Papa Francisc efectuează o vizită pastorală la Verona (Italia) pe 18 mai 2024
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
29 aprilie / 18 mai 2024 – Vatican News. A doua zi după vizita pastorală efectuată la Veneția (pe 28 aprilie a.c.), Sala de Presă a Sfântului Scaun a publicat programul călătoriei apostolice pe care papa Francisc o va efectua la Verona sâmbătă, 18 mai 2024.
Papa pleacă cu elicopterul din Cetatea Vaticanului la ora 6.30 și ajunge la Verona în jurul 8.00, unde este primit, printre alții, de episcopul diecezei, mons. Domenico Pompili. La ora 8.30, în bazilica Sfântul Zenon, papa are o întâlnire cu preoții și persoanele consacrate, cărora le adresează primul discurs al vizitei, iar la ora 9.15, în Piața Sfântul Zenon, are o întâlnire cu copiii și adolescenții, cărora le adresează al doilea discurs al vizitei.
De la catedrala orașului, papa merge cu automobilul la Arena din Verona, unde prezidează Întâlnirea ”Arena de Pace: Dreptatea și Pacea se vor îmbrățișa”, în cadrul căreia pontiful răspunde la câteva întrebări.
De la Arena din Verona, papa merge cu automobilul, la ora 11.45, la Penitenciarul din Montorio, unde prezintă al treilea discurs al vizitei și ia prânzul alături de deținuți.
Vizita papei la Verona se încheie cu Sfânta Liturghie pe care pontiful o prezidează la ora 15.00 pe Stadionul Bentegodi, unde prezintă omilia celebrării euharistice. În jurul orei 16.45, papa se întoarce cu elicopterul în Cetatea Vaticanului, unde sosirea este programată la ora 18.15.