Jorge Mario Bergoglio, care avea să devină papa Francisc și preotul Diego Fares Jorge Mario Bergoglio, care avea să devină papa Francisc și preotul Diego Fares 

Dilexit nos: experiența unei inimi care iubește

În prima notă a enciclicei, papa Francisc mărturisește că inspirația primului capitol al documentului îl are ca sursă principală pe confratele său Diego Fares, care a murit în 2022. Iezuitul argentinian a subliniat, de mai multe ori, centralitatea inimii în gândirea și în activitatea lui Jorge Mario Bergoglio, mai întâi ca păstor la Buenos Aires, iar acum ca episcop al Romei.

Vatican News - Alessandro Gisotti. „Mare parte din reflecțiile acestui prim capitol au fost inspirate de scrierile inedite ale părintelui Diego Fares, S.I. Domnul să-l aibă în slava Sa sfântă. Am învățat în timp să recunoaștem în documentele magisteriale ale papei Francisc cât de importante sunt uneori notele de subsol. Cu siguranță acesta este cazul enciclicei Dilexit nos, publicată astăzi unde, în prima notă de subsol, papa mărturisește că inspirația pentru paginile introductive - cele care dau direcția întregului document - a venit de la prietenul și studentul său iezuit Diego Fares, care a murit la vârsta de 66 de ani în 2022. Preotul Diego a fost redactor al publicației La Civiltà Cattolica și a avut ocazia de a-l intervieva de multe ori cu privire la spiritualitatea, rădăcinile și viziunea lui Jorge Mario Bergoglio. Revizuind aceste reflecții astăzi, apar în mod clar referințele repetabile pe care Fares le face la cuvântul „inimă” atunci când vorbește despre directorul său spiritual care a devenit arhiepiscop de Buenos Aires și, în cele din urmă, episcop al Romei. Referințe care ne ajută să înțelegem că a patra enciclică a papei Francisc nu provine dintr-un studiu teoretic, ci dintr-o experiență trăită”.

„Dacă papa Francisc reușește să reformeze Curia și Biserica”, a subliniat el, insistând asupra valorii exercițiilor spirituale în experiența sa la Colegiul Maxim al iezuiților din Buenos Aires, ”va face o reformă, cred eu, care pornește din interior, din inimă, nu va fi o reformă a schimbărilor pur exterioare. La urma urmei, chiar și experiența Sinodului despre Sinodalitate, aflat acum în etapele sale finale, a avut ca premisă o reculegere, deci un exercițiu în primul rând al inimii în ascultarea Duhului Sfânt. Pentru Fares, inima este, de asemenea, în centrul gândirii papei cu privire la educație, un concept mult mai larg și mai profund. Apoi, mai adaugă faptul că ”educarea inimii - pentru pontif – nu poate fi făcută decât de un tată, de o mamă. Inima are întotdeauna ultimul cuvânt”. Și a remarcat cum „în spatele criteriilor pedagogice din Amoris laetitia există un ”da” și un ”nu” radical. „Da"-ul este un ”da” puternic la bucuria iubirii. Bucuria lărgește inima familiei”.

”Deosebit de sugestiv este ceea ce indică iezuitul argentinian despre caracteristicile care, pentru papă, sunt fundamentale la un episcop. Pentru papa Francisc, modelul exemplar de păstor este Sfântul Iosif care „veghează” pe Copil și pe Mamă. „Supravegherea– afirmă Fares – se referă mai mult la grija pentru doctrină și morală, în timp ce vegherea face aluzie mai degrabă la grija ca în inimi să existe sare și lumină. În schimb, vegherea ne vorbește despre o speranță, speranța Tatălui milostiv care veghează asupra procesului inimii copiilor săi”. Milostivire și Speranță sunt temele principale ale celor două jubilee ale pontificatului papei Francisc: cel special, din 2016 și cel de acum iminent, în 2025. Milostivirea și Speranța care - așa cum ne amintește și acum Dilexit nos - nu sunt dimensiuni distincte în Inima lui Isus, ci o expresie nedespărțită a unei iubiri infinite care îmbrățișează umanitatea. 

24 octombrie 2024, 12:31