Jakarta, Indonezia: Scholas Occurentes, cu un proiect artistic inovator, intitulat: Polyhedron - "Inima Indoneziei" Jakarta, Indonezia: Scholas Occurentes, cu un proiect artistic inovator, intitulat: Polyhedron - "Inima Indoneziei"   (ANSA)

Scholas Occurrentes își extinde misiunea în Indonezia cu un proiect artistic inovator

Mișcarea educațională internațională Scholas Occurrentes, lansată la nivel global, în 2013, de papa Francisc, continuă să își extindă misiunea de a transforma viața tinerilor prin metodologii educaționale inovatoare care încorporează tehnologia, sportul și artele.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 1 septembrie 2024. Începând din acest an, Scholas Occurrentes își extinde misiunea și în Indonezia, la Jakarta, cu un proiect artistic inovator, intitulat "Inima Indoneziei" – se spune într-o notă de presă emisă de Scholas Occurrentes.

Înrădăcinată în viziunea de "a crea cultura întâlnirii, aducând tinerii împreună într-o educație care generează Sens", Scholas Occurentes a devenit o forță semnificativă pentru incluziune, unitate și angajament social pe cele cinci continente, ajungând în peste o jumătate de milion de școli și universități din întreaga lume – se mai spune în comunicatul de presă citat.

După crearea cu succes a celei mai lungi opere de artă colectivă din lume, la Cascais, în Portugalia, în 2023, Scholas se lansează acum într-o nouă provocare artistică în Indonezia. Proiectul Polyhedron of the Heart își propune să creeze o sculptură care să simbolizeze inima Indoneziei, reflectând bogata diversitate culturală a țării. Fiecare față a poliedrului istorisește realități trăite de participanții la proiect, combinând educația, arta și tehnologia pentru a simboliza modul în care fiecare persoană contribuie la o comunitate globală mai vibrantă și mai semnificativă.

Lucrarea de artă, care reprezintă motto-ul național al Indoneziei – "Bhinneka Tunggal Ika" (Unitate în diversitate) – implică un total de 1500 de participanți. Printre aceștia se numără persoane din cadrul programului educațional din Jakarta, participanți la atelierele din Bali, Lombok și Labuan Bajo, precum și deținuți din trei penitenciare, inclusiv cele pentru tineri deținuți, femei și bărbați.

Sculptura încorporează obiecte personale ale participanților la proiect, creând un spațiu sacru care păstrează amintiri și are semnificația unei comunități care relaționează.

Proiectul Polyhedron utilizează trei tipuri de materiale: elemente naturale, elemente textile și elemente reciclate, pentru a evidenția mesajele cu privire la protejarea mediului, din enciclica papei Francisc, Laudato si' și din exortația apostolică Laudate Deum. Aceste materiale au fost alese cu grijă pentru a reflecta angajamentul de a avea grijă de casa noastră comună și de a aborda provocările climatice. La fel cum papa Francisc a trasat cu pensula un ultim simbol pe pictura murală din Cascais, tot el  va adăuga un obiect personal în acest poliedru, consolidând legătura dintre artă, tehnologie și comunitate.

01 septembrie 2024, 11:13