”Împreună”. Veghea ecumenică de rugăciune din 30 septembrie 2023 în Piața San Pietro
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
26 septembrie 2023 – Vatican News. ”Reînnoiesc invitația de a participa la Veghea ecumenică de rugăciune care va avea loc sâmbăta viitoare, 30 septembrie, în Piața Sfântul Petru, ca pregătire la adunarea sinodală, care va începe în 4 octombrie”: a spus papa Francisc duminică la rugăciunea ”Îngerul Domnului”, recitată în prezența a cel puțin 15 mii de romani și pelerini în Piața San Pietro.
Secretariatul general al Sinodului episcopilor a preluat, printr-un comunicat de presă, invitația papei Francisc, adăugând că scopul inițiativei este acela de ”a încredința împreună Duhului Sfânt lucrările celei de-a XVI-a adunări generale a Sinodului Bisericii catolice”. Veghea de rugăciune, care va avea loc sâmbăta viitoare în Piața Sfântul Petru, va fi prezidată de papa Francisc în prezența patriarhului ecumenic Bartolomeu, a arhiepiscopului de Canterbury Justin Welby, primat al Comuniunii Anglicane, a altor responsabili ai Bisericilor, alături de care și-au anunțat participarea mii de creștini de diferite confesiuni.
Veghea de rugăciune este precedată, între orele 17.00 și 18.00, de o celebrare de gratitudine în jurul a patru daruri: pentru darul unității și drumul sinodal, pentru darul celuilalt, pentru darul păcii și pentru darul Creației. Programul propriu-zis al Veghii de rugăciune cuprinde un moment de ascultare a Cuvântului lui Dumnezeu, rugăciuni de preamărire și mijlocire, ritmate de cântările de la Taizé și de lungi momente de tăcere, ”un semn puternic de fraternitate, unitate și pace”.
Într-o perioadă în care Bisericile marchează așa-numitul Timp al Creației (1 septembrie – 4 octombrie), Piața Sfântul Petru devine, practic, asemenea unei grădini, plină de pomi și de flori așezate în jurul Crucii de la Sfântul Damian, atât de îndrăgită de Sfântul Francisc din Assisi. Programul care precedă rugăciunea și Veghea de rugăciune este transmis în direct de Vatican Media pe canalul propriu de pe YouTube, cu traducere simultană în opt limbi.
Un program special pentru tinerii adulți
Mii de tineri și adulți, între 18 și 35 de ani, provenind din diferite țări, vor participa, de asemenea, la un program de laboratoare și întâlniri, care se va desfășura la Roma în zilele 29 septembrie – 1 octombrie. Acesta cuprinde, printre altele, Veghea de rugăciune din Piața Sfântul Petru și, în prima parte a după-amiezii de sâmbătă, o rugăciune de preamărire și de adorație în bazilica Sfântul Ioan de la Lateran, catedrala Romei. În cadrul dezbaterilor se vor aborda chestiuni precum a-i asculta pe refugiați, a vorbi despre experiențele lor, a învăța de la celelalte confesiuni și religii, a vizita opera misiunilor din Urbe în favoarea celor marginalizați, a-L recunoaște pe Cristos în diversitatea tradițiilor noastre, a participa la mese rotunde ecumenice, în fine, ocrotirea Creației.
A se ruga împreună în toată lumea
În același spirit, pe 30 septembrie sau în jurul acestei zile, sunt organizate rugăciuni comune în toată lumea. Până acum, au fost programate peste 200, cu creștini din diferite Biserici care împărtășesc împreună rugăciunea și meditațiile în țările lor. În fiecare zi sunt semnalate alte inițiative asemănătoare, iar o hartă interactivă furnizează informații precise despre fiecare moment de rugăciune.
