Papa Francisc la audiența generală din 12 iunie 2024 Papa Francisc la audiența generală din 12 iunie 2024  (VATICAN MEDIA Divisione Foto)

Sfântul Anton de Padova să ne susțină pe drumul credinței: papa Francisc

Exemplul Sfântului Anton, ”predicator deosebit și ocrotitor al săracilor și al celor suferinzi, să trezească în fiecare dorința de a continua drumul credinței și de a imita viața sa, devenind astfel mărturisitori credibili ai Evangheliei”: a spus papa Francisc despre Sfântul Anton de Padova, pe care Biserica îl cinstește anual pe 13 iunie. Papa a reînnoit, de asemenea, apelul la rugăciune pentru pace.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
12 iunie 2024 – Vatican News
. Comemorarea liturgică a Sfântului Anton de Padova, pe care Biserica o celebrează anual pe 13 iunie, a inspirat salutul pe care papa Francisc l-a adresat la finalul audienței generale de miercuri. Adresându-se tinerilor, bolnavilor, bătrânilor și soților recent căsătoriți, papa a amintit comemorarea liturgică a acestui preot și învățător al Bisericii. ”Exemplul acestui predicator deosebit, ocrotitor al săracilor și al celor suferinzi, să trezească în fiecare”, a spus papa Francisc, ”dorința de a continua drumul credinței și de a imita viața sa, devenind astfel mărturisitori credibili ai Evangheliei”.

Amintirea sfântului Anton, născut la Lisabona, dar îndrăgit deopotrivă în Orient și în Occident, a fost și în centrul salutului adresat pelerinilor de limba portugheză. El, a evidențiat pontiful, ne spune: ”Dacă îl citești pe Isus, El îți îndestulează mintea”. De aceea, a reluat papa, ”vă încurajez pe fiecare dintre voi să mediteze Sfânta Scriptură: în ea, Isus revigorează și luminează viața noastră”.

Salutând, apoi, pelerinii polonezi, papa le-a spus: ”Patria voastră, de veacuri creștină, este numită Polonia Semper Fidelis. Cu toate acestea, a persevera în fidelitatea față de Cristos și de Biserica sa nu este cu putință numai prin forțele omenești, ci prin puterea Duhului Sfânt. Ascultați Cuvântul lui Dumnezeu, lăsați-vă inspirați de acesta ca să știți cum să deosebiți adevărul de falsitate, libertatea de sclavie. Fiți credincioși lui Dumnezeu!”, a adăugat pontiful.

Ultimele cuvinte ale papei de la audiența generală de miercuri au îndreptat atenția către ”chinuita Ucraină”, fără a uita de Palestina și de Israel, de Myanmar și de atâtea alte țări care sunt în război. ”Să ne rugăm pentru pace”, a îndemnat papa Francisc, ”astăzi este nevoie de pace. Războiul, încă din prima zi, este o înfrângere. Să ne rugăm pentru pace. Domnul să ne dea puterea de a lupta întotdeauna pentru pace”. 

12 iunie 2024, 11:53