Mons. Gallagher duce în Liban susținerea papei Francisc
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 31 ianuarie 2022. La 75 de ani de la începutul relațiilor diplomatice cu Sfântul Scaun, Libanul trece printr-o gravă criză socială, politică și economică.
Numeroasele aniversări care leagă Libanul de Sfântul Scaun, precum și grava criză socială, economică și politică pe care o traversează în prezent „țara cedrilor”, reprezintă motivele vizitei pe care monseniorul Paul Richard Gallagher, secretar pentru Raporturile cu Statele, o va face în capitala Libanului, Beirut, între 31 ianuarie și 4 februarie. Prin această vizită se dorește să se exprime preocuparea și apropierea papei Francisc față de poporul și Biserica libaneză, în acest moment de mare dificultate.
Anul acesta se împlinesc 75 de ani de relații diplomatice între Sfântul Scaun și Liban și 25 de ani de la vizita sfântului Ioan Paul al II-lea în această țară, cu ocazia semnării, la 10 mai 1997, a Exortației apostolice post-sinodale „O nouă speranță pentru Liban”, rod al Sinodului care a avut loc la Roma, în 1995. De asemenea, se împlinesc zece ani de la călătoria apostolică a papei Benedict al XVI-lea, din 2012. Cu acea ocazie, a fost semnată la Beirut o Exortație apostolică post-sinodală, „Biserica din Orientul Mijlociu”, în urma Sinodului episcopilor pentru Orientul Mijlociu, din 2010.
În timpul șederii sale, monseniorul Gallagher se va întâlni cu autorități de stat, cu patriarhi și episcopi catolici și ortodocși, precum și cu lideri religioși musulmani și druzi, dar și cu personalități din lumea culturală și politică. De asemenea, va vizita câteva locuri și comunități importante și va participa la deschiderea simpozionului „Ioan Paul al II-lea și Libanul”, organizat de Universitatea „Sfântul Spirit” din Kaslik.
Monseniorul Gallagher va duce afecțiunea și apropierea papei Francisc față de toți libanezii. Pontiful nu încetează să își îndrepte gândul spre acest pământ. În data de 10 ianuarie a.c., întâlnindu-se cu membrii Corpului diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, și-a reînnoit rugăciunea pentru „dragul popor libanez”, strivit de o criză economică și politică a cărei soluție nu este ușor de găsit. Pontiful și-a exprimat speranța ca „reformele necesare și sprijinul comunității internaționale să ajute țara să rămână statornică în identitatea sa de model de conviețuire pașnică și de fraternitate între diferitele religii prezente”. La 25 noiembrie, anul trecut, primindu-l în audiență pe prim-ministrul libanez, Najib Mikati, papa Francisc a evidențiat faptul că Libanul reprezintă „o promisiune pentru care trebuie să fie făcute eforturi”, adăugând rugăciunea: „Doamne Dumnezeule, ia Libanul de mână și spune-i: Ridică-te!”.