Geneza ”Adunării poporului lui Dumnezeu”
Proiectul ”Împreună – Adunarea Poporului lui Dumnezeu” a luat ființă în octombrie 2021, când fratele Alois, priorul Comunității din Taizé, a fost invitat să vorbească la deschiderea parcursului sinodal al Bisericii catolice. ”Prin botez”, spunea atunci fratele Alois, ”suntem surori și frați în Cristos, uniți într-o comuniune care este încă imperfectă dar foarte reală, chiar și atunci când chestiunile teologice rămân fără răspuns. O asemenea adunare - aici, la Roma, și, în același timp, pretutindeni în lume – ar avea în centru o celebrare sobră de ascultare a Cuvântului lui Dumnezeu, cu un lung moment de tăcere și o rugăciune de mijlocire pentru pace”. De altfel, se mai spune în comunicatul de presă al Secretariatului Sinodului episcopilor, pregătirea Veghii de rugăciune a fost un ”adevărat exercițiu de sinodalitate”, derulat cu dorința de a cuprinde încă de la început numeroși parteneri bisericești - peste 50, de diferite origini confesionale - care au lucrat împreună în strânsă colaborare cu Secretariatul Sinodului de la Roma, Departamentul pentru promovarea unității creștinilor, Departamentul pentru laici, familie și viață și Vicariatul Romei.
Un eveniment ecumenic
La Roma vor fi prezenți numeroși responsabili de diferite confesiuni creștine: doisprezece întâistătători de Biserici invitați de Sfântul Părinte, alți delegați fraterni care vor participa la lucrările adunării sinodale, episcopi ortodocși și orientali, pastori protestanți și lideri ai Bisericilor care au răspuns la invitația comitetului de pregătire a manifestării ”Împreună”.
Reacții
După cum s-a spus, la finalul rugăciunii ”Îngerul Domnului” de duminică, 24 septembrie a.c., papa Francisc a reînnoit invitația de a participa la Veghea ecumenică de rugăciune sâmbăta viitoare, ca pregătire la apropiata adunare sinodală.
Comunicatul de presă al Secretariatului Sinodului amintește, de asemenea, reacția pozitivă a patriarhului ecumenic Bartolomeu. Într-un mesaj video înregistrat, patriarhul ortodox afirmă, printre altele, că se bucură de ocazia de a adresa ”câteva cuvinte tinerilor ortodocși și tuturor persoanelor de bună voință care intenționează să participe la Adunarea Poporului lui Dumnezeu de la Roma și din multe alte locuri din lumea întreagă. Cu mare bucurie”, mai spune patriarhul Bartolomeu, ”am acceptat invitația iubitului meu frate, Sanctitatea sa Papa Francisc, de a participa la Veghea ecumenică de rugăciune, care va avea loc în 30 septembrie”.
”Nu ar trebui să subestimăm impactul pe care am putea să-l avem noi, creștinii, asupra lumii, pentru că este un impact dăruit de Duhul Sfânt”, a spus într-o declarație arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, primat al Comuniunii anglicane, vorbind despre inițiativa de rugăciune. ”Ca semn vizibil de unitate”, a reluat prelatul britanic, ”această Veghe ecumenică de rugăciune este o șansă pentru ca noi toți să ne reunim și să inspirăm schimbarea. Sper ca manifestarea ”Împreună” – ”Adunarea Poporului lui Dumnezeu” să fie o experiență de stimulare pentru toți participanții”.
În fine, secretara generală a Federației luterane mondiale, reverenda Anne Burghardt, a spus într-un interviu că-și exprimă profunda bucurie pentru această manifestare spirituală. ”Inițiative ca aceasta, care adună tinerii din lumea întreagă pentru a dialoga”, a subliniat reprezentanta Federației luterane, ”sunt pur și simplu minunate, în special atunci când e vorba de a promova unitatea creștinilor”.
Adunarea sinodală din octombrie 2023: participanți din România
Din România, potrivit listei publicate de Secretariatul general al Sinodului episcopilor, participă la lucrările adunării sinodale din octombrie a.c. arhiepiscopul Gergely Kovács al Diecezei romano-catolice de Alba Iulia, episcopul Cristian Dumitru Crișan, auxiliar al Arhiepiscopiei majore greco-catolice de Făgăraș și Alba Iulia, episcopul József-Csaba Pál al Diecezei romano-catolice de Timișoara și, în rândul experților și facilitatorilor, profesoara Klára Antonia Csiszár. Din partea Bisericii ortodoxe române, participă în calitate de delegat fratern arhiepiscopul Iosif, mitropolit ortodox român pentru Europa occidentală și meridională, cu sediul la Paris, în Franța.