Papa: Sfânta Bakhita, mărturisitoarea forței transformatoare a iertării lui Cristos

«Care este secretul Sfintei Bakhita? Știm că cel rănit adesea rănește la rândul său; cel asuprit devine cu ușurință un asupritor. În schimb, vocația celor oprimați este de a se elibera pe ei înșiși și pe opresori, devenind restauratori ai umanității. Numai în slăbiciunea celor oprimați se poate revela puterea iubirii lui Dumnezeu care îi eliberează pe ambii (n.n. pe oprimați și pe asupritori).»

Cetatea Vaticanului - A, Mărtinaș

Vatican News - 11 octombrie 2023. Astfel a evidențiat papa Francisc la audiența generală de miercuri, 11 octombrie, din Piața San Pietro, în cea de-a 22-a cateheză dedicată zelului apostolic. Pontiful s-a oprit asupra figurii sfintei Iosefina Bakhita, "mărturisitoare a forței transformatoare a iertării lui Cristos", dedicându-i un sugestiv medalion spiritual.

Născută în Sudan, în 1869, a fost răpită din familia ei la vârsta de șapte ani și a fost transformată în sclavă. Răpitorii ei au numit-o "Bakhita", adică "norocoasă". A suferit mult din cauza răutății și a violenței, purtând pe trup peste o sută de cicatrici. Cu toate acestea, ea avea să mărturisească: "Ca sclavă, nu am disperat niciodată, pentru că simțeam o forță misterioasă care mă susținea".

Papa Francisc a amintit  că într-o zi, tutorele ei i-a dăruit un mic crucifix, iar ea, care nu deținuse niciodată nimic, l-a păstrat ca pe o comoară fără egal. Privindu-l, ea reușea să trăiască o profundă eliberare interioară, "deoarece se simte înțeleasă și iubită și, prin urmare, capabilă să înțeleagă și să iubească la rândul ei". De fapt, ea va spune: "Iubirea lui Dumnezeu m-a însoțit întotdeauna într-un mod misterios... Domnul m-a iubit atât de mult: trebuie să iubim pe toată lumea... Trebuie să ne fie milă! Într-adevăr, a compătimi înseamnă atât a suferi alături de victimele atâtor inumanități din lume, cât și a compătimi pe cei care comit erori și nedreptăți; nu a justifica, ci a umaniza, prin iertarea orientată spre a oferi mereu o altă șansă, pentru a deschide căi de speranță și a permite schimbarea".

Amintind că sfânta Bakhita, devenind creștină, a fost transformată de cuvintele lui Cristos pe care le medita zilnic: "Tată, iartă-le lor, că nu știu ce fac" (Lc 23,34), pontiful a spus că viața sfintei Bakhita "a devenit o parabolă existențială a iertării", ea fiind convinsă că: "Dacă Iuda i-ar fi cerut iertare lui Isus, ar fi găsit și el milostivire".

"Iertarea a făcut-o liberă" - a spus papa Francisc.  Iertarea "primită mai întâi prin iubirea milostivă a lui Dumnezeu și apoi iertarea dăruită au făcut din ea o femeie liberă, bucuroasă, capabilă să iubească". "Iertarea" - a continuat - "a dezarmat-o și a ajutat-o să se lase iubită la maximum de persoanele care o însoțeau, pentru ca apoi să iubească la rândul ei cu simplitatea și concretețea unui zâmbet, a unei mângâieri, a unui gest de caritate".

 

 

 

11 octombrie 2023, 11:24