Coperta cărții "Lazzaro You Heung-sik. Come la folgore viene da Oriente", cu o prefață de papa Francisc Coperta cărții "Lazzaro You Heung-sik. Come la folgore viene da Oriente", cu o prefață de papa Francisc 

Papa Francisc despre mărturia plină de bucurie a unei Biserici vii

De la 1 martie, în librăriile din Italia a apărut un nou volum, publicat de Edizioni San Paolo. Cu titlul "Lazzaro You Heung-sik. Come la folgore viene da Oriente", volumul este îngrijit de preotul Francesco Cosentino și prefațat de papa Francisc.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 1 martie 2023. Vă oferim câteva fragmente scrise de pontif în prefața cărții despre cardinalul coreean Lazarus You Heung-sik. Scrie Sfântul Părinte în prefața cărții: «După ani lungi de așteptare a mângâierii de la Domnul, bătrânul Simeon îl recunoaște în Prunc pe Mesia trimis de Dumnezeu.

Îl ține în brațe și îl binecuvântează pe Dumnezeu cu o inimă mișcată, recunoscând în acel Copil lumina mântuirii pe care o așteptau toate popoarele (cf. Lc 2,30-31).

Isus este lumina trimisă de Tatăl în nopțile întunecate ale umanității. El reprezintă zorii dăruiți de Dumnezeu în timp ce noi încă umblam în întuneric. El este cel care a deschis speranța acolo unde noi eram pierduți, luminând colțurile îndepărtate ale pământului și brazdele inimilor frânte, tulburate și rănite. Este El – Isus – lumina originară a Creației care strălucește acum printre noi pentru a risipi întunericul din viețile noastre. Isus este lumina lumii (cf. Ioan 8,12) și, prin urmare, chiar dacă uneori bâjbâim în întuneric și ne lipsește "vederea", există întotdeauna speranță pentru noi. Pentru că putem oricând să mergem la El strigând, asemenea orbului Bartimeu, și primind de la Isus ochi noi și plini de lumină.

Însuflețită de această speranță, Biserica, în tradiția sa teologică și liturgică, s-a îndreptat întotdeauna spre Orient și ne îndeamnă să privim într-acolo, deoarece de Răsărit vine lumina, soarele dreptății, steaua strălucitoare care este Cristos. Biserica are mereu nevoie să fie luminată de Cristos și de Evanghelia sa, pentru că întotdeauna, asemenea unei bărci care traversează valurile adesea agitate ale istoriei, ea poate risca să nu mai fie Biserica lui Isus. Bătrânul Simeon le spune Mariei și lui Iosif: acest Copil care se naște "este pus spre căderea și spre ridicarea multora în Israel și ca semn de contradicție" (Lc 2,34). Isus continuă să fie un scandal și astăzi, un semn de contradicție care pune în criză siguranța noastră și ne scutură inima pentru ca aceasta să nu fie paralizată de frică, să nu fie întemnițată în ipocrizie, să nu se împietrească în păcat.

Bucuria Evangheliei, de fapt, în timp ce ne consolează și ne înalță, este și o profeție care ne pune în criză, care continuă să ne tulbure logica puterii omenești, a calculelor lumești, a modalităților de asuprire, a logicele de divizare și ambiguitate. Isus continuă să fi Cel care tulbură falsa pace a celor care "strălucesc frumos pe dinafară, dar în interior sunt pline cu oase de morți și cu toată putreziciunea.... plini de ipocrizie și de nelegiuire" (Mt 23,27-28).»

«Iată de ce mă bucur să vă prezint această carte, care își propune să dea glas Bisericii Orientului prin intermediul istorisirilor, al anecdotelor și al reflecțiilor  cardinalului Lazarus You Heungsik, pe care l-am întâlnit pentru prima dată în 2014, în timpul Zilei asiatice a tineretului și pe care l-am chemat în prezent să conducă Departamentul pentru cler. Cu amabilitatea sa și cu modul său afabil, el ne permite să culegem roadele unei credințe semănată în țara martirilor și încolțită cu simplitate datorită mărturiei plină de bucurie a unei Biserici vii. Și, din istorisirea care prinde contur încetul cu încetul, întrevedem calea de urmat pentru a rămâne, noi toți, o Biserică fidelă lui Isus și Evangheliei sale, departe de orice formă de mondenitate» – continuă papa Francisc în prefața cărții  despre cardinalul coreea Lazarus You Heung-sik.

 

 

01 martie 2023, 11:51