Papa Francisc la rugăciunea vesperelor cu Te Deum în 31 decembrie 2022 Papa Francisc la rugăciunea vesperelor cu Te Deum în 31 decembrie 2022 

Papa Francisc aduce un prim omagiu regretatului papă emerit Benedict al XVI-lea

Sâmbătă, 31 decembrie 2022, papa Francisc a prezidat la ora Romei 17.00, în bazilica San Pietro, rugăciunea vesperelor la solemnitatea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și cântarea imnului ”Te Deum” la încheierea anului civil. La omilia slujbei, pontiful a vorbit despre Fiul lui Dumnezeu care ”s-a născut din femeie” (Gal 4,4) și a adus un prim omagiu regretatului său predecesor Benedict.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
31 decembrie 2022 – Vatican News.
”Maternitatea dumnezeiască a Mariei – maternitate feciorelnică, feciorie fecundă – este calea ce revelează respectul cel mai adânc al lui Dumnezeu față de libertatea noastră”: a spus papa Francisc la omilia slujbei prezidată în ultima zi a acestui an civil în bazilica San Pietro, în ajunul solemnității liturgice a Preasfintei Fecioare Maria, Maica lui Dumnezeu. Rugăciunea primelor vespere ale solemnității s-a încheiat cu intonarea imnului ”Te Deum” ca mulțumire adusă lui Dumnezeu la încheierea anului. Au luat parte, potrivit organizatorilor, aproximativ opt mii de romani și pelerini. La încheierea slujbei, papa Francisc a mers pentru o vizită de reculegere la Ieslea Nativității din Piața San Pietro, unde a fost întâmpinat de mii de credincioși.

Vorbind pe larg la omilia slujbei despre cuvintele Sfântului apostol Paul care spune despre Fiul lui Dumnezeu că ”s-a născut din femeie” (Galateni 4,4), pontiful a evidențiat că ”atunci când, la împlinirea timpurilor, Dumnezeu s-a făcut om, El nu a venit în lume plonjând din înaltul cerurilor, ci s-a născut din Maria. Nu s-a născut într-o femeie, ci dintr-o femeie. Este o diferență esențială: înseamnă că Dumnezeu a vrut să ia trup din ea. Nu a folosit-o, ci a cerut din partea ei un DA, consimțământul ei. Odată cu ea, a început drumul lin al gestației unei umanități libere de păcat și plină de har și de adevăr, plină de iubire și de fidelitate. O umanitate frumoasă, bună și adevărată, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dar cu toate acestea, urzită cu un trup ca al nostru oferit de Maria. Niciodată fără ea, întotdeauna cu consimțământul ei; în libertate, gratuitate, respect și iubire”.

Aceasta este ”calea pe care a ales-o Dumnezeu ca să intre în lume și în istorie, aceasta este modalitatea. Această modalitate este esențială, pe atât de esențială pe cât este faptul însuși că a venit. Maternitatea dumnezeiască a Mariei – maternitate feciorelnică, feciorie fecundă – este calea care revelează adâncul respect al lui Dumnezeu față de libertatea noastră. El, care ne-a creat fără noi, nu vrea să ne mântuiască fără noi” (cf. Sf. Augustin, Sermo CLXIX, 13).

Felul în care Dumnezeu a venit să ne mântuiască este, totodată, ”calea pe care ne invită și pe noi să-L urmăm pentru a continua împreună cu El să țesem o umanitate nouă, liberă, reconciliată. Acesta este cuvântul: o umanitate reconciliată. Este un stil, un fel de a se relaționa față de noi din care provin multiplele virtuți umane ale conviețuirii bune și demne. Una din aceste virtuți este politețea, ca stil de viață care favorizează fraternitatea și prietenia socială”, a remarcat papa Francisc făcând, practic, trimitere la enciclica sa Fratelli tutti (nr. 222-224).

Înainte de a ilustra importanța acestei virtuți pe planul relațiilor civice, menționând în special amplul și complexul context social al diecezei Romei, papa Francisc a dedicat un prim omagiu public regretatului papă emerit Benedict al XVI-lea, care a murit în dimineața de 31 ianuarie 2022 în Cetatea Vaticanului:
Papa Francisc: ”Vorbind despre politețe, gândul se îndreaptă firesc în aceste momente către preaiubitul papă emerit Benedict al XVI-lea, care ne-a părăsit în această dimineață. Amintim cu emoție persoana sa atât de nobilă, atât de delicată. Simțim în inimă o gratitudine atât de mare: gratitudine față de Dumnezeu, pentru că l-a dăruit Bisericii și lumii, și gratitudine față de el, pentru tot binele pe care l-a făcut și, mai ales, pentru mărturia sa de credință și rugăciune, în special din ultimii ani de viață retrasă. Numai Dumnezeu cunoaște valoarea și puterea mijlocirii sale, a jertfelor sale oferite pentru binele Bisericii”.

Duminică, 1 ianuarie 2023, papa Francisc prezidează la ora 10.00 Sfânta Liturghie a solemnității ”Preasfânta Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu”. În prima zi a anului civil, Biserica catolică marchează, de asemenea, Ziua mondială a păcii, pe tema „Nimeni nu se poate salva singur. Un nou început, după pandemia de Covid-19, pentru a trasa împreună căi de pace”. În aceeași zi de Anul Nou, Sfântul Părinte conduce la ora 12.00 rugăciunea ”Îngerul Domnului”.

Vespere și Te Deum cu papa Francisc la finalul anului 2022
31 decembrie 2022, 18:04