Papa Francisc, la întâlnirea cu bunicii și nepoții: Iubirea ne face mai buni și mai înțelepți
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
27 aprilie 2024 – Vatican News. ”Iubirea ne face mai buni, iubirea ne îmbogățește și ne face mai înțelepți la orice vârstă”: a spus papa Francisc la întâlnirea cu mii de bunici și nepoți, organizată în cursul dimineții în Aula Paul al VI-lea, la inițiativa asociației ”Età grande” din Italia, în colaborare cu Departamentul pentru laici, familie și viață.
Papa Francisc: ”E atât de frumos să vă primesc aici, bunici și nepoți, tineri și mai puțin tineri. Astăzi vedem, așa cum spune psalmul, cât de frumos este să fim împreună (cf. Ps 133). Este suficient să vă privesc pentru a înțelege acest lucru, pentru că între voi există iubire. Și tocmai asupra acestui lucru aș vrea să reflectăm un moment: asupra faptului că iubirea ne face mai buni, iubirea ne îmbogățește și ne face mai înțelepți la orice vârstă”.
Spun că ”iubirea ne face mai buni”, a reluat papa, în calitate de „bunic”, având ”dorința de a împărtăși credința mereu tânără care unește toate generațiile. Și eu am primit-o de la bunica mea, de la care am învățat prima dată despre Isus, care ne iubește, care nu ne lasă niciodată singuri și care ne încurajează să fim aproape unii de alții și să nu excludem niciodată pe nimeni. Îmi amintesc și acum primele rugăciuni pe care mi le-a învățat bunica mea”. Papa a adăugat, apoi, o povestioară, pe care a auzit-o de la bunica sa.
Papa Francisc: ”De la ea am auzit povestea acelei familii cu un bunic care, pentru că nu putea să mai mănânce bine la masă și se murdărea, a fost pus la o masă separată, ca să mănânce singur. Și nu a fost un fapt plăcut. (...) Atunci, nepotul a început să meșterească zile la rând ciocanul și cuiele. Când tata l-a întrebat ce face, el i-a spus: «Fac o masă la care să mănânci singur când vei îmbătrâni!». Asta m-a învățat bunica mea și nu am uitat niciodată această poveste. Nu o uitați nici voi, pentru că numai stând împreună cu iubire, fără a exclude pe nimeni, devenim mai buni și mai umani!”.
Vorbind, în fine, despre faptul că iubirea ne face mai înțelepți, papa i-a îndemnat în mod special pe nepoți să să-i asculte pe bunici ”mai ales când vă învață prin iubirea și mărturia lor să cultivați afecțiunile cele mai importante, care nu se dobândesc cu forța, nu vin împreună cu succesul, dar care dau vieții plinătate”.
Papa Francisc: ”Nu este o întâmplare faptul că doi bătrâni, îmi place să cred că erau doi bunici, Simeon și Ana, au fost cei care l-au recunoscut pe Isus când a fost adus la Templu de Maria și Iosif (cf. Lc 2,22-38). Acești doi bunici au fost cei care l-au recunoscut pe Isus mai înainte de toți. L-au întâmpinat, l-au luat în brațe și au înțeles - doar ei au înțeles - ce se întâmpla: că Dumnezeu era acolo, prezent, și îi privea cu ochii unui Copil. Ați înțeles? Acești doi bătrâni, uitați-vă la ei. Doar ei și-au dat seama, văzându-l pe micul Isus, că a sosit Mesia, Mântuitorul pe care toți îl așteptau. Bătrânii au fost cei care au înțeles Misterul”.
La finalul amplului său discurs, papa a remarcat că, de cele mai multe ori, bunicii poartă ochelari. Dar, cu toate acestea, ”ei văd departe pentru că au trăit mult și au multe lucruri pe care să le învățăm de la ei. De exemplu, cât de urât este războiul. Eu”, a reluat papa, ”cu mult timp în urmă, am învățat acest fapt chiar de la bunicul meu, care a fost în 1914 la Piave (în nordul Italiei – n.r.) în Primul Război Mondial. Prin povestirile lui, m-a făcut să înțeleg că războiul este un lucru oribil, pe care să nu-l facem niciodată”.