Papa Francisc și arhiepiscopul mitropolit de Kiev-Halici, Sviatoslav Shevchiuk, 7 noiembrie 2022 Papa Francisc și arhiepiscopul mitropolit de Kiev-Halici, Sviatoslav Shevchiuk, 7 noiembrie 2022 

Shevchuk la Vatican: Papa este aproape de poporul ucrainean, prin rugăciune și acțiune

Papa Francisc l-a primit în audiență pe conducătorul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, arhiepiscopul major de Kiev-Halici, Sviatoslav Shevchuk. Întâlnirea a avut loc luni, 7 noiembrie, în Biblioteca privată din Palatul Apostolic.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 8 noiembrie 2022. Succesiv întâlnirii cu Sfântul Părinte, arhiepiscopul major de Kiev-Halici a relatat despre întâlnirea avută cu pontiful, printr-o notă de presă asemănătoare celor pe care, de la începutul războiului, le trimite lumii, zilnic. Prelatul a spus că i-a mulțumit Sfântului Părinte pentru tot ce a făcut în vederea opririi războiului, medierea păcii, eliberarea prizonierilor, evidențiind că a primit asigurări că pontiful nu va înceta să fie alături de poporul ucrainean, prin rugăciune și acțiune.

De altfel, Sfântul Părinte amintește neîncetat suferința ucrainenilor, folosind expresia „chinuitul popor ucrainean” la finalul întâlnirilor cu credincioșii, prilejuite fie de rugăciunea antifonului marian „Angelus”, fie de audiența generală din fiecare miercuri.

Chiar și în cursul călătoriilor apostolice efectuate în ultimele luni, papa Francisc a amintit tragedia care, începând din 24 februarie, a transformat o țară a Europei într-un câmp de luptă.  

Preafericirea Sa Sviatoslav Shevchuk – venit pentru prima oară la Roma de la începerea războiului – i-a adus Sfântului Părinte o mărturie directă a trăirilor și suferințelor ucrainenilor.

Monseniorul Shevchuk -a adus în dar papei Francisc un fragment dintr-o mină rusească care, în luna martie, a distrus fațada clădirii bisericii greco-catolice ucrainene din orașul Irpin. Un fragment dintr-o mină asemănătoare acelora care se extrag din trupurile neînsuflețite ale soldaților, civililor și copiilor ucraineni – se mai spune în nota de presă a conducătorului Bisericii Greco-Catolice Ucrainene.

În comunicatul difuzat de Secretariatul de la Roma a arhiepiscopului major de Kiev-Halici se spune că Sfântul Scaun a dat asigurări în privința angajamentului în favoarea păcii și a încurajat Biserica din Ucraina să continue să fie alături de populație.

În cursul întâlnirii, prelatul ucrainean i-a relatat papei Francisc despre ceea ce a văzut vizitând teritoriile cele mai afectate de război. „I-am vorbit Papei”, se arată în nota de presă, „despre slujirea episcopilor, preoților, călugărilor și călugărițelor noastre în teritoriile ocupate, în prezent (...)

I-am explicat că fiecare dintre catedralele, bisericile și mănăstirile noastre au devenit centre pentru refugiați, centre de primire și de ajutor umanitar”.

Această operă de slujire, structurată într-un plan pastoral pentru anul 2023, i-a fost de asemenea prezentată Sfântului Părinte, planul pastoral având în centru slujirea celor fragili și a persoanelor strămutate intern.

 

08 noiembrie 2022, 10:23