2019.11.08 Concert cu săracii, aula Paul al VI-lea. 2019.11.08 Concert cu săracii, aula Paul al VI-lea. 

Concert cu săracii în Vatican susținut de Hans Zimmer și Tina Guo

Într-un comunicat al Corului diecezei de Roma și al Orchestrei ”Nova Opera”, se precizează faptul că sâmbătă, 7 decembrie a.c., în Aula Paul al VI-lea, din Cetatea Vaticanului, va avea loc ”Concertul cu săracii”, aflat la a V-a ediție, cu participarea extraordinară a compozitorului Hans Zimmer, laureat al premiului Oscar, și a violoncelistei Tina Guo.

Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
6 decembrie 2024 – Vatican News.
Aula Paul al VI-lea, din Cetatea Vaticanului, găzduiește sâmbătă, 7 decembrie a.c., a V-a ediție a ”Concertului cu săracii” (Concerto Con i Poveri), ”un eveniment care unește frumusețea artistică și solidaritatea socială, bucurându-se în acest an de participarea extraordinară a câștigătorului premiului Oscar, Hans Zimmer, împreună cu compozitorul și monseniorul Marco Frisina, precum și compozitorul Dario Vero. De asemenea, va susține un concert și Tina Guo, nominalizată la premiile Grammy”, se precizează într-un comunicat al Corului diecezei de Roma și al Orchestrei Nova Opera.

”Cu ocazia importantei ediții anuale a Concertului cu săracii”, se mai specifică în același comunicat, ”compozitorul unora dintre cele mai cunoscute și mai frumoase coloane sonore din toate timpurile, printre care ”Regele Leu”, ”Gladiatorul”, ”Pirații din Caraibe”, ”Interstellar” și ”Pearl Harbor”, va interpreta cele mai cunoscute compoziții muzicale proprii. De asemenea, pe scenă, va fi prezent monseniorul Marco Frisina, care va interpreta cele mai cunoscute piese ale sale, compuse pentru filme cu tematică religioasă, fiind acompaniat de Orchestra Opera Nova, formată din 70 de muzicieni din întreaga Europă și de cei 250 de membri ai Corului Diecezei de Roma, care in acest an vor sărbători 40 de ani de la fondare. Vor participa 8.000 de persoane, dintre care 3.000 de frați și surori nevoiași de toate limbile și religiile. Aceștia vor fi ”oaspeții de onoare” ai evenimentului, invitați să participe prin intermediul Departamentului pentru serviciul carității (Elemosineria Apostolică) și al numeroaselor asociații de voluntariat care îi asistă zilnic”.

”Ziua de sâmbătă”, se mai scrie în comunicat, ”va începe cu o audiență privată în cursul dimineții pentru artiștii și partenerii Nova Opera, la papa Francisc, subliniind importanța evenimentului în promovarea valorilor de solidaritate și incluziune. Cei mai nevoiași primesc ajutor mulțumită Departamentului pentru serviciul carității și a multor altor asociații. La sfârșitul concertului, 3.000 de persoane vor primi o cină la pachet și alte produse de uz personal, în semn de apropiere”.

Ideea acestui eveniment i-a aparținut lui Riccardo Rossi și Gualtiero Ventura, prima ediție având loc în anul 2015, o călătorie muzicală pentru a celebra frumusețea și caritatea, prin intermediul limbajului universal al artelor. Evenimentul se află sub patronajul Departamentului pentru serviciul carității (Elemosineria Apostolică); al Departamentului pentru cultură și educație și al Institutului pontifical de muzică sacră.

06 decembrie 2024, 14:25