2024.11.09 Sfântul Isaac Sirul. 2024.11.09 Sfântul Isaac Sirul. 

Papa Francisc l-a inclus pe Sfântul Isaac Sirul în Martirologiul Roman

Papa Francisc a anunțat includerea Sfântul Isaac Sirul în Martirologiul Roman cu ocazia vizitei în Cetatea Vaticanului, sâmbătă, 9 noiembrie a.c., a catolicosului Mar Awa al III-lea, patriarhul Bisericii Asiriene a Răsăritului. Călugărul și episcopul din a doua jumătate a secolului al VII-lea este printre cei mai venerați Părinți ai tradiției siro-orientale. Într-o notă a Departamentului pentru Promovarea Unității Creștinilor, se subliniază că ”sfințenia există dincolo de granițele confesionale”

Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
09 noiembrie 2024 – Vatican News. Papa Francisc a anunțat includerea Sfântului Isaac Sirul în Martirologiul Roman cu ocazia vizitei în Cetatea Vaticanului, sâmbătă, 9 noiembrie a.c., a catolicosului Mar Awa al III-lea, patriarh al Bisericii Asiriene a Răsăritului. Călugărul și episcopul din a doua jumătate a secolului al VII-lea este printre cei mai venerați Părinți ai tradiției siro-orientale. Departamentul pentru Promovarea Unității Creștinilor a specificat într-o notă că „includerea în Martirologiul Roman arată că sfințenia nu se oprește la separări și există dincolo de granițele confesionale”.

În aceeași notă informativă a Departamentului se adaugă faptul că ”papa Francisc și Beatitudinea Sa Mar Awa al-III-lea, catolicosul Bisericii Asiriene a Răsăritului, au sărbătorit împreună, în Cetatea Vaticanului, cea de-a 30-a aniversare a Declarației cristologice comune între Biserica Catolică și Biserica Asiriană Răsăriteană, precum și cea de-a 40-a aniversare a primei vizite la Roma a unui patriarh asirian răsăritean. Declarația cristologică comună, semnată la 11 noiembrie 1994, de Sfântul Ioan Paul al II-lea și patriarhul catolicos Mar Dinkha al IV-lea, a pus capăt la 1500 de ani de controverse cristologice care datează de la Conciliul din Efes (431). Beatitudinea Sa Mar Awa al III-lea a fost însoțit de membrii Comisiei mixte pentru dialogul teologic între Biserica Catolică și Biserica Asiriană a Răsăritului, care a fost instituită prin aceeași declarație și care a inițiat recent o nouă etapă de dialog privind liturgia în viața Bisericii”.

Cu acest prilej, papa a anunțat includerea în Martirologiul Roman a Sfântului Isaac Sirul (sau Isaac din Ninive), unul dintre cei mai venerați Părinți ai tradiției siro-orientale. Isaac Sirul, călugăr și episcop în a doua jumătate a secolului al VII-lea, făcea parte din tradiția pre-Efes, a Bisericilor de tradiție asiro-caldeeană. Născut în Qatarul de astăzi, unde a avut o experiență monahală, a fost hirotonit episcop al orașului Ninive, în apropiere de Mosul (Irak), de către catolicosul de Seleucia-Ctesifon, Gheorghe I. După câteva luni în scaunul episcopal, a cerut să revină la viața monahală și s-a retras la mănăstirea lui Rabban Shabur din Beth Huzaye (în sud-vestul Iranului de astăzi). Aici a compus mai multe colecții de discursuri cu conținut ascetico-spiritual, datorită cărora a devenit cunoscut.

De asemenea, se mai specifică în nota Departamentului că, ”în ciuda apartenenței la o Biserică care nu mai era în comuniune cu o altă Biserică, deoarece nu acceptase Conciliul din Efes, din 431, scrierile lui Isaac au fost traduse în toate limbile vorbite de creștini: greacă, arabă, latină, georgiană, slavonă, etiopiană, română și altele. Isaac a devenit astfel o importantă autoritate spirituală, în special în cercurile monahale de toate tradițiile, care l-au venerat rapid printre sfinții și părinții lor. Includerea Sfântului Isaac Sirul în Martirologiul Roman demonstrează că sfințenia nu s-a oprit cu separările și există dincolo de granițele confesionale. După cum arată Conciliul Vatican II: ”a recunoaște bogățiile lui Cristos și faptele virtuoase din viața altora, care dau mărturie despre Cristos uneori până la vărsarea de sânge, este un lucru drept și salutar” (Unitatis Redintegratio 4)”.

”Sfântul Ioan Paul al II-lea”, scrie Departamentul, ”la rândul său, a subliniat că ceea ce numim ”communio sanctorum, vorbește mai tare decât factorii dezbinării” (Tertio Millenio Adveniente 37), și că, ”într-o viziune teocentrică, noi creștinii, avem deja un martirolog comun” (Ut Unum Sint 84). Recentul Sinod despre sinodalitate a reamintit, de asemenea, că ”exemplul sfinților și al martorilor credinței din alte Biserici și comunități creștine este un dar pe care îl putem primi prin includerea memoriei lor în calendarul nostru liturgic” (Documentul final 122).

Se speră că includerea în Martirologiul Roman a Sfântului Isaac Sirul, un martor al prețioasei moșteniri spirituale creștine din Orientul Mijlociu, va contribui la redescoperirea învățăturii sale și la unitatea tuturor discipolilor lui Cristos”.

09 noiembrie 2024, 12:20