Papa Francisc a prezidat un consistoriu ordinar public privind unele cauze de canonizare Papa Francisc a prezidat un consistoriu ordinar public privind unele cauze de canonizare  (Vatican Media)

Carol Acutis și alți 14 Fericiți vor fi ridicați la gloria altarelor

După consistoriul privind unele cauze de canonizare, prezidat luni, 1 iulie a.c., de papa Francisc în Cetatea Vaticanului, Biserica catolică îi aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru darul viitorilor Sfinți Emanuel Ruiz Lopez și însoțitorii săi, martiri, Iosif Allamano, preot și fondator, Maria-Leonia Paradis, călugăriță și fondatoare, și Elena Guerra, călugăriță și fondatoare, care vor fi canonizați duminică 20 octombrie 2024, precum și pentru Carol Acutis, care va fi canonizat la o dată diferită.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
1 iulie 2024 – Vatican News.
Papa Francisc a prezidat luni, 1 iulie a.c., începând cu ora 9.00, celebrarea rugăciunii Orei a Treia și Consistoriul ordinar public cu privire la canonizarea mai multor Fericiți.

Este vorba, mai întâi, de un grup de 11 martiri din Damasc: Fericiții Emanuel Ruiz Lopez și șapte însoțitori, din Ordinul franciscan al Fraților minori, și Francisc, Mooti și Rafael Massabki, credincioși laici; de asemenea, de Iosif Allamano, preot, fondator al Institutelor de viață consacrată Misionarii Consolatei și Surorile Misionare ale Consolatei; Maria-Leonia Paradis, fondatoare a congregației Micile Surori ale Sfintei Familii; Elena Guerra, fondatoare a congregației Oblatele Sfântului Spirit (cunoscute sub denumirea Surorile Sfintei Zita) și Carol Acutis, credincios laic.

Cu această ocazie, papa a decretat ca Fericiții Emanuel Ruiz Lopez și însoțitorii săi, martiri, Francisc și însoțitorii săi, martiri, Iosif Allamano, Maria-Leonia Paradis și Elena Guerra să fie înscriși în Registrul Sfinților duminică, 20 octombrie 2024, în timp ce Fericitul Carol Acutis va fi înscris în Registrul Sfinților la o dată ce urmează să fie stabilită în viitorul apropiat. Prin tradiție, Sfânta Liturghie cu ceremonia de canonizare este prezidată de papa în Piața Sfântul Petru.

În cadrul consistoriului a avut loc, de asemenea, așa-numita ”optatio”, cu trecerea din ordinul diaconilor la ordinul prezbiterilor, a cardinalilor James Michael Harvey, Lorenzo Baldisseri și Gerhard Ludwig Müller.

 

01 iulie 2024, 11:16