Angelus. Papa Francisc: Ne este cu adevărat foame și sete de mântuire și de speranță?

Cetatea Vaticanului - Adrian Dancă
18 august 2024 - Vatican News. ”Să ne întrebăm dacă ne este foame și sete de mântuire și de speranță pentru noi și pentru frații noștri”: este îndemnul adresat de papa Francisc la rugăciunea ”Îngerul Domnului”, recitată duminică, 18 august a.c., împreună cu mii de romani și pelerini prezenți la amiază în Piața Sfântul Petru. Papa a prezentat mai întâi o amplă meditație despre Evanghelia duminicii după ritul roman sau latin, în care Isus se prezintă drept ”pâinea cea vie care s-a coborât din cer”, iar după rugăciune a menționat beatificarea, duminică, a unui grup de misionari martiri în Republica Democratică Congo și a îndemnat la rugăciune pentru pace, în special în Orientul Mijlociu, unde a încurajat ”abținerea de la acțiuni și reacții violente”.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, alocuțiunea papei Francisc:

«Astăzi, Evanghelia ne vorbește despre Isus, care afirmă cu simplitate: „Eu sunt pâinea cea vie, coborâtă din cer” (Ioan 6,51). În fața mulțimii, Fiul lui Dumnezeu se identifică cu pâinea, alimentul cel mai comun și de zi cu zi: „Eu sunt pâinea”. Printre cei care ascultau, unii încep să discute (cf. v. 52): cum poate Isus să ne dea să mâncăm propriul său trup? Și noi ne punem această întrebare astăzi, dar cu uimire și recunoștință. Iată două atitudini asupra cărora să reflectăm: uimire și recunoștință, în fața miracolului Euharistiei.

În primul rând, uimirea, deoarece cuvintele lui Isus ne iau prin surprindere. Dar Isus ne surprinde întotdeauna. Întotdeauna! Chiar și astăzi, în viața proprie, Isus ne surprinde mereu. Pâinea din cer este un dar care depășește orice așteptare. Cine nu înțelege stilul lui Isus rămâne bănuitor: pare imposibil, chiar inuman să mănânci trupul altui om și să bei sângele lui (cf. v. 54). Trupul și sângele, în schimb, sunt umanitatea Mântuitorului, propria sa viață oferită ca hrană pentru viața noastră. 

Aceasta ne aduce la a doua atitudine: recunoștința. Mai întâi, uimirea. Acum, recunoștința, pentru că îl recunoaștem pe Isus acolo unde se face prezent pentru noi și cu noi. El se face pâine pentru noi. „ Cine mănâncă trupul meu rămâne în mine și eu în el ” (cf. v. 56). Cristos, om adevărat, știe bine că trebuie să mănânci pentru ca să trăiești. Dar el știe, de asemenea, că acest lucru nu este suficient. După ce a înmulțit pâinea pământească (cf. Ioan 6, 1-14), El pregătește un dar mai mare: El însuși devine adevărata hrană și adevărata băutură (cf. v. 55). Îți mulțumim, Doamne Isuse! Din inimă putem spune: „Mulțumesc, mulțumesc”.

Pâinea cerească, cea care vine de la Tatăl, este Fiul care s-a făcut trup pentru noi. Această hrană este mai mult decât necesară pentru noi, pentru că ne potolește foamea de speranță, foamea de adevăr, foamea de mântuire pe care o simțim cu toții, nu în stomac, ci în inima noastră. Euharistia este necesară pentru noi toți.

Isus are grijă de cea mai mare trebuință: ne mântuiește, hrănindu-ne viața cu viața lui, și aceasta, pentru totdeauna. Și datorită lui putem trăi în comuniune cu Dumnezeu și între noi. Prin urmare, pâinea cea vie și adevărată nu este ceva magic, nu; nu este ceva care rezolvă brusc toate problemele, ci este însuși Trupul lui Cristos, care dă speranță celor săraci și învinge aroganța celor care se îmbuibă spre paguba lor.

Să ne întrebăm așadar, frați și surori: mi-e foame și sete de mântuire, nu doar pentru mine, dar și pentru toți frații și surorile mele? Când primesc Euharistia, care este miracolul milostivirii, sunt capabil să mă minunez de Trupul Domnului, care a murit și a înviat pentru noi?

Să ne rugăm împreună Fecioarei Maria ca să ne ajute să primim darul cerului în semnul pâinii».

După rugăciunea ”Îngerul Domnului”, papa a menționat câteva priorități din viața Bisericii și din actualitatea internațională, începând cu beatificarea, duminică, a mai multor misionari din R. D. Congo. «Astăzi, la Uvira, în Republica Democrată Congo», a spus pontiful, «au fost beatificați Alois Carrara (preot, 31 de ani), Ioan Didoné (preot, 34 de ani) și (fratele) Victor Faccin (30 de ani), misionari xaverieni italieni, împreună cu (părintele diecezan) Albert Joubert, preot congolez (46 de ani), care au fost uciși în această țară la 28 noiembrie 1964. Martiriul lor a fost încununarea unei vieți trăite pentru Domnul și pentru frații lor. Exemplul și mijlocirea lor să favorizeze căi de reconciliere și pace pentru binele poporului congolez».

«Și să ne rugăm în continuare», a reluat papa Francisc, «pentru ca în Orientul Mijlociu – în Palestina, în Israel - precum și în chinuita Ucraina, în Myanmar și în toate zonele de război să se deschidă căi de pace, cu un angajament pentru dialog și negociere și pentru abținerea de la acțiuni și reacții violente».

Papa a salutat, în fine, diferite grupuri de romani și pelerini, în special pe cei din Brazilia, precum și femeile și tinerele care s-au adunat în aceste zile la sanctuarul marian din Piekary Slaskie, în Polonia, încurajându-le să dea mărturie cu bucurie pentru Evanghelie în familie și în societate.

Primiți la final binecuvântarea apostolică invocată de papa Francisc, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.