Sfântul Irineu, propus să fie declarat ”învățător al Bisericii”
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
20 ianuarie 2022 – Vatican News. În cadrul audienței cu papa Francisc de joi, 20 ianuarie 2022, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților, cardinalul Marcello Smeraro, a propus papei să primească părerea favorabilă a membrilor sesiunii plenare a Congregației – formată din cardinali și episcopi - cu privire la atribuirea titlului de ”învățător al Bisericii universale” Sfântului episcop și martir Irineu, episcop de Lyon, în Franța.
Unul din cei mai importanți Părinți ai Bisericii din primele secole, Sfântul Irineu s-a născut probabil în vechea cetate Smirna (astăzi, Izmir, în Turcia) între anii 130-140 și a devenit episcop de Lyon, în Franța, unde a murit martir în anul 202.
În cadrul audienței, papa Francisc a autorizat Congregația pentru Cauzele Sfinților să publice decretele relative la ”virtuțile eroice” trăite de mai mulți Slujitori ai lui Dumnezeu originari din Italia, care de acum pot fi cinstiți de pietatea creștină cu titlul de Venerabili. Este vorba de Slujitorul lui Dumnezeu Saverio Toppi, din Ordinul Fraților Minori Capucini, arhiepiscop prelat de Pompei (1925-2007), de Slujitoarea lui Dumnezeu Maria Teresa De Vincenti, fondatoare a Congregației ”Micile Lucrătoare ale Preasfintelor Inimi” (1872-1936) și de Slujitoarea lui Dumnezeu Gabriella Borgarino, din Societatea ”Fiicele Carității” (1880-1949).