Pacea cere să fie soluționate cauzele injustițiilor: mesajul papei Francisc la Forumul de la Davos
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
18 ianuarie 2024 – Vatican News. ”Într-un climat foarte îngrijorător de instabilitate internațională”, este necesar a ține cont de ”necesitatea urgentă de a promova coeziunea socială, fraternitatea și reconcilierea între grupuri, comunități și state”: susține papa Francisc într-un mesaj transmis președintelui executiv al Forumului Economic Mondial de la Davos, în Elveția, în curs de desfășurare între 15-19 ianuarie a.c., cu participarea a aproximativ trei mii de persoane cu diferite funcții politice sau responsabilități economice și sociale în 120 de țări. Mesajul papei a fost citit la deschiderea lucrărilor de cardinalul Peter Turkson, președinte al Academiei Pontificale de Științe și al Academiei Pontificale de Științe Sociale.
”Într-o lume din ce în ce mai sfâșiată”, în special ”de conflicte prelungite și de războaie actuale”, spune papa Francisc în mesaj, este important să nu uite de suferința a milioane de oameni, din moment ce ”războaiele moderne nu se mai desfășoară numai pe câmpuri de bătălie delimitate, nici nu se mai referă doar la soldați. Într-un context în care se pare că nu se mai respectă deosebirea dintre obiectivele militare și cele civile, nu există conflict care să nu sfârșească, într-un anume fel, să lovească de o manieră nediferențiată populația civilă”.
”Pacea la care aspiră popoarele din lumea noastră”, subliniază papa Francisc, ”nu poate să fie decât rodul dreptății” (cf. Isaia 32,17). Pacea, printre altele, ”cere mai mult decât simpla punere deoparte a instrumentelor de război: cere să fie înfruntate injustițiile care sunt cauzele aflate la rădăcina conflictului”. Printre acestea, papa menționează foamea, exploatarea egoistă a resurselor naturale, exploatarea răspândită a persoanelor prin salarii mici, analfabetismul și lipsa de asistență medicală.
”Procesul de globalizare, care a dovedit în mod clar interdependența națiunilor și a popoarelor”, spune papa în mesajul transmis la Davos, ”are, printre altele, o dimensiune fundamental morală, care trebuie să se resimtă în dezbaterile economice, culturale, politice și religioase menite să remodeleze viitorul comunității internaționale”. Este necesar, de aceea, să fie promovate ”modele de globalizare clarvăzătoare și sănătoase sub profil etic, care prin însăși natura lor trebuie să presupună subordonarea căutării puterii și a câștigului individual – fie politic, fie economic – binelui comun al familiei noastre umane, acordând prioritate celor săraci, nevoiași și celor aflați în situații de o mai mare vulnerabilitate”. ”Dezvoltarea autentică”, se spune în mesajul papei, ”trebuie să fie globală, împărțită între toate națiunile și în orice parte a lumii, ori va regresa chiar și în regiunile caracterizate până acum de un progres constant”.
”Îmi exprim încrederea”, afirmă papa la finalul mesajului, ”că participanții la Forumul din acest an vor fi conștienți de responsabilitatea morală a fiecăruia dintre noi în lupta împotriva sărăciei, în dobândirea dezvoltării integrale a tuturor fraților și surorilor și în căutarea unei coexistențe pașnice între popoare”.