Papa în Bahrain: Să trăim bucuria, unitatea și profeția, dăruite de Duhul Sfânt

Cetatea Vaticanului – 6 noiembrie 2022

Cu aceste cuvinte și-a început papa Francisc cel de-al șaptelea discurs rostit în Bahrain, în cadrul întâlnirii cu episcopii, preoții, persoanele consacrate, seminariștii și lucrătorii pastorali, desfășurată duminică, 6 noiembrie, în Biserica „Preasfânta Inimă a lui Isus”, din Manama, capitala țării.

Amintind că provin din diferite națiuni, pontiful i-a salutat pe fiecare, adresând un gând popoarelor din care fac parte și familiilor de origine.  „În mod special” – a spus – „văzând prezența credincioșilor din Liban, asigur de rugăciunea și apropierea mea față de această țară iubită, atât de obosită și atât de încercată, și față de toate popoarele care suferă în Orientul Mijlociu.”

Papa Francisc s-a oprit asupra varietății de popoare din care provine mica turmă de credincioși din Bahrain, păstorii lor, persoanele consacrate și lucrătorii pastorali care își desfășoară misiunea în această țară, spunând: „Este frumos să aparții unei Biserici alcătuită din istorii și chipuri diferite, care își găsesc armonia în unicul chip al lui Isus. Iar o asemenea varietate – pe care am văzut-o în aceste zile - este oglinda acestei țări, a populațiilor care o locuiesc, dar și a peisajului care o caracterizează și care, deși dominat de deșert, se mândrește cu o prezență bogată și variată de plante și ființe vii.”

Duhului Sfânt, prezența bună, iubitoare și regeneratoare a lui Dumnezeu în noi

Pornind de la textul biblic propus pentru întâlnire – din Evanghelia după sfântul Ioan, capitolul 7, versetele 37-39 – Sfântul Părinte a spus:

„Cuvintele lui Isus pe care le-am auzit vorbesc despre apa vie care curge din Cristos și din credincioși (cf. Ioan 7,37-39). Ele m-au făcut să mă gândesc chiar la acest pământ: este adevărat, este mult deșert, dar există și izvoare de apă dulce care curg în tăcere în subteran și îl irigă. Este o imagine frumoasă a ceea ce sunteți și mai ales a ceea ce înfăptuiește credința în viață: la suprafață, apare umanitatea noastră, secată de atâtea fragilități, temeri, provocări pe care trebuie să le înfrunte, rele personale și sociale de diferite feluri; dar în adâncul sufletului, chiar în profunzime, în adâncul inimii, apa dulce a Duhului Sfânt curge liniștită și tăcută, irigând deșerturile noastre, redând vigoare la ceea ce este în pericol de a se usca, spălând ceea ce urâțește, potolindu-ne setea de fericire. Și întotdeauna reînnoiește viața. Despre această apă vie vorbește Isus, despre această sursă de viață nouă pe care ne-o promite: darul Duhului Sfânt, prezența bună, iubitoare și regeneratoare a lui Dumnezeu în noi.”

Făcând referire tot la lectura din Evanghelia după sfântul Ioan, Suveranul Pontif a reliefat: „Nu suntem creștini datorită meritelor noastre sau doar pentru că aderăm la un crez, ci pentru că, prin Botez, am primit apa vie a Duhului Sfânt, care ne face copii iubiți ai lui Dumnezeu și frați și surori între noi, făcându-ne creaturi noi. Totul decurge din har, totul este har, totul vine de la Duhul Sfânt. Așadar, permiteți-mi să mă opresc pe scurt, împreună cu voi, asupra a trei mari daruri pe care Duhul Sfânt ni le dă și ne cere să le primim și să le trăim: bucuria, unitatea și profeția (...).”

