Crizele actuale provin din refuzul de a-i aparține lui Dumnezeu: papa Francisc
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
13 februarie 2024 – Vatican News. ”Când îi facem loc Domnului care ne salvează de auto-suficiența noastră, reușim să ne deschidem față de toată creația și față de toate creaturile, devenim canale pentru viața și iubirea Tatălui și numai atunci reușim să înțelegem ce este cu adevărat viața: un dar al Tatălui care ne iubește nespus de mult și dorește să-i aparținem Lui și să aparținem unii altora”: scrie papa Francisc în prefața cărții "First Belong to God: On retreat with Pope Francis" (Mai întâi să-i aparținem lui Dumnezeu. În reculegere cu papa Francisc – tr. n.), semnată de Austen Ivereigh.
Cartea, publicată la Chicago în limba engleză, cuprinde meditațiile prezentate de preotul și arhiepiscopul Jorge Mario Bergoglio la diferite zile de reculegere și exerciții spirituale, la care autorul a adăugat reflecțiile despre aceleași teme prezentate după ce a fost ales ca Succesor al lui Petru. După cum precizează autorul, cartea a prins viață cu ocazia exercițiilor spirituale pe care le-a prezentat el însuși în Provincia Britanică a iezuiților din luna iulie a anului 2020.
”Tocmai datorită experienței sale de viață”, afirmă papa Francisc în prefață, ”Sfântul Ignațiu de Loyola își dădea seama cu o mare claritate că fiecare creștin și creștină este angajat într-o luptă care definește viața sa. Este o luptă dusă pentru a depăși tentația de a ne închide în noi înșine și pentru ca iubirea Tatălui să se poată stabili în noi”.
”Această luptă a fost deja câștigată pentru noi de Isus, prin moartea sa umilitoare pe cruce și prin învierea sa”, scrie papa în prefață. ”În acest fel, Tatăl ne-a revelat o dată pentru totdeauna și pentru toate timpurile că iubirea sa este mai puternică decât orice putere din această lume. Cu toate acestea, a îmbrățișa această victorie și a o face să fie concretă rămâne un lucru greu de realizat, pentru că noi continuăm să avem tentația de a ne închide la acel har, de a trăi în mod mundan cu iluzia de a fi suverani și auto-suficienți. Toate aceste crize mortale care ne iau cu asalt în toată lumea, de la criza ecologică la războaie, la injustițiile față de cei săraci și mai slabi, își au rădăcinile în acest refuz de a-i aparține lui Dumnezeu și de a aparține unii altora”.
”Biserica ne ajută în multe feluri să combatem această tentație. Tradițiile și învățămintele ei, practicile de rugăciune și mărturisirea păcatelor, împreună cu celebrarea cu regularitate a Euharistiei sunt canale de har care ne deschid pentru a primi darurile pe care Tatăl vrea să le reverse asupra noastră. Printre aceste tradiții se află reculegerile spirituale, iar în rândul acestora, se află Exercițiile spirituale ale Sfântului Ignațiu de Loyola”.
”Reculegerile – prin care ne încărcăm bateriile - au devenit destul de populare în mijlocul presiunilor și al tensiunilor insistente ale unei societăți obsesiv de competitivă. Dar o reculegere creștină este foarte diferită de o vacanță în care să te simți bine (”wellness”). În centrul atenției nu suntem noi, ci Dumnezeu, Păstorul cel bun, care în loc să ne trateze ca și cum am fi mașini, răspunde la necesitățile cele mai profunde ale fiilor săi iubiți. Reculegerea este un timp în care Creatorul vorbește direct creaturilor sale, înflăcărând sufletele noastre cu iubirea și sa și preamărirea sa în așa fel încât să-L putem sluji mai bine pe Dumnezeu în viitor, după cuvintele Sfântului Ignațiu (ES 15). Iubirea și slujirea, acestea sunt cele două axe purtătoare ale Exercițiilor Spirituale. Isus vine în întâmpinarea noastră, sfărâmă lanțurile pentru ca să putem păși împreună cu El ca discipoli și însoțitori”.
Papa subliniază importanța lucrării desfășurate de Austen Ivereigh care, în această carte, a pus împreună, pe de o parte, meditațiile predicate în decursul deceniilor la zilele de reculegere, iar pe de alta, învățăturile sale din decursul pontificatului: ”în acest fel, el permite și unora și celorlalte să se lumineze și să fie luminate de Exercițiile spirituale ale Sfântului Ignațiu”.
Meditațiile sunt grupate în așa fel încât oferă un conținut de reflecție pentru opt zile de reculegere, având diferite teme: Creați în mod minunat, A ieși din noi înșine, Domnul lumii, Chemați, aleși și trimiși, Ecologia milostivirii, În jurul mesei comune, Triumful eșecului și, în fine, O nouă imaginare a posibilului.
”Vă urez”, scrie papa la finalul prefeței, ”ca aceste opt zile în care aveți posibilitatea să vă bucurați de iubirea lui Dumnezeu să vă ajute să auziți chemarea sa de a fi izvor de viață, speranță și har pentru ceilalți, iar în acest fel, să descoperiți adevărata bucurie a vieții voastre”.