Sinodalitatea, o conversiune pentru a fi mai misionari
Giampaolo Mattei
Vatican News – 26 octombrie 2024. Documentul final votat sâmbătă, 26 octombrie a.c., a fost publicat și nu va deveni subiectul unei exortații a pontifului. De fapt, papa Francisc a decis ca acesta să fie imediat difuzat pentru a putea inspira viața Bisericii. Procesul sinodal nu ia sfârșit odată cu încheierea adunării, ci include faza de punere în aplicare (9). Implicarea tuturor "în parcursul zilnic cu o metodologie sinodală de consultare și discernământ, identificând modalități concrete și căi de formare pentru a realiza o conversiune sinodală tangibilă în diferitele realități ecleziale" (9). În document, îndeosebi episcopii sunt îndemnați să-și pună întrebări despre angajamentul lor față de transparență și responsabilitate, în timp ce – după cum a declarat și cardinalul Férnandez, prefect al Departamentului pentru Doctrina Credinței – se lucrează pentru a oferi mai mult spațiu și roluri de responsabilitate femeilor.
Două cuvinte-cheie care se desprind din text – traversate de perspectiva și propunerea conversiunii – sunt "relații" – care este un mod de a fi Biserică – și "legături", în semn de "schimb de daruri"
între Bisericile trăite dinamic și, prin urmare, de a converti procesele. Tocmai Bisericile locale se află în centru în orizontul misionar, care este fundamentul însuși al experienței de pluralitate a sinodalității, cu toate structurile puse în slujba misiunii avându-i pe laici tot mai mult în centru și protagoniști. Și, în această perspectivă, concretețea înrădăcinării într-un "loc" reiese puternic din documentul final. Deosebit de semnificativă este și propunerea prezentată în Document de a se asigura că Departamentele Sfântului Scaun pot lansa o consultare "înainte de a publica documente normative importante" (135).
Structura documentului
Documentul final este alcătuit din cinci părți (11). Prima - intitulată Inima sinodalității – este urmată de a doua parte – Împreună, în barca lui Petru - "dedicată conversiunii relațiilor care construiesc comunitatea creștină și modelează misiunea în împletirea vocațiilor, carismelor și ministerelor". A treia parte – Pe cuvântul tău - "identifică trei practici intim legate între ele: discernământ eclezial, procese decizionale, cultură a transparenței, responsabilității și evaluării". A patra parte – Un pescuit bogat – "prezintă modul în care este posibil să cultivăm în forme noi schimbul de daruri și împletirea legăturilor care ne unesc în Biserică, într-un moment în care experiența de a fi înrădăcinat într-un loc se schimbă profund". În sfârșit, partea a cincea – vă trimit și eu pe voi – "ne îngăduie să privim la primul pas care trebuie făcut: să ne îngrijim de formarea tuturor în spiritul sinodalității misionare”. În special, se observă, elaborarea documentului este ghidată de relatările evanghelice ale Învierii (12).
Rănile Celui Înviat continuă să sângereze
Introducerea documentului (1-12) clarifică imediat esența Sinodului ca "o experiență reînnoită a acelei întâlniri cu Cel Înviat pe care ucenicii au avut-o în Cenaclu în seara de Paște" (1).
"Contemplându-l pe Cel Înviat", se spune în document, "am văzut și semnele rănilor Sale (...) care continuă să sângereze în trupurile atâtor frați și surori, și din cauza greșelilor noastre. Privirea noastră asupra Domnului nu se îndepărtează de dramele istoriei, ci ne deschide ochii pentru a recunoaște suferința care ne înconjoară și ne pătrunde: chipurile copiilor îngroziți de război, plânsul mamelor, visele frânte ale atâtor tineri, refugiații care se confruntă cu călătorii teribile, victimele schimbărilor climatice și ale nedreptății sociale" (2). Sinodul, amintind de "prea multele războaie" în curs, s-a alăturat "apelurilor repetate ale papei Francisc pentru pace, condamnând logica violenței, a urii, a răzbunării"(2). De asemenea, parcursul sinodal este accentuat din perspectiva ecumenică – "orientat spre o unitate deplină și vizibilă a creștinilor"(4) – și "constituie un adevărat act de receptare ulterioară" a Conciliului Vatican al II-lea, prelungind "inspirația sa" și relansând "pentru lumea de astăzi forța sa profetică" (5).
