Cardinalul Pierbattista Pizzaballa, patriarhul latin de Ierusalim (Fotografie din arhivă) Cardinalul Pierbattista Pizzaballa, patriarhul latin de Ierusalim (Fotografie din arhivă)  (ANSA)

Card. Pizzaballa: Nu ne rămâne decât să ne rugăm, să rostim cuvinte de pace în fața urii

În Mesajul prilejuit de solemnitatea Adormirea Maicii Domnului, patriarhul latin de Ierusalim, vorbește despre războiul din Orientul Mijlociu care continuă să provoace consternare și suferință. "Ura, ranchiuna și disprețul nu fac decât să sporească violența și să îndepărteze posibilitatea de a găsi soluții" – evidențiază în Mesaj cardinalul Pierbattista Pizzaballa.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican-News – 11 august 2024. Patriarhul latin de Ierusalim se adresează creștinilor din Țara Sfântă cu un Mesaj intens, prilejuit de solemnitatea Adormirea Maicii Domnului, în care își exprimă durerea pentru un "război teribil" care a provocat atâta suferință și consternare, rămase intacte  în ciuda multor luni care au trecut.

Până în prezent, a subliniat cardinalul, "este din ce în ce mai dificil de imaginat o încheiere a acestui conflict, al cărui impact asupra vieții populațiilor noastre este cel mai mare și mai dureros din toate timpurile". Și, de asemenea, "este din ce în ce mai dificil să găsim persoane și instituții cu care este posibil să dialogăm cu privire la viitor și relații senine". Acest prezent "frământat de atâta violență și, desigur, și de furie", pare să strivească pe toată lumea.

Rugăciune către Preacurata Fecioară Maria

Cardinalul Pizzaballa privește la 15 august, solemnitatea Adormirii Maicii Domnului, ca la una dintre zilele care par "să fie importante pentru a reuși să rezolvăm conflictul". Patriarhul îi îndeamnă pe credincioși "la un moment de rugăciune de mijlocire pentru pace", în solemnitatea din 15 august, exprimându-și totodată dorința "ca parohiile, comunitățile de viață consacrată contemplative și apostolice, și chiar și puținii pelerini prezenți în Țara Sfântă, să se unească în dorința comună de pace pe care o încredințăm Preacuratei Fecioare Maria. "Nu ne rămâne decât să ne rugăm" – spune patriarhul latin de Ierusalim, după ce "am făcut tot posibilul pentru a ajuta și a fi aproape de toți, mai ales de cei mai greu încercați".

"Alcătuită din cuvinte de reconciliere și de pace" pentru a se opune "numeroaselor cuvinte de ură, care sunt rostite prea des", suplica către Preacurata Fecioară ar putea reuși să deschidă "o fantă de lumină" – scrie, de asemenea, cardinalul Pierbattista Pizzaballa, patriarh latin de Ierusalim.

11 august 2024, 13:24