Piața Sfântul Petru: detaliu (imagine simbolică) Piața Sfântul Petru: detaliu (imagine simbolică) 

Pe 6 și 7 octombrie, să ne rugăm pentru pace împreună cu Sfântul Părinte

La finalul Sfintei Liturghii solemne, de miercuri, 2 octombrie, din Piața San Pietro, prilejuită de deschiderea celei de a doua sesiuni a celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, cu desfășurare între 2 și 27 octombrie a.c., papa Francisc a anunțat o Zi de rugăciune și post pentru pace în lume, pe 7 octombrie, când se comemorează un an de la atacul terorist comis de Hamas în Israel.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 3 octombrie 2024.
Papa Francisc a anunțat, de asemenea, că duminică, 6 octombrie a.c., va merge la bazilica papală Santa Maria Maggiore (Sfânta Maria cea Mare) din Roma pentru a se ruga Rozariul și a adresa Preacuratei Fecioare Maria o suplică pentru pace. Rugăciunea va avea loc după-amiază, cu începere de la ora locală 17. Amintim că, în numeroase ocazii, Sfântul Părinte a spus că "războiul este o crimă împotriva umanității", evidențiind că acesta "nu aduce decât distrugere".

Și Vicariatul Romei a emis un comunicat de presă în contextul escaladării violenței care însângerează Orientul Mijlociu, a tergiversării crizei ruso-ucrainene și a continuării numeroaselor războaie uitate din Africa subsahariană, Dieceza de Roma – se spune în nota de presă – se alătură apelului episcopului său, papa Francisc, și îi îndeamnă pe toți credincioșii să se roage pentru pace și să adere la inițiativa zilei de post și rugăciune, din 7 octombrie. "Trebuie să evităm riscul unui război mondial! Avem sarcina, în calitate de credincioși, de a ne opune logicii condamnabile a recurgerii la arme, care penalizează un număr imens de civili lipsiți de apărare" – se spune în comunicatul emis de Vicariatul Romei.

Totodată, Vicariatul Romei îndeamnă ca, în data de 6 octombrie, în cea de-a 27-a duminică din timpul de peste an, să se recite – în cadrul celebrărilor liturgice din Dieceza Romei – următoarea rugăciune:

Tată milostiv,

forța Spiritului tău de pace

să oprească cruzimea unui conflict mondial care se apropie tot mai mult,

să scoată din indiferență inimile noastre,

să-i convertească pe cei care aduc distrugere și moarte

și să revină cu darul Său de speranță.

03 octombrie 2024, 10:44