În luna mai, papa Francisc se roagă pentru credința tinerilor (VIDEO RO)

”Să ne rugăm pentru ca tinerii, chemați la viața în plinătate, să descopere în Fecioara Maria modelul de urmat și curajul credinței”: îndeamnă papa Francisc în mesajul video care însoțește intenția de rugăciune a papei din luna mai, lună dedicată cinstirii Fecioarei Maria (video subtitrat în limba română).

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
4 mai 2022 – Vatican News. În luna mai, lună dedicată cinstirii Fecioarei Maria, papa Francisc îndeamnă la rugăciune pentru credința tinerilor. ”Să ne rugăm”, îndeamnă Sfântul Părinte, ”pentru ca tinerii, chemați la viața în plinătate, să descopere în Fecioara Maria modelul de urmat și curajul credinței”.

Mesajul video al papei Francisc, realizat de Rețeaua Mondială de Rugăciune a Papei, este distribuit de obicei în contextul primei vineri a fiecărei luni din decursul anului.

În mod ideal, papa Francisc face o trimitere în acest mesaj video și la apropiata Întâlnire Mondială a Familiilor, care se va desfășura la Roma în zilele 22-26 iunie.

Papa Francisc: ”Vorbind de familie, aș vrea la început să mă adresez mai întâi de toate tinerilor. Când mă gândesc la un model în care voi, tinerii, să vă puteți identifica, îmi vine mereu în minte Maica noastră, Maria: curajul ei, capacitatea ei de a asculta și dăruirea ei în slujire. Ea a fost curajoasă și hotărâtă în a spune DA Domnului.

Voi, tineri care vreți să construiți ceva nou, o lume mai bună, urmați exemplul ei, riscați! Nu uitați că pentru a o urma pe Maria trebuie să discerneți și să descoperiți ce vrea Isus de la voi, nu ceea ce vă vine în minte să faceți.

În acest discernământ este de mare ajutor să ascultați cuvintele bunicilor. În cuvintele bunicilor veți găsi o înțelepciune care vă va duce dincolo de problemele momentului. Vor încadra într-un orizont mai amplu frământările voastre.

Să ne rugăm, surori și frați, pentru ca tinerii, chemați la viața în plinătate, să descopere în Maria stilul ascultării, profunzimea discernământului, curajul credinței și dăruirea în slujire”.

04 mai 2022, 09:51