Documentul recunoaște că nu totul a fost ușor: "Nu ascundem faptul că am experimentat în noi înșine oboseala, rezistența la schimbare și tentația de a lăsa ideile noastre să prevaleze asupra ascultării Cuvântului lui Dumnezeu și a practicii discernământului" (6).
Inima sinodalității
Prima parte a documentului (13-48) se deschide cu reflecții comune asupra "Bisericii Poporul lui Dumnezeu, sacrament al unității" (15-20) și a "rădăcinilor sacramentale ale Poporului lui Dumnezeu" (21-27). De fapt, tocmai "datorită experienței ultimilor ani", sensul termenilor "sinodalitate" și "sinodal" "a fost mai bine înțeles și tot mai mult trăit" (28). Și "au fost asociate din ce în ce mai mult cu dorința de a avea o Biserică mai apropiată de oameni și mai relațională, care să fie casa și familia lui Dumnezeu" (28). "În termeni simpli și sintetici, se poate spune că sinodalitatea este o cale de reînnoire spirituală și de reformă structurală pentru a face Biserica mai participativă și mai misionară, adică pentru a o face mai capabilă să meargă alături de fiecare bărbat și femeie radiind lumina lui Cristos" (28). Conștienți că unitatea Bisericii nu înseamnă uniformitate, "aprecierea contextelor, culturilor și diversităților, precum și a relațiilor dintre acestea, este o cheie pentru a crește ca Biserică sinodală misionară" (40), împreună cu relansarea relațiilor și cu alte tradiții religioase, mai ales "pentru a construi o lume mai bună și în pace" (41).
Conversiunea relațiilor
Apelul în vederea unei Biserici "mai capabilă să hrănească relațiile: cu Domnul, între bărbați și femei, în familii, în comunități, între toți creștinii, între grupurile sociale, între religii, cu creația" (50) este observația care deschide a doua parte a Documentului (49-77). Și "nu au lipsit nici cei care au împărtășit suferința de a se simți excluși sau judecați" (50). "Prin urmare, pentru a fi o Biserică sinodală, este necesară o adevărată convertire relațională. Trebuie să învățăm din nou din Evanghelie că grija față de relații și legături nu este o strategie sau un instrument pentru o mai mare eficiență organizațională, ci este modul în care Dumnezeu Tatăl s-a revelat în Isus și în Duhul Sfânt" (50). Tocmai "expresiile recurente de durere și suferință ale femeilor din toate regiunile și continentele, atât laice, cât și consacrate, în timpul procesului sinodal, dezvăluie cât de des eșuăm în a face acest lucru " (52). În special, "chemarea la reînnoirea relațiilor în Domnul Isus răsună în pluralitatea contextelor" legate de "pluralismul culturilor" cu, uneori, și "semnele unor logici relaționale distorsionate, adesea opuse celor ale Evangheliei” (53). Lovitura este directă: "relele care afectează lumea noastră își găsesc rădăcinile în această dinamică" (54), dar "închiderea cea mai radicală și dramatică este cea față de însăși viața umană, care duce la respingerea copiilor, încă din pântece, și a bătrânilor" (54).
Ministere pentru misiune
"Carismele, vocația și ministerele pentru misiune" (57-67) se află în centrul documentului, care se concentrează pe participarea cât mai amplă a laicilor. Slujirea sacerdotală este "în slujba armoniei" (68) și, în special, "slujirea episcopului" este "de a compune darurile Duhului în unitate" (69-71). Printre altele, s-a remarcat faptul că "relația constitutivă a episcopului cu Biserica locală nu apare cu suficientă claritate astăzi în cazul episcopilor titulari, de exemplu reprezentanții papali și cei care slujesc în Curia Romană". Alături de episcop există "presbiteri și diaconi" (72-73), pentru o "colaborare între slujitorii hirotoniți în cadrul Bisericii sinodale" (74). De asemenea, este semnificativă experiența "spiritualității sinodale" (43-48), cu certitudinea că "dacă lipsește profunzimea spirituală personală și comunitară, sinodalitatea se reduce la un expedient organizațional" (44). Prin urmare, se observă, "practicat cu smerenie, stilul sinodal poate face din Biserică o voce profetică în lumea de astăzi" (47).
