Papa Francisc împreună cu membrii delegației permanente a asociației catolice spaniole "Manos Unidas" (Biblioteca din Palatul Apostolic,  9 decembrie a.c.) Papa Francisc împreună cu membrii delegației permanente a asociației catolice spaniole "Manos Unidas" (Biblioteca din Palatul Apostolic, 9 decembrie a.c.)   (VATICAN MEDIA Divisione Foto)

Fiți pelerini ai speranței, ajutați-i pe nevoiași să trăiască cu demnitatea de fii ai lui Dumnezeu

Papa Francisc i-a primit în audiență luni, 9 decembrie a.c., pe membrii delegației permanente a asociației catolice spaniole "Manos Unidas" (mâini unite), înființată în 1959 ca răspuns al femeilor din Acțiunea Catolică din Spania la apelul Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) care denunța "foamea de pâine, de cultură și de Dumnezeu care afectează o mare parte a umanității".

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 9 decembrie 2024.  Exprimându-și bucuria de a-i întâlni, cu ocazia împlinirii a 65 de ani de la fondare și de la asumarea sarcinii de a ajuta și de a contribui la promovarea și progresul țărilor în curs de dezvoltare, în salutul său pontiful s-a referit la figura Maicii Domnului, sărbătorită în cadrul solemnității Neprihănita Zămislire, evidențiind că Fecioara Maria este "Femeia prin excelență".

Amintind că Preacurata, cu inima sa înrădăcinată în Dumnezeu, continuă să fie atentă la nevoile copiilor săi, îndemnându-ne să mergem la ei pentru a le duce mângâierea Domnului, pontiful a subliniat că Fecioara Maria este "modelul pe deplin realizat al umanității noastre, prin care, cu harul lui Dumnezeu, putem contribui cu toții la îmbunătățirea lumii noastre".          

De asemenea, pontiful s-a referit la "compasiunea și tenacitatea care caracterizează sufletul feminin" al asociației de credincioși a Bisericii Catolice din Spania "Manos Unidas" despre care a spus că "își îndeplinește misiunea specifică: să lupte împotriva foametei, subdezvoltării și lipsei de educație", asociația implicându-se de asemenea în vederea eradicării cauzelor structurale care le generează.  "Această sarcină este posibilă numai cu o viziune creștină asupra ființei umane, bazată pe Evanghelie și pe Doctrina socială a Bisericii" – a mai spus pontiful.

Încurajându-i să-și continue frumoasa misiune de voluntariat și de asistență, Sfântul Părinte le-a adresat îndemnul ca,  pe măsură ce ne apropiem de începutul Jubileului din 2025, să fie pelerini ai speranței și să își reorienteze viața către Isus, inclusiv prin contribuția lor la îmbunătățirea materială, la progresul moral și la dezvoltarea spirituală a celor mai fragili și nevoiași, pentru a-i ajuta să aibă o viață care să răspundă demnității lor de copii ai lui Dumnezeu.

De asemenea, pontiful și-a exprimat speranța ca timpul Adventului să ne ajute pe să realizăm o reînnoire spirituală pentru a contribui la construirea mult doritei civilizații a iubirii, care ne va permite să unim iubirea filială pentru Dumnezeu cu iubirea pentru aproapele nostru.

09 decembrie 2024, 13:35