Înmulțiți bucuria creștină, izvorâtă din Duhul Sfânt, prin dăruirea ei

„În primul rând” – a continuat – „Duhul Sfânt este sursa bucuriei; mai întâi, bucuria. Apa dulce pe care Domnul vrea să o facă să curgă în deșerturile umanității noastre, amestecată cu pământ și fragilitate, este certitudinea de a nu fi niciodată singuri în drumul vieții. De fapt, Duhul Sfânt este Cel care nu ne lasă singuri, este Consolatorul; El ne mângâie cu prezența Sa discretă și binefăcătoare, ne însoțește cu iubire, ne susține în luptele și dificultățile noastre, ne încurajează cele mai frumoase vise și cele mai mari dorințe, deschizându-ne spre minunea și frumusețea vieții. Bucuria Duhului, prin urmare, nu este o stare ocazională sau o emoție de moment; cu atât mai puțin este acel tip de ‚bucurie consumistă și individualistă atât de prezentă în unele experiențe culturale de astăzi’ (Exortația apostolică ‚Gaudete et Exsultate’, 128). În schimb, bucuria în Duhul Sfânt este bucuria care decurge dintr-o relație cu Dumnezeu, din faptul că știm că, chiar și în luptele și nopțile întunecate prin care trecem uneori, nu suntem singuri, pierduți sau înfrânți, pentru că El este cu noi. Și cu El putem înfrunta și depăși totul, chiar și abisurile durerii și ale morții.

Vouă, care ați descoperit această bucurie și o trăiți în comunitate, aș vrea să vă spun: păstrați-o, ba chiar înmulțiți-o. Și știți care este cea mai bună metodă? Dăruind-o. Da, așa este, bucuria creștină este contagioasă, pentru că Evanghelia te scoate din tine însuți pentru a comunica frumusețea iubirii lui Dumnezeu. De aceea, este esențial ca în comunitățile creștine bucuria să nu dispară și să fie împărtășită; să nu ne limităm la repetarea unor gesturi din obișnuință, fără entuziasm, fără creativitate. (...) Este important ca, pe lângă Liturghie, în special celebrarea Sfintei Liturghii, izvor și culme a vieții creștine (cf. ‚Sacrosanctum Concilium’, 10), să facem să circule bucuria Evangheliei printr-o acțiune pastorală vie, mai ales în favoarea tinerilor, a familiilor și a vocațiilor la viața preoțească și religioasă. Bucuria creștină nu poate fi ținută pentru sine, nu: bucuria creștină nu poate fi ținută pentru sine și, când o punem în circulație, ea se înmulțește.

Duhul Sfânt, izvorul unității

În al doilea rând, Duhul Sfânt este izvorul unității. Cei care îl primesc iubirea Tatălui și devin copiii lui (cf. Rom 8,15-16); și, dacă sunt copii ai lui Dumnezeu, sunt și frați și surori. Nu poate fi loc pentru faptele cărnii, adică pentru egoism: pentru diviziuni, certuri, bârfe, bârfe. Fiți atenți la bârfe, vă rog: bârfele duc la distrugerea unei comunități. Diviziunile lumii și chiar diferențele etnice, culturale și rituale nu pot afecta sau compromite unitatea Duhului. Dimpotrivă, focul său arde dorințele lumești și aprinde viețile noastre cu acea iubire primitoare și plină de compasiune cu care ne iubește Isus, pentru ca și noi să ne putem iubi în acest fel. Iată de ce, când Duhul Celui Înviat coboară asupra discipolilor, devine izvor de unitate, sursă de fraternitate împotriva oricărui egoism; inaugurează unicul limbaj al iubirii, pentru ca diferitele limbaje umane să nu rămână îndepărtate și de neînțeles; sparge barierele neîncrederii și ale urii, pentru a crea spații de primire și de dialog; ne eliberează de frică și ne insuflă curajul de a merge în întâmpinarea celorlalți cu puterea dezarmantă a milostivirii.

Iată lucrarea Duhului Sfânt, care modelează Biserica în acest fel încă de la început: de la Rusalii, diferitele medii, sensibilități și viziuni se armonizează în comuniune, se forjează într-o unitate care nu este uniformitate: este armonie, pentru că Duhul Sfânt este armonie. Dacă l-am primit pe Duhul Sfânt, vocația noastră eclezială este, înainte de toate, de a păstra unitatea și de a cultiva integritatea, adică, așa cum spune Sfântul Paul, ‚de a păstra unitatea spiritului prin legătura păcii’. Un singur trup și un singur duh, așa cum una este nădejdea la care am fost chemați" (Ef 4,3-4).

