2023.03.24 Papa Francisc și comunitatea Sfântul Egidiu 2023.03.24 Papa Francisc și comunitatea Sfântul Egidiu  (Vatican Media)

Papa: Lumea se distruge, opriți războaiele cât mai este timp

Papa Francisc a transmis un mesaj participanților la Întâlnirea Internațională de Rugăciune pentru Pace, organizată de Comunitatea Sfântul Egidiu la Paris, în perioada 22-24 septembrie 2024. Pontiful îi invită pe liderii politici să reducă armele la tăcere. Religiile, spune papa, nu trebuie să alimenteze conflictele, ci, să promoveze viziuni de pace.

Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
25 septembrie 2024 – Vatican News.
„Opriți războiul! Opriți războaiele!": acesta este strigătul atâtor popoare lansat de participanții la Întâlnirea Internațională de Rugăciune pentru Pace organizată de Comunitatea Sfântul Egidiu la Paris, între 22 și 24 septembrie, pe care Francisc vrea să și-l însușească și pe care îl adresează ”liderilor politici”. „Distrugem deja lumea! Să ne oprim cât mai este timp!”, scrie Papa în mesajul adresat reprezentanților Bisericilor și comunităților creștine și marilor religii ale lumii, precum și autorităților prezente la această manifestare, care continuă întâlnirea dorită în urmă cu 38 de ani de Sfântul Ioan Paul al II-lea la Assisi.

Vai de cei care încearcă să-L atragă pe Dumnezeu să ia parte la războaie!

Speranța Suveranului Pontif este ca zilele de la Paris, concepute după Spiritul de la Assisi, să îi ajute pe credincioși să „facă să crească astăzi fraternitatea între popoare”. „De prea multe ori în trecut, religiile au fost folosite pentru a alimenta conflicte și războaie. Un pericol care planează și astăzi”, a subliniat papa Francisc, reiterând ceea ce a afirmat împreună cu marele imam Ahmad Al-Tayyeb în Documentul privind fraternitatea umană pentru pacea mondială și coexistența comună. ”Religiile”, spune papa în mesajul transmis la Paris, ”nu incită niciodată la război și nu îndeamnă la sentimente de ură, ostilitate, extremism și nici nu invită la violență sau vărsare de sânge”, dimpotrivă, ”aceste dezastre sunt rezultatul devierii de la învățăturile religioase, al utilizării politice a religiilor și, de asemenea, al interpretărilor unor grupuri de oameni ai religiilor care au abuzat – în unele faze ale istoriei – de influența sentimentului religios asupra inimii oamenilor”. Religiile nu trebuie să „devină un instrument pentru a alimenta naționalismul, etnicismul, populismul”. „Vai de cei care încearcă să-L atragă pe Dumnezeu să ia parte la războaie”, avertizează papa.

A experimenta forța și frumusețea fraternității universale

Religiile trebuie să „promoveze viziuni de pace”, așa cum s-a arătat în ultimele zile în capitala Franței, unde bărbați și femei de diferite culturi și credințe „au experimentat forța și frumusețea fraternității universale”, se arată în mesajul papei Francisc, care îi îndeamnă să fie „artizani ai păcii”, pentru că, „dacă atât de mulți continuă să facă război, noi toți putem lucra pentru pace”.

Spiritul de la Assisi trebuie să sufle și mai puternic în pânzele dialogului

Papa a mulțumit „Comunității Sfântul Egidiu care, cu pasiune și creativitate îndrăzneață, continuă să mențină viu Spiritul de la Assisi” și a observat că din acel îndepărtat 1986, „când a fost organizată prima întâlnire de rugăciune pentru pace”, diferite „evenimente au marcat istoria lumii” - de la prăbușirea Zidului Berlinului la începutul mileniului al III-lea. Un timp care a cunoscut creșterea fundamentalismelor și a conflictelor, schimbările climatice, apariția tehnologiilor emergente și convergente, precum și diferite pandemii, în timp ce astăzi „ne aflăm în mijlocul unei ”schimbări de epocă” ale cărei perspective încă nu le cunoaștem”. Un context în care sunt încă adecvate cuvintele Papei Wojtyla, care, în orașul Sfântului Francisc, a subliniat „legătura intrinsecă dintre o atitudine autentic religioasă și marele bine al păcii”, invocând „un nou limbaj al păcii, pentru noi gesturi de pace”, pentru a rupe „lanțurile fatale ale diviziunilor moștenite din istorie sau generate de ideologiile moderne”. Spiritul de la Assisi este o binecuvântare pentru lumea de astăzi „sfâșiată de prea multe războaie, de prea multă violență”, spune pontiful, „acest spirit trebuie să sufle și mai puternic în pânzele dialogului și prieteniei între popoare”.

Țesând legături frățești

Cu gândul la toți cei care se află la Paris „adunați în fața catedralei care, după incendiul dramatic, este pe cale să-și redeschidă porțile pentru rugăciune”, papa Francisc a subliniat de asemenea că există „nevoia de a ne ruga pentru pace”, deoarece a devenit mai concret „riscul ca numeroasele conflicte, în loc să înceteze să existe, să se amplifice în mod periculos”. Și a reiterat credincioșilor invitația exprimată în enciclica Fratelli tutti, de a-și oferi „contribuția prețioasă la construirea fraternității și la apărarea dreptății în societate”. „Este nevoie să ne întâlnim, să țesem legături fraterne și să ne lăsăm călăuziți de inspirația divină care locuiește în fiecare credință, pentru a imagina împreună pacea între toate popoarele”, continuă papa, care, ”într-o lume care riscă să fie lovită de conflicte și războaie, consideră prețioasă lucrarea credincioșilor de a arăta viziuni de pace și de a promova fraternitatea și pacea între popoare, oriunde în lume”.

Visul lui Dumnezeu este fraternitatea între toate popoarele

Pacea necesită ”înțelepciune, îndrăzneală, generozitate și determinare”, a concluzionat papa Francisc, reamintind că visul lui Dumnezeu pentru lume este ”fraternitatea între toate popoarele”, motiv pentru care, credincioșilor le este încredințată responsabilitatea de a îndemna și de a orienta omenirea în această direcție.

25 septembrie 2024, 10:51