Papa Francisc trimite o scrisoare despre importanța studierii istoriei Bisericii. Papa Francisc trimite o scrisoare despre importanța studierii istoriei Bisericii.  

Papa Francisc: Studierea istoriei Bisericii, punte între trecut și viitor

Papa Francisc a transmis o scrisoare joi, 21 noiembrie a.c., în care amintește importanța studierii istoriei Bisericii, a cunoașterii, a aprofundării tuturor dimensiunilor care ajută la o mai bună interpretare a realității sociale pe care o trăim: ”Aceasta este o problemă pe care aș dori să o văd luată în considerare în formarea noilor preoți și a lucrătorilor pastorali”.

Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
21 noiembrie 2024 – Vatican News. ”Prin această scrisoare aș dori să împărtășesc câteva gânduri cu privire la importanța studierii istoriei Bisericii”. Astfel a evidențiat pontiful, joi, 21 noiembrie a.c., într-o scrisoare adresată seminariștilor, preoților și lucrătorilor pastorali.

”Sunt conștient de faptul că”, a specificat papa, ”în formarea candidaților la preoție, o bună parte din atenție este dedicată studierii istoriei Bisericii, așa cum este corect și adecvat. Ceea ce aș dori să subliniez acum este mai degrabă în direcția unei invitații de a promova o sensibilitate istorică reală în rândul tinerilor studenți la teologie. Prin această ultimă expresie vreau să indic nu numai o cunoaștere temeinică și oportună a celor mai importante momente ale celor douăzeci de secole de creștinism care se află în urma noastră, ci și, mai ales, apariția unei familiarități clare cu dimensiunea istorică proprie ființei umane. Nimeni nu poate ști cu adevărat cine este și ce intenționează să fie mâine fără să cultive legătura care îl leagă de generațiile care îl preced. Și acest lucru este valabil nu numai la nivel personal, ci și la nivelul unei comunități mai largi. De fapt, studiul și expunerea istoriei ajută la menținerea „flăcării conștiinței colective”. În caz contrar, rămâne doar memoria personală a faptelor legate de propriul interes sau de propriile emoții, fără o legătură reală cu comunitatea umană și eclezială în care ne aflăm”.

Pe de altă parte, a scris pontiful, ”o sensibilitate istorică corectă ne ajută pe fiecare dintre noi să avem un simț al proporțiilor, un simț al măsurii și o capacitate de a înțelege realitatea fără abstracții periculoase și neînsuflețite, așa cum este ea și nu așa cum ne-o imaginăm sau am vrea să fie. În acest fel, suntem capabili să stabilim o relație cu realitatea care ne cheamă la responsabilitate etică, împărtășire, solidaritate”.

”În concluzie”, a reiterat papa Francisc, ”aș dori să vă reamintesc că vorbim despre studiu. Astăzi, mulți ne „împing” să urmărim succesul cu costuri reduse, discreditând sacrificiul, inducându-ne ideea că studierea nu folosește la nimic dacă nu oferă imediat ceva concret. Nu, studierea servește pentru a pune întrebări, pentru a căuta sensul vieții, pentru a nu fi anesteziați de banalitate. Trebuie să ne revendicăm dreptul de a nu lăsa să prevaleze numeroasele sirene care ne distrag astăzi de la această căutare. Aceasta este marea voastră sarcină: să răspundeți refrenelor paralizante ale consumerismului cultural prin alegeri dinamice și puternice, prin cercetare, prin cunoaștere și prin împărtășire”.

21 noiembrie 2024, 13:38