Episcopul italian Scalabrini, “apostolul migranților”, canonizat de Papa, pe 9 octombrie

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 3 octombrie 2022. Supranumit “apostolul migranților”, episcopul Scalabrini – care a păstorit dieceza italiană de Piacenza timp de 29 de ani (între 1876 și 1905) – a fondat congregația „Misionarii Sfântului Carol” și congregația „Surorile Misionare ale Sfântului Carol Borromeo” în vederea pastorației migranților.

Într-una din zile, la gara centrală din Milano, avea să fie martorul unei realități care a provocat în mod decisiv angajarea sa în favoarea emigranților italieni, devenită o autentică capodoperă apostolică: o mulțime de oameni săraci aștepta trenul spre Genova sau Napoli, de unde urmau să plece în America, în căutarea unui loc de muncă.

Se știa că, odată ajunși acolo, cei mai mulți aveau să fie prada profitorilor, fiind lipsiți de asistența materială și spirituală. De fapt, la sosire, erau înghesuiți în cartierele mărginașe ale marilor orașe americane (spre care se îndreptau aproape toți emigranții italieni din sudul Peninsulei) sau în imensele zone rurale din America Latină (devenită o destinație de emigrare mai ales pentru locuitorii din nordul Italiei). Și unii și alții erau nevoiți să accepte munci foarte grele, fără a putea negocia salariul și orele de muncă, căzând adesea pradă exploatatorilor (printre care se aflau, din păcate, și destui compatrioți) care speculau în privința salariilor, a chiriei locuinței și a hranei.

Mons. Scalabrini s-a străduit, în scris și prin discursuri, să sensibilizeze opinia publică și lumea politică  cu privire la drama emigranților italieni, făcând vizite pastorale în multe orașe din Italia. El a publicat, în 1887, o broșură intitulată „Emigrația italiană în America” care, deși apreciată de mai mulți politicieni, nu a avut consecințe practice concrete.

Apoi, dezamăgit, dar nu descurajat, a decis să intervină personal, fondând, la 28 noiembrie 1887, congregația “Misionarii Sfântului Carol”, cunoscuți cu numele de “scalabrinieni”. În același timp, a înființat “Comitetul de Patronaj” pentru a asigura protecția intereselor materiale ale emigranților, organism care a devenit ulterior cunoscut sub numele de “Societatea Sfântul Rafael”, împărțită în numeroase comitete locale.

Înființarea congregației “Misionarii Sfântului Carol” a obținut imediat aprobarea Sfântului Scaun. Aceasta și-a început misiunea cu trei preoți, la 28 noiembrie 1887. În 1888, aveau să plece în misiune, pentru a-i sprijini pe migranți, zece scalabrinieni.  În prezent, numărul scalabrinienilor este de peste 700, ei fiind prezenți în 25 de națiuni din cele cinci continente.

Câțiva ani mai târziu, în 1895, episcopul Ioan Baptist Scalabrini avea să fondeze congregația „Surorile Misionare ale Sfântului Carol Borromeo”, un institut pentru femei destinat femeilor migrante, inspirat dintr-o istorie dramatică a emigrației italiene. Unul dintre misionarii scalabrinieni s-a întors în Italia cu un copil în brațe. Era fiul unei emigrate italiene care murise pe navă în timpul traversării oceanului.

De asemenea, contribuția culturală dată de institutele scalabriniane emigranților italieni a fost mare, prin crearea a mii de școli: “Lângă fiecare biserică”, susținea fondatorul, “trebuie să existe o școală”. De asemenea, Ioan Baptist Scalabrini a propus – pentru Italia – un fel de “serviciu civil” – de asistență a migranților – ca alternativă la serviciul militar pentru misionarii din congregația sa, propunerea nefiind însă acceptată de guvernul de la acea vreme, condus de Francesco Crispi. Însă, școlile pentru migranți s-au dezvoltat oricum și sute de mii de emigranți și copiii lor au primit o educație adecvată.

Secretul marii vitalități a Fericitului Ioan Baptist Scalabrini – care va fi canonizat duminică, 9 octombrie a.c., de papa Francisc – a fost în primul rând profunditatea vieții sale interioare, alcătuită din rugăciune, meditație, evlavie euharistică și mariană, în spirit de fidelitate față de deviza sa “Sfințește-mă, fă-mă sfânt”.

Fericitului Ioan Baptist Scalabrini va fi ridicat la cinstea altarelor în calitate de sfânt prin “canonizare echivalentă”. Această procedură prezentă în Biserica Catolică – chiar dacă nu este frecventă – permite papei ca, prin propria autoritate, printr-un simplu decret și fără un proces de canonizare să declare sfântă o persoană a cărei sfințenie este atestată de vechimea cultului, de mărturiile constante și comune ale istoricilor vrednici de crezare cu privire la virtuțile sau la martiriul „candidatului” și o neîntreruptă faimă cu privire la înfăptuirea de minuni.

Tot duminică, 9 octombrie a.c. va fi canonizat și Fericitul Artemid Zatti (1880-1951), laic italian care, la sfârșitul secolului al XIX-lea, a emigrat împreună cu familia în Argentina, devenind coadiutor salezian și misionar în Patagonia. Recunoașterea publică a minunii mijlocită de Fericitul Artemid – vindecarea inexplicabilă a unui bolnav care a suferit un accident vascular cerebral – a avut loc în 9 aprilie a.c..