Conversiunea proceselor
În a treia parte a documentului (79-108), se subliniază – încă de la început – că "prin rugăciune și dialog fratern, am recunoscut că discernământul eclezial, grija față de procesele decizionale și angajamentul de a fi responsabili și de a evalua rezultatul deciziilor luate sunt practici prin care răspundem Cuvântului care ne arată căile misiunii" (79). În special, "aceste trei practici sunt strâns legate între ele. Procesele decizionale au nevoie de discernământ eclezial, care necesită ascultare într-un climat de încredere, susținute de transparență și responsabilitate. Încrederea trebuie să fie reciprocă: cei care iau decizii trebuie să poată avea încredere în Poporul lui Dumnezeu și să-l asculte, iar acesta, la rândul său, trebuie să poată avea încredere în cei cu autoritate" (80). De fapt, "discernământul eclezial în vederea misiunii" (81-86), "nu este o tehnică organizațională, ci o practică spirituală care trebuie trăită în spirit de credință" și "nu este niciodată afirmarea unui punct de vedere personal sau de grup și nici nu se rezolvă prin reunirea opiniilor individuale" (82). Articularea proceselor decizionale (87-94), "transparență, responsabilitate, evaluare" (95-102), "sinodalitate și organisme participative" (103-108) sunt punctele centrale ale propunerilor cuprinse în Document, care au rezultat din experiența Sinodului.
Convertirea legăturilor
"Într-un moment în care se schimbă experiența locurilor în care Biserica este înrădăcinată și pelerină, este necesar să cultivăm în forme noi schimbul de daruri și împletirea legăturilor care ne unesc, susținute de slujirea episcopilor în comuniune între ei și cu episcopul Romei": aceasta este esența părții a patra a Documentului (109-139). Expresia "înrădăcinată și pelerină" (110-119) ne amintește că "Biserica nu poate fi înțeleasă fără a fi înrădăcinată într-un teritoriu concret, într-un spațiu și într-un timp în care se formează o experiență comună de întâlnire cu Dumnezeu care mântuiește" (110). De asemenea, cu o atenție la fenomenele de "mobilitate umană" (112) și "cultură digitală" (113). Din această perspectivă, "mergerea împreună în diferite locuri ca ucenici ai lui Isus, în diversitatea carismelor și a slujirilor, precum și în schimbul de daruri între Biserici, este un semn eficient al prezenței iubirii și milostivirii lui Dumnezeu în Cristos" (120). "Orizontul comuniunii în schimbul de daruri este criteriul inspirator al relațiilor dintre Biserici" (124). De aici "legăturile pentru unitate: conferințele episcopale și adunările ecleziale" (124-129). Deosebit de semnificativă este reflecția sinodală asupra "slujirii Episcopului Romei" (130-139).
Tocmai în stilul colaborării și al ascultării, "înainte de a publica documente normative importante, Departamentele sunt îndemnate să întreprindă o consultare a Conferințelor episcopale și a organismelor corespunzătoare ale Bisericilor catolice orientale" (135).
Formarea unui popor de ucenici misionari
"Pentru ca poporul sfânt al lui Dumnezeu să poată mărturisi întreaga bucurie a Evangheliei, crescând în practica sinodalității, are nevoie de o formare adecvată: în primul rând, în spiritul libertății de fii și fiice ale lui Dumnezeu în urmarea lui Isus Cristos, "trăită prin rugăciune și recunoscută în cei săraci", afirmă documentul în partea a cincea (140-151). "Una dintre solicitările care au apărut cel mai puternic și din toate părțile în timpul procesului sinodal este ca formarea să fie integrală, continuă și împărtășită" (143).
De asemenea, în acest domeniu, urgența "schimbului de daruri între diferite vocații (comuniune), în perspectiva unei slujiri de îndeplinit (misiune) și într-un stil de implicare și educare în coresponsabilitate diferențiată (participare)" (147). Și "un alt domeniu de mare importanță este promovarea în toate mediile ecleziale a unei culturi a protecției (safeguarding), pentru a face din comunități locuri tot mai sigure pentru minori și persoane vulnerabile" (150). În sfârșit, "temele doctrinei sociale a Bisericii, angajamentul pentru pace și justiție, grija față de casa comună și dialogul intercultural și interreligios trebuie, de asemenea, să fie mai larg răspândite în rândul poporului lui Dumnezeu" (151). (traducere de lucru A. Mărtinaș)