Audiența generală. Papa: Virtutea umilinței, izvor de pace în lume și în Biserică

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
22 mai 2024 – Vatican News. Virtutea umilinței, un adevărat ”izvor de pace în lume și în Biserică”: a spus papa Francisc, la cateheza audienței generale de miercuri, desfășurată în Piața Sfântul Petru cu participarea a peste 20 de mii de romani și pelerini de pe diferite continente. Papa a spus că la această cateheză, prin care se încheie seria dedicată virtuților, abordează o virtute, umilința, care ”nu face parte din lista tradițională a celor șapte virtuți, cardinale și teologale, dar cu toate acestea se află la baza vieții creștine”.

”Ea este marele antagonist al celui mai ucigător dintre vicii, și anume mândria”, a reluat papa. ”În timp ce îngâmfarea și mândria umflă inima omului, făcându-ne să părem mai mult decât ceea ce suntem, umilința readuce totul la dimensiunea sa corectă: suntem făpturi minunate, dar limitate, cu calități și defecte. Biblia ne amintește de la început că suntem țărână și în țărână ne vom întoarce (cf. Gen 3,19), umil vine, în realitate, de la humus, pământ. Cu toate acestea, în inima omului se nasc adesea deliruri de omnipotență, atât de periculoase!”

”Pentru a ne elibera de demonul mândriei”, a spus mai departe papa Francisc, ar fi suficient foarte puțin, ar fi suficient să contemplăm un cer înstelat pentru a ne recăpăta dreapta măsură, așa cum spune Psalmul: "Când privesc cerurile tale, lucrările mâinilor tale, luna şi stelele pe care le-ai stabilit, [mă întreb]: Ce este omul, că te gândeşti la el, sau fiul omului, că-l iei în seamă?” (8,4-5). Iar știința modernă ne permite să extindem orizontul mult mai departe și să simțim și mai mult misterul care ne înconjoară și locuiește în noi”.

”Fericiți sunt cei care”, a spus pontiful, ”păstrează în inimă această percepție a propriei micimi: ei sunt feriți de aroganță. În Fericirile sale, Isus pornește tocmai de la ei: "Fericiți cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăția cerurilor" (Mt 5,3). Este prima dintre Fericiri pentru că este baza celor care urmează: de fapt, blândețea, milostivirea, curăția inimii izvorăsc din acest sentiment interior de micime. Umilința este poarta de intrare a celorlalte virtuți”.

”În primele pagini ale Evangheliilor, umilința și sărăcia spiritului par a fi sursa tuturor lucrurilor. Vestirea îngerului nu are loc la porțile Ierusalimului, ci într-un sat îndepărtat din Galileea, atât de neînsemnat încât oamenii spuneau: "Poate ieși ceva bun din Nazaret?" (Ioan 1,46). Dar tocmai de acolo se renaște lumea. Eroina aleasă nu este o regină care a crescut pe perne, ci o fată necunoscută, Maria. Ea este cea dintâi care se miră când îngerul îi aduce vestirea lui Dumnezeu. Iar în cântarea ei de laudă, Magnificat, iese în evidență tocmai această uimire: "Sufletul meu îl premărește pe Domnul și duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit la umilința slujitoarei sale" (Lc 1,46-48). Dumnezeu, pentru a ne exprima astfel, este atras de micimea Mariei, care este mai ales o micime lăuntrică”.

”De aici încolo, Maria va avea grijă să nu urce pe scenă. Prima ei decizie după vestirea îngerului este să se îndrepte spre munții Iudeii, ca să o viziteze pe Elisabeta: o ajută în ultimele luni de sarcină. Dar cine vede acest gest? Nimeni în afară de Dumnezeu. Din această ascundere, Fecioara se pare că nu vrea să iasă niciodată. Ca atunci când, din mulțime, o voce de femeie proclamă fericirea ei: "Fericit sânul care te-a purtat și pieptul la care ai supt!". (Lc 11,27). Dar Isus îi răspunde imediat: "Fericiți mai degrabă cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl păzesc" (Lc 11,28). Nici măcar cel mai sacru adevăr din viața ei - acela de a fi Maica lui Dumnezeu - nu devine un motiv de laudă în fața oamenilor. Într-o lume care este o goană pentru a părea, pentru a se arăta mai presus de ceilalți, Maria pășește cu hotărâre, doar prin puterea harului lui Dumnezeu, în direcția opusă”.

”Ne putem imagina că și ea a cunoscut momente dificile, zile în care credința ei a mers înainte în întuneric. Dar aceasta nu a făcut niciodată să se clatine umilința ei, care la Maria era o virtute granitică: ea este mereu mică, mereu despuiată de sine, mereu liberă de ambiții. Această micime a ei este forța ei invincibilă: ea este cea care rămâne la picioarele crucii, în timp ce iluzia unui Mesia triumfător se face țăndări. Maria va fi cea care, în zilele premergătoare Rusaliilor, va aduna turma discipolilor, care nu au fost în stare să vegheze o singură oră alături de Isus și care l-au abandonat când a venit furtuna”.

”Frați și surori”, a spus papa la finalul catehezei, ”umilința este totul. Ea este cea care ne salvează de Cel Rău și de pericolul de a deveni complici ai acestuia. Iar umilința este izvorul păcii în lume și în Biserică. Acolo unde nu există umilință, există război, există discordie, există dezbinare. Dumnezeu ne-a dat exemplul acesteia în Isus și Maria, pentru ca aceasta să fie mântuirea și fericirea noastră. Iar umilința este tocmai calea, drumul către mântuire”.

***
După saluturile adresate pelerinilor din diferite țări, papa Francisc a reînnoit apelul la rugăciune pentru pace, în special pentru Ucraina, Palestina, Israel, Myanmar și celelalte țări aflate în război. ”Frați și surori”, a spus pontiful, ”trebuie să ne rugăm pentru pace în aceste vremuri de război mondial”.

Nelipsit, apoi, salutul adresat bolnavilor, bătrânilor, soților recent căsătoriți și tinerilor. ”Duhul Sfânt, a cărui prezență în Biserică am comemorat-o la recenta solemnitate a Rusaliilor, să locuiască mereu în inimile voastre și să vă ajute să fiți tari în credință, generoși în caritate, stăruitori în speranță”.

Audiența generală de miercuri s-a încheiat cu rugăciunea ”Tatăl Nostru”, cântată în limba latină, urmată de binecuvântarea apostolică a papei, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.