„Să fim păstrători și constructori de unitate!” – a îndemnat pontiful. „Pentru a fi credibili în dialogul cu ceilalți, să trăim fraternitatea între noi. Să o facem în comunități, valorizând carismele tuturor fără a mortifica pe nimeni; să o facem în casele pentru persoane consacrate, ca semne vii de concordie și pace; să o facem în familii, pentru ca legătura de iubire a sacramentului să se traducă în atitudini zilnice de slujire și iertare; să o facem și în societatea multireligioasă și multiculturală în care trăim: mereu în favoarea dialogului, mereu țesători de comuniune cu frații și surorile de alte credințe și confesiuni. Știu că  oferiți deja un bun exemplu în acest sens, dar fraternitatea și comuniunea sunt daruri pe care trebuie să continuăm să le cerem neobosit Duhului Sfânt, pentru a respinge tentațiile dușmanului, care semănă întotdeauna discordie.

Duhul Sfânt, izvorul profeției

„În cele din urmă Duhul Sfânt este izvorul profeției. Bucurie, unitate și profeție (...)” – a amintit Sfântul Părinte, reliefând: „Istoria mântuirii, după cum știm, este presărată cu numeroși profeți pe care Dumnezeu îi cheamă, îi consacră și îi trimite în mijlocul oamenilor pentru a vorbi în numele său. Profeții primesc de la Duhul Sfânt lumina interioară care îi face interpreți atenți ai realității, capabili să sesizeze în interiorul brazdelor, uneori obscure ale istoriei, prezența lui Dumnezeu și să o arate poporului. Adesea, cuvintele profeților sunt tăioase: ei cheamă pe nume planurile rele care se ascund în inimile oamenilor, contestă falsele certitudini umane și religioase, cheamă la convertire.”

„Și noi avem această vocație profetică” – a continuat. „Toți cei botezați l-au primit pe Duhul Sfânt și toți sunt profeți. Și, ca atare, nu ne putem preface că nu vedem lucrările răului, rămânem în ‚viața liniștită’ pentru a nu ne murdări mâinile (...). Dimpotrivă, am primit un Duh de profeție pentru a scoate la lumină Evanghelia prin mărturia noastră de viață. Iată de ce sfântul Paul îndeamnă: „...tindeți și spre darurile spirituale, mai ales darul profeției” (1 Cor 14,1). Profeția ne dă posibilitatea să punem în practică fericirile Evangheliei în situațiile de zi cu zi, adică să construim, cu o blândețe constantă, acea Împărăție a lui Dumnezeu în care iubirea, dreptatea și pacea sunt opuse tuturor formelor de egoism, violență și degradare.”

Rugăciunea Sfântului Părinte pentru pace în Ucraina

„Dragi frați și surori” – a continuat pontiful – „în aceste luni ne rugăm mult pentru pace. În acest context, acordul care a fost semnat cu privire la situația din Etiopia reprezintă o speranță. Îi încurajez pe toți să sprijine acest efort pentru o pace durabilă, astfel încât, cu ajutorul lui Dumnezeu, căile dialogului să poată continua, iar oamenii să poată regăsi în curând o viață pașnică și demnă.
Și, de asemenea, nu vreau să uit să mă rog și să vă cer să vă rugați pentru Ucraina chinuită, pentru ca acest război să ia sfârșit. (...)

În final, aș vrea să vă mulțumesc pentru aceste zile trăite împreună –  dar nu uitați bucuria, unitatea și profeția, nu le uitați. Cu o inimă plină de recunoștință vă binecuvântez pe toți, în special pe cei care au făcut eforturi pentru această călătorie.”

„Și acum, să invocăm mijlocirea maternă a Fecioarei Maria, pe care sunt fericit să o cinstesc cu titlul Fecioara Maria a Arabiei. Fie ca ea să ne ajute să ne lăsăm mereu călăuziți de Duhul Sfânt și să ne păstreze bucuroși, uniți în afecțiune și rugăciune. Contez pe asta: nu uitați să vă rugați pentru mine. Vă mulțumesc!” – a spus Suveranul Pontif la finalul întâlnirii, înainte de recitarea rugăciunii antifonului marian „Angelus”, cu binecuvântarea în limba engleză.