Papa: Educația elevilor are nevoie de o veritabilă alianță între școală și familii
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
31 mai 2024 – Vatican News. ”Dragi părinți, voi sunteți adevărații protagoniști și principalii artizani ai educației copiilor voștri, dar această sarcină necesită ajutorul întregii societăți, începând cu școala”: afirmă papa Francisc într-un mesaj transmis participanților la congresul asociației franceze APEL (Association des Parents d’Élèves de l’Enseignement Libre), care se desfășoară în orașul Valence, din Franța, în zilele 30 mai – 2 iunie 2024.
”O alianță puternică între școală și familii”, spune papa în mesaj, ”permite transmiterea cunoștințelor și, în același timp, transmiterea valorilor umane și spirituale. Această alianță educațională este, astfel, o ocazie de a promova educația integrală a omului pentru a asigura construirea unei lumi mai umane și pentru a garanta dimensiunea sa spirituală. Concret, este vorba de a-i ajuta pe tineri să descopere planul lui Dumnezeu pentru fiecare dintre ei”.
În aceste zile de congres, notează papa în mesaj, ”voi intenționați să lucrați, să reflectați și să faceți schimb de cunoștințe cu privire la misiunea dumneavoastră în serviciul comunității educaționale, iar eu vin să mă alătur reflecțiilor dumneavoastră, pentru că tinerii și familiile, prezentul și viitorul societăților noastre, sunt în centrul atenției mele. Asociațiile de părinți au fost încurajate în mod deosebit de Conciliu [Vatican II], care i-a îndemnat pe creștini să își ofere spontan colaborarea în a însoți și a susține activitatea școlilor" (cf. Conciliul Vatican II, Gravissimus educationis, nr. 6).
Vorbind, apoi, de perspectiva unei ”școli-comunitate”, un adevărat micro-cosmos cu o diversitate de roluri, dar cu o convergență de scopuri, papa a subliniat că ”angajamentul părinților elevilor în slujirea comunităților noastre educative se dovedește a fi indispensabil”, fiind „unul din pilonii Pactului Educativ Global”.
În fine, papa a îndemnat părinții elevilor să nu uite de ”funcția pedagogică a timpului”, știind bine că ”educația nu se încheie odată cu perioada de școlarizare. Efectele ei se arată pe parcursul întregii vieți, făcând posibilă acceptarea bucuriilor și a încercărilor care o jalonează”, după cum amintește Isus în parabola grăuntelui de muștar (cf. Mc 4,26-29). Această convingere este importantă pentru înfruntarea provocărilor din timpul nostru, cum ar fi Inteligența Artificială, ”care nu afectează doar etica, dar în egală măsură formarea inteligenței și a capacității de judecată a copiilor și a tinerilor”.
Papa își exprimă, de asemenea, urarea ca lucrările congresului să-i ajute pe părinții elevilor să facă din ”școala-comunitate” o veritabilă ”școală de viață”, pentru a-i susține pe copii să înfrunte ”o lume dificilă, dar iluminată de speranță, de speranța întemeiată pe promisiunile lui Cristos, care nu dezamăgește”.