Audiența generală. Papa Francisc: Iubirea mărește carismele Duhului Sfânt în Biserică

La audiența generală de miercuri, 20 noiembrie a.c., papa Francisc a vorbit despre carismele Duhului Sfânt în Biserică și a evidențiat promovarea laicilor, în special a femeii, nu într-o perspectivă sociologică, ci biblică și spirituală. Papa a anunțat, de asemenea, canonizarea, în 2025, a Fericiților Carol Acutis și Pier Giorgio Frassati, și a îndemnat la susținerea călugărițelor de viață claustrală cu ocazia Zilei ”Pro Orantibus” din 21 noiembrie.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
20 noiembrie 2024 – Vatican News.
Lucrarea Duhului Sfânt în Biserică prin intermediul carismelor a fost în centrul catehezei prezentată de papa Francisc la audiența generală de miercuri, 20 noiembrie a.c., în Piața Sfântul Petru. După ultimele trei cateheze despre lucrarea sfințitoare a Duhului Sfânt prin sacramente, rugăciune și exemplul Maicii lui Dumnezeu, papa a vorbit de această dată despre darurile sau carismele pe care le împarte în rândul poporului lui Dumnezeu (cf. 1 Cor 12,11).

”Carismele”, a spus Sfântul Părinte, ”sunt bijuterii sau ornamente pe care Duhul Sfânt le distribuie pentru a face frumoasă Mireasa lui Cristos. Se înțelege, de aceea, de ce textul conciliar [din constituția dogmatică Lumen gentium] se încheie cu următorul îndemn: Aceste carisme, fie extraordinare fie mai simple și mai răspândite, fiind deosebit de adecvate și folositoare pentru nevoile Bisericii, trebuie primite cu recunoștință și bucurie (LG, nr. 12)”.

E necesar să redescoperim carismele pentru că, a reluat papa, aceasta face în așa fel încât ”promovarea laicatului, în special a femeii, să fie înțeleasă nu doar ca un fapt instituțional și sociologic, ci în dimensiunea sa biblică și spirituală. Credincioșii laici nu sunt cei din urmă, nu sunt un fel de colaboratori externi ori trupe auxiliare ale clerului. Ei au carisme și daruri proprii prin care contribuie la misiunea Bisericii”.

Desigur, a subliniat Sfântul Părinte, nu trebuie să confundăm carismele cu ”abilități și capacități spectaculoase și extraordinare”, fiind vorba de ”daruri ordinare – și fiecare dintre noi are propria carismă – care dobândesc o valoare extraordinară dacă sunt inspirate de Duhul Sfânt și întruchipate în situațiile vieții cu iubire”. Acesta este motivul pentru care caritatea este definită de apostolul Paul ”calea cea mai bună dintre toate” (1 Cor 12,31), care ”mă face să iubesc Biserica sau comunitatea în care trăiesc și, în unitate, toate carismele, nu doar unele, sunt ale mele, după cum carismele mele, chiar dacă par puțin lucru, sunt ale tuturor și pentru binele tuturor. Caritatea înmulțește carismele și face din carisma unei singure persoane carisma tuturor”.

După cateheza audienței generale, papa a anunțat că în timpul anului jubiliar din 2025, la Ziua adolescenților, îl va canoniza pe Fericitul Carol Acutis, iar la Ziua tinerilor, îl va canoniza pe Fericitul Pier Giorgio Frassati. În același context, pontiful a anunțat că pe 3 februarie 2025 se va desfășura în Vatican Întâlnirea mondială a drepturilor copiilor, pe tema ”Să-i iubim și să-i ocrotim”, ”pentru a găsi noi căi menite să ajute și să ocrotească milioane de copii încă fără drepturi, care trăiesc în condiții precare, sunt exploatați și abuzați ori îndură consecințele dramatice ale războiului”.

Papa a amintit, de asemenea, că pe 19 noiembrie a.c. s-au împlinit o mie de zile de la ”invadarea” Ucrainei, care a provocat ”o nenorocire rușinoasă pentru întreaga omenire”, îndemnând la solidaritate cu poporul ucrainean și la rugăciune pentru pace astfel încât ”armele să cedeze locul pentru dialog și ciocnirea, pentru întâlnire”. Pontiful a împărtășit, apoi, că a primit zilele trecute o scrisoare de la un student ucrainean care îi cerea ca, la o mie de zile de la izbucnirea acestui război, să vorbească în public nu doar despre suferințele lor, ci și despre credința lor. ”Dacă durerea îți face rău”, scria printre altele acel student, ”înseamnă că iubești. Așadar, când veți vorbi despre durerea noastră, când veți aminti o mie de zile de suferință, amintiți și o mie de zile de iubire, pentru că numai iubirea, credința și speranța dau rănilor un sens adevărat”.

Comemorarea liturgică a Prezentării la Templu a Fericitei Fecioare Maria a oferit papei ocazia de a evidenția că în această festivitate mariană se marchează așa-numita ”Zi Pro Orantibus”. ”Să asigurăm apropierea noastră față de surorile de viață claustrală”, a îndemnat pontiful, ”chemate de Domnul la viața contemplativă. Să nu lipsească mănăstirilor de viață claustrală necesara susținere spirituală și materială a comunității bisericești”.

La nelipsitul salut adresat la final tinerilor, bolnavilor, bătrânilor și soților recent căsătoriți, papa a menționat că duminica viitoare – ultima din anul liturgic după ritul roman sau latin – vom celebra solemnitatea Cristos, Regele universului și i-a îndemnat pe toți să recunoască prezența Domnului în viața proprie pentru a participa în acest fel la edificarea Împărăției sale de iubire și de pace.

Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea Tatăl Nostru, cântată în limba latină, urmată de binecuvântarea apostolică a papei Francisc, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

20 noiembrie 2024, 11:59