Mormântul papei Benedict al XVI-lea este accesibil publicului
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
8 ianuarie 2023 – Vatican News. Sala de Presă a Sfântului Scaun a anunțat că începând de duminică, 8 ianuarie 2023, ora 9.00, mormântul papei Benedict al XVI-lea este accesibil publicului.
Papa emerit Benedict al XVI-lea, care a condus Biserica între anii 2005-2013, a murit la vârsta de 95 de ani pe 31 decembrie 2022 în mănăstirea ”Mater Ecclesiae” din Cetatea Vaticanului. În zilele 2-4 ianuarie a.c., trupul său neînsuflețit a fost depus pe un catafalc în fața Altarului Mărturisirii lui Petru, din bazilica vaticană, unde au venit să se roage pentru odihna veșnică a sufletului său peste 200.000 de persoane.
Sfânta Liturghie de înmormântare a fost prezidată de papa Francisc joi, 5 ianuarie 2023, în Piața Sfântul Petru, cu participarea a peste 50.000 de romani și pelerini. După slujba de înmormântare, sicriul cu trupul neînsuflețit al papei Benedict a fost depus în același mormânt care a fost al Sfântului Ioan Paul al II-lea, ale cărui relicve au fost strămutate, după canonizare, într-un altar lateral al bazilicii Sfântul Petru.