuta mai întâi de toate Împărăția lui Dumnezeu”.
Printre trăsăturile indicate de pontif ca fiind necesare membrilor unei comunități alcătuită din persoane consacrate, au fost evidențiate franchețea și grija, papa Francisc spunând că lipsa de grijă reciprocă între frați este o plagă, această începând să se facă simțită odată cu apariția pălăvrăgelii. Papa a evidențiat totodată că „oamenii Evangheliei sunt sinceri și departe de ‚spiritualitatea carilor de lemn’”.