”Poarta încrederii”, la a doua predică de Advent în Cetatea Vaticanului

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
13 decembrie 2024 – Vatican News. A avut loc vineri, în aula Paul al VI-lea din Cetatea Vaticanului, a doua predică de Advent, prezentată de predicatorul Casei Pontificale, preotul italian Roberto Pasolini, din Ordinul Franciscan al Fraților Minori Capucini (OFMCap.), în prezența papei Francisc. Erau prezenți, de asemenea, mai mulți membri ai Curiei Romane, superiori generali ai diferitelor ordine călugărești, preoți, seminariști, persoane consacrate și credincioși laici.

Meditațiile de Advent de anul acesta, a remarcat predicatorul, au început vinerea trecută cu vocile profeților care ”ne pot arăta prin care porți trebuie să trecem pentru a ne converti inimile la bucurie și la responsabilitatea Evangheliei”. După ”Poarta uimirii”, care a inspirat prima predică de Advent, predicatorul a îndemnat să trecem prin ”Poarta încrederii”.

”Încrederea este o atitudine fundamentală”, a spus pr. Pasolini, ”care întemeiază și susține relațiile umane. Ea alimentează curajul în provocările de fiecare zi și deschide privirea către viitor. Nu este o certitudine lipsită de riscuri, ci de un act de deschidere care recunoaște posibilitatea binelui chiar și în mijlocul fragilității și al incertitudinii. Încrederea nu este un simțământ naiv, ci o alegere curajoasă care izvorăște dintr-o viziune profundă a realității”. În acest sens, a adăugat predicatorul, ”Profeții Vechiului Testament ne învață că a avea încredere înseamnă a păstra vie speranța chiar și în momentele de încercare și de dezolare”.

În continuarea predicii, părintele Pasolini a vorbit pe larg despre două pagini profetice inspirate din lumea naturii: frunzele copacilor, care exprimă freamătul inimii în fața necazurilor (Isaia 7,1-9) și, apoi, ploaia și zăpada (Isaia 55,10-11), care sunt raportate la lucrarea Cuvântului care iese din gura lui Dumnezeu, care ”respectă libertatea noastră și este fericit când o folosim pentru a deveni asemenea Lui”.

După cele două imagini profetice, predicatorul a evidențiat două exemple din care ”ies la suprafață aspecte de încredere surprinzătoare, față de care, uneori, nu avem o atenție cuvenită”. Primul exemplu este al centurionului, un om care nu face parte din poporul lui Israel (Luca 7), dar are o mare încredere în Isus și se îngrijește de cel bolnav. Al doilea exemplu ilustrat de predicator este Sfântul Iosif, soțul Fecioarei Maria, care prin însăși semnificația numelui său – ”Dumnezeu adaugă” – este o profeția a capacității sale de a se încrede în Domnul și în providența sa.

”Când ne află în situații pe care nu știm cum să le interpretăm nici cum să le primim”, a spus predicatorul, ”nu este ușor să ne oprim și să lăsăm un spațiu raționamentului. Luați de panică sau de mânie, deseori încercăm doar să ne ferim de problemă și să evităm efortul pentru a reveni cât mai curând posibil la echilibrul nostru, care atunci se simte amenințat. Ne este teamă să vedem în față realitatea pentru că nu am vrea să fim constrânși să recunoaștem în aceasta o chemare la a ne implica mai mult cu viața celorlalți, declarând ce suntem dispuși să punem pe planul generozității”.

”Poarta încrederii, indicată de profeți, mărturisită de centurionul fără nume și de dreptul Iosif, ne introduce într-un spațiu de mare libertate. Ca să putem trece pragul ei”, a adăugat predicatorul la final, ”nu este suficient să arătăm ori să simulăm un pic de optimism în relația cu realitatea. Este necesar să ne îndreptăm privirea către Dumnezeu și să deschidem larg inima la lucrarea Duhului său. Este încrederea sa față de noi cea care reactivează cele mai bune resurse de care suntem capabili. Dacă vom reuși să regăsim încrederea nu numai în Dumnezeu, dar și în noi înșine și în ceilalți, poate nu vom vedea schimbări mari în jurul nostru, dar ne vom da seama că suntem capabili să admirăm viața celorlalți fără prejudecăți false și inutile, cu o mare naturalețe. Vom ști, de asemenea, să îmbrățișăm realitatea chiar și atunci când aceasta se prezintă incomodă și respingătoare, corectând inima noastră și remodulând așteptările noastre. Fericiți să credem că realitatea, așa cum este, poate fi un spațiu de fericire, pentru că este locul în care Dumnezeu a ales să fie cu noi pentru totdeauna”.