Papa: Evanghelizând suntem evanghelizați, potrivit experienței lui Madeleine Delbrêl

Papa Francisc a dedicat ce-a de-a 25-a cateheză din ciclul "Pasiunea pentru evanghelizare: zelul apostolic al celui credincios" venerabilei slujitoare a lui Dumnezeu Madeleine Delbrêl, o femeie franceză din secolul al XX-lea, asistentă socială, scriitoare și mistică, care a trăit mai bine de treizeci de ani în suburbiile sărace și muncitorești ale Parisului.

Cetatea Vaticanului - A. Mărtinaș
Vatican News - 8 noiembrie 2023. Audiența generală de miercuri, 8 noiembrie a.c., a avut loc în Piața San Pietro.

Născută în 1904 și decedată în 1964, ea era într-atât de pătrunsă de întâlnirea cu Domnul, încât a scris: "Odată ce am ajuns să cunoaștem cuvântul lui Dumnezeu, nu avem dreptul să nu-l acceptăm; odată ce l-am acceptat, nu avem dreptul să nu-l lăsăm să se întrupeze în noi; odată ce s-a întrupat în noi, nu avem dreptul să-l păstrăm pentru noi înșine: din acel moment, aparținem celor care îl așteaptă" (La santità della gente comune, Milano 2020, 71).

Pontiful a amintit că Madeleine, după o adolescență trăită în agnosticism, L-a întâlnit pe Domnul la douăzeci de ani, "impresionată de mărturia unor prieteni credincioși", spunând: "A pornit apoi în căutarea lui Dumnezeu, dând glas unei sete profunde pe care o simțea în interiorul ei și a ajuns să înțeleagă că 'golul care striga în angoasa ei'" era Dumnezeu care o căuta (Abbagliata da Dio. Corrispondenza 1910-1941, Milano 2007, 96). "Bucuria credinței" - a continuat - "a condus-o să maturizeze o alegere de viață dăruită în întregime lui Dumnezeu, în inima Bisericii și în inima lumii, împărtășind pur și simplu, în fraternitate, viața 'oamenilor străzii'. Adresându-se în mod poetic lui Isus, ea a scris: "Pentru a fi cu Tine pe drumul Tău, trebuie să mergem, chiar și atunci când lenea noastră ne imploră să rămânem. Tu ne-ai ales să fim într-un echilibru ciudat, un echilibru care nu poate fi stabilit și menținut decât în mișcare, numai în elan". (Umorismo nell'Amore. Meditazioni e poesie, Milano 2011, 56).

Papa Francisc a evidențiat că Madeleine, cu inima mereu deschisă, "s-a lăsat provocată de strigătul săracilor și al celor fără credință, interpretându-l ca pe o provocare pentru a trezi în Biserică dorința misionară". "Ea simțea că credința nu poate fi redusă la un dat moștenit, la ceva ce este de la sine înțeles; altfel, frumusețea și noutatea ei nu mai sunt sesizate și este imposibil să ne racordăm la experiența celor fără credință. Simțea că Dumnezeul viu al Evangheliei ar trebui să ardă în noi până când vom aduce numele său celor care nu l-au găsit încă. În acest spirit, îndreptată spre frământările lumii și spre strigătul celor săraci, Madeleine s-a simțit chemată să 'trăiască iubirea lui Isus în întregime și 'ad literam', de la uleiul bunului samaritean până la oțetul de pe Calvar, oferindu-i astfel iubire pentru iubire [...] așa încât, iubindu-l fără rezerve și lăsându-ne iubiți până la capăt, cele două mari porunci ale carității se întrupează în noi și devin una singură' (La vocation de la charité, 1, Œuvres complètes XIII, Bruyères-le-Châtel, 138-139).

De asemenea, pontiful a subliniat că Madeleine Delbrêl ne învață că "evanghelizând suntem evanghelizați, suntem transformați de Cuvântul pe care îl proclamăm". "De aceea, ea a spus, ca un ecou al Sfântului Paul: 'vai de mine dacă evanghelizarea nu mă evanghelizează'."

Papa Francisc a amintit că Madeleine a experimentat toate acestea în propria viață, trăind timp de mulți ani într-un cartier muncitoresc cu ideologie marxistă. Acolo s-a convins că mediile atee sau secularizate sunt locuri în care, tocmai pentru că acolo se duce o luptă, creștinul își poate întări credința pe care i-a dăruit-o Isus Cristos.

Primiți acum binecuvântarea Sfântului Părinte de la audiența generală de miercuri, 8 noiembrie 2023, din Piața San Pietro.

08 noiembrie 2023